Tabu
lifestyle

Declaratia lui TRAIAN BASESCU despre suspendarea sa!

Traian Basescu a atacat la Curtea Constituţională suspendarea sa şi a făcut  câteva lămuriri.

“Aş vrea să fiu foarte clar, nu ţin de scaun. Ca şi în 2007, ca preşedinte în  funcţie, am obligaţia să epuizez toate soluţiile constituţionale pentru stoparea  unui abuz de acelaşi tip ca atunci. Ca atare, nu vreau să mi se reproşeze că nu  am epuizat resursele constituţionale în disputa cu o majoritate politică, care  în mod abuziv, a suspendat preşedintele. Cu certitudine, concluzia rămâne  aceeaşi: mergem la referendum. Marele argument al suspendacilor este legat de  faptul că nu mai am popularitate. Acest lucru nu justifică suspendarea  preşedintelui, care are mandat fix de 5 ani, în urma unor alegeri câştigate”, a  declarat Băsescu.

“În articolul 95 din Constituţie, se vorbeşte foarte clar despre fapte grave,  abuzuri. Spre exemplu, decrete în domenii care nu sunt reglementate prin  decrete, refuzul de a promulga legi asupra cărora preşedintele nu s-a pronunţat  că ar trebui trimisă înapoi în Parlament. Nu există asemenea fapte de abuz în  mandatele mele. La niciuna din declaraţiile reclamate de către USL, Curtea  Constituţională nu a constatat că s-ar constitui în faptă gravă de încălcare a  Constituţiei. Acesta este fundamentul conflictului juridic pe care l-am semnalat  Curţii Constituţionale. Nu am dubii că mergem la referendum, dar aveam obligaţia  să utilizez toate instrumentele pentru protejarea funcţiei, care nu este a mea,  dar ideea de preşedinte care poate fi suspendat ori de câte ori are în Parlament  o majoritate ostilă este un element profund de instabilitate al statului român,  pe termen lung. Probabil, marea eroare s-a făcut în 2007, când s-a acceptat o  asemenea abordare”, a adăugat Băsescu.

“În declaraţiile făcute azi în Parlament, n-am găsit nicio acuzaţie pentru  fapte ale preşedintelui, ci doar false imputări, false reproşuri, care dacă ar  fi luate în considerare de un preşedinte, ar face din el un preşedinte mut, care  nu se implică, doar beneficiază de avantajele funcţiei, nu-şi asumă nimic, nu  are observaţii, nu face absolut nimic. Preşedintele ales nu poate fi mut.  Preşedintele ales are obligaţia în accepţiunea mea să-şi asume şi momentele  dificile, iar noi am avut în 2010 un moment în care nu mai puteam finanţa  deficitul bugetar, şi atunci nu poţi să-i ceri unuia desemnat de tine şi n-are  votul direct al poporului să-şi asume singur comunciarea către populaţie a  situaţiei dificile. Repet, ştiu reproşurile din 2010, ca urmare a declaraţiei  din 6 mai, legate de măsurile grele care urmau, dar nimeni altcineva nu avea  legitimitatea să le spună românilor că suntem într-o situaţie extrem de grea, că nu putem împrumuta bani de pe piaţă. Ştiu acel moment, l-am regretat tot timpul,  l-am făcut cu inima strânsă, dar nu puteam să mă fac că nu ştiu ce urmează să se  întâmple. Ar fi fost un act de laşitate, iar eu nu sunt preşedintele României ca  să fiu laş. Voi intra în campania de referendum, sper ca hotărârea Guvernului  legată de organizarea referendumului să fie corectă, sper ca buletinele de vot  să nu se tipărească de-a lungul şi de-a latul patriei de tot felul de SRL-uri,  sper ca Monitorul Oficial să fie desemnat să tipărească buletinele înseriate şi,  altfel, cu adevărul şi Constituţia mergem la referendum. Un referendum care va  avea o campanie, am înţeles că se va desfăşura pe data de 29, care îmi va  prilejui momente de explicare a ceea ce s-a întâmplat în mandatul meu, dar voi  fi la fel de cinstit ca în campania trecută să le spun românilor că dacă voi  reveni în funcţie, va fi în continuare imposibil ca impostorii şi hoţii din  politică să negocieze cu mine liniştea şi libertatea lor. Va fi imposibil să nu  privesc la modul cum funcţionează instituţiile statului şi să nu mă manifest.  Vreau să cred că românii nu-şi doresc liniştea din perioada lui Iliescu, când  s-au construit venele puternice ale sistemului de corupţie transpartinic şi cu o  perfectă legătură între politic şi parte din comunitatea de afaceri, cea care ştie să se îmbogăţească numai pe spinarea statului. Dacă exigenţele românilor  vor fi legate de linişte, eu nu le pot garanta decât că voi continua să fiu o  nucă tare”, a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Mai mult: TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. PRIMELE DECLARAŢII ALE LUI BĂSESCU – Ştiri interne | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Angelina Jolie vrea un copil indian

realitatea

Top 10 Femei superbe care s-au nascut barbati!

Cu Carlyle, fara Carlyle

realitatea

LOVE STORY: Până la cer și înapoi

realitatea

Să iei cina cu iubitul la Casa Vernescu

realitatea

Ghici cine…

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu