Oana și Andrei, 24 de ani
Au fost împreună de la 16 la 21 de ani și au format unul dintre acele cupluri teribile pe care nu ai cum să nu le admiri sau invidiezi: frumoși, excentrici, citiți și cool. S-au despărțit acum 3 ani, dar au rămas prieteni buni.
Oana:
Îmi era teamă că numai eu sunt îndrăgostită în modul ăla îngrozitor și atroce, iar el nu mă place, nu mă iubește, nu e căzut în bot, nu e emoționat, nu mă adoră, nu amețește, nu face cârrr și chiaaau când mă vede. Îmi era teamă de simetrie, de o relație clasică, standard. În adolescență mi se părea oribil să fii la fel ca toți ceilalți, așa că încercam să ne exprimăm complet diferit chiar și dragostea. Mă speria ideea că m-ar putea vedea în posturi penibile și ridicolul inevitabil al situațiilor care puteau să apară.
Andrei:
Îmi era frică, atunci ca și acum, de casnic și de familiaritate în sensurile cele mai concrete: că într-o zi o voi găsi în bucătărie, „bâzâind“ în jurul aragazului și că toată îndrăgosteala, tot amorul vor muri înăbușite în aburii unei tocănițe; că îmi va invada spațiul, că va încerca să mă schimbe, că va trebui să-i cunosc părinții. Îmi e teamă de imbecilizarea partenerilor, care devin crispați ca niște dansatori amatori la competiția județeană; de o relație care te schematizează și te forțează să te supui unor conduite de „partener“. De fapt, mi-e frică de relații. E o teamă uneori argumentată și explicabilă, alteori, difuză și greu de înțeles.
Oana, 29 de ani, și Relu, 30 de ani
În urmă cu 9 ani, de Ziua Îndrăgostiților, Oana și-a luat inima în dinți și l-a invitat pe Relu în oraș. Un an mai târziu s-au căsătorit. Sunt împreună de atunci, iar dragostea lor a evoluat odată cu timpul.
Oana:
Am intrat în această relație cu speranța că anxietatea din viața mea va dispărea. Speram să găsesc dragostea, stabilitatea și acceptarea necondiționată. Åži am găsit-o. E bine să iubești și e bine să fii lipsit de frică! Cu temerile ne vom lupta, oricum, toată viața. Ne e teamă că nu vom găsi dragostea sau ne e frică să ne abandonăm complet iubirii. Până la urmă, ne e la fel de frică să fim iubiți pe cât ne e că nu vom fi iubiți.
Relu:
O relație cu adevărat reușită e ca o nucă. Ce e mai bun se află în interior. E destul de complicat să guști miezul dacă nu spargi coaja cea tare. La început ți-e teamă de necunoscut. Apoi vin întrebările: vreau asta cu adevărat? Cât de departe sunt dispus să merg? Voi ști să reacționez cum trebuie dacă lucrurile nu merg așa cum mi-aș dori? Mă ridic la nivelul așteptărilor ei? Åžtiu să fiu acolo când e nevoie? Cu ce aș putea să o surprind plăcut astăzi? Dar mâine?
Estera, 27 de ani, și Victor, 31 de ani
S-au cunoscut acum 7 ani, când fiecare era într-o altă relație. Au continuat să se apropie, după ce legătura fiecăruia s-a destrămat, devenind „cei mai buni prieteni“. Acum doi ani au decis să renunțe la toate piedicile pe care singuri și le impuseseră. În curând vor avea un copil.
Estera:
Cel mai tare mă tem de ceva ce eu numesc „teoria bilitului”, adică suntem asemănători unei coji de castană, ai cărei țepi reprezintă personalitatea fiecăruia. După o perioadă de conviețuire, țepii se freacă atât de tare unii de alții, se tocesc și chiar se rup (renunțând la anumite plăceri, deranjante pentru celălalt), ajungând asemenea unor bile. Mă mai tem să nu invadez spațiul celuilalt, mă feresc de tendința de control și modelare. Åži de a nu renunța prea ușor la timpul și spațiul meu de teamă să nu-l neglijez pe el.
Victor:
Mi-e frică să-mi fie teamă. Pentru că teama naște bănuială, suspiciune, iar asta te urâțește și îi îndepărtează pe cei dragi. Vreau să învăț din greșelile pe care le-am făcut, fără să mă tem, pentru că ele sunt firești și inevitabile. Vreau să rămân alert, atent, iar când îmi dau seama că am greșit să văd clar unde și ce am de făcut în continuare, să îndrept lucrurile și să mă asigur că nu voi repeta aceeași prostie.
Georgiana, 24 de ani, și Dan, 25 de ani
După tachinări îndelungi, Dan a invitat-o la cină. I-a spus că vrea să-i mărturisească ceva: că adevăratul lui nume e Spiderman. Așa a aflat că ea suferea de arahnofobie. Sunt împreună de 9 luni.
Georgiana:
Pentru mine o relație înseamnă și încredere, respect, sinceritate, siguranță. Mă tem că, la un moment dat, interesul ca toate acestea să fie respectate ar putea să dispară. Mi-e teamă de minciună în toate formele ei pentru că este destul de greu de controlat. Mi-e teamă de rutină și de obișnuință și de acceptarea lor. Relația părinților mei, însă, mi-a demonstrat că pasiunea de la început poate rezista mult timp dacă îți înfrunți temerile și știi cu-adevărat ce-ți dorești.
Dan:
Cel mai mult mă tem… de mine. Am o tendință sinucigașă de a da cu bâta în baltă și apoi un noroc chior cu care dreg busuiocul până nu este prea târziu. Mă mai tem ca din obișnuință să nu devin atât de protectiv cu partenera mea încât să-i omor personalitatea. Ea poate fi păcălită de un confort pe care i-l oferă bărbatul la tot pasul pentru ca apoi să nu mai poată face nimic singură, lucru care mă enervează teribil.