O iluzie optică bizară care a ajuns virală pe Internet păcălește creierul să vedem o fotografie în culori. Dar dacă ne uităm mai atent, vom observa că imaginea este de fapt alb-negru.
Creată de artistul digital media și dezvoltatorul de software Øyvind Kolås ca experiment vizual, tehnica, pe care Kolås o numește „iluzia grilei de asimilare a culorilor”, își atinge efectul prin simpla așezare a unei grile de linii colorate selectiv pe o imagine originală alb-negru.
„O grilă suprasaturată suprapusă peste o imagine alb-negru determină ca fotografia să fie percepută ca fiind color”, explică Kolås pe pagina sa de Internet.
Vorbind pentru ScienceAlert, cercetătorul Bart Anderson, de la Universitatea din Sydney, explică de ce creierul nostru percepe imaginea alb-negru ca fiind una color. „Sistemul de culori este numit de cercetători ca fiind <<trecere redusă>>. De exemplu, multe dintre câmpurile receptive care codează culoarea sunt destul de înalte (trecere înaltă). Așadar, rețelele sunt <<mediate>> cu fundal acromatic care este apoi atribuit acelei părți a imaginii”.
Cu alte cuvinte, creierul nostru comprimă informațiile vizuale atunci când analizăm lucrurile, dându-ne o impresie de ansamblu a ceea ce există dacă nu examinăm obiectele îndeaproape. Sau, ai putea spune, e mai bine cu un pic de culoare.
Iluzia nu este creată doar folosind grile colorate. În timp ce Kolås găsește rețelele care oferă cel mai bun efect, el a jucat și cu alte modalități de realizare a trucului vizual, folosind alternative precum puncte și linii.
Cel mai impresionant dintre toate, modul în care funcționează această iluzie nu pare să necesite imagini statice.
În videoclipul de mai jos, Kolås arată cum chiar și videoclipul full-motion cu suprapunerea de grilă este capabil să păcălească creierul să creadă că vede o imagine color, totul în virtutea modului „low pass” în care sistemul nostru vizual atribuie culoarea.
1 comentariu