Tabu
LIFESTYLE

Delia s-a făcut brunetă. Schimbarea de look o prinde de minune

Excentrica Delia surprinde plăcut de fiecare dată. Stilul ei nonconformist îi încântă pe fani, care-i arată aprecierile la fiecare postare de pe contul ei de Instagram.

Când credeam că le-am văzut pe toate la artista de 35 de ani, iată că aceasta ne surprinde din nou. Delia a renunțat la blondul care a consacrat-o în industria muzicală românească și și-a vopsit părul într-o culoare „normală” ar spune unii, dar care o prinde de minune.

Cântăreața nu a mărturisit că și-a vopsit părul brunet, dar nici nu a dat de înțeles că ar fi o perucă. Cu toate acestea, noul look arată minunat și îi scoate în evidență trăsăturile. Admiratorii însă nu au încetat s-o complimenteze. „Arati mai bine bruneta”, „Ce bine iti sta brunetaaaa”, „Parul brunet iti pune oschii in evidenta”, au fost doar câteva mesaje din sutele care au umplut pagina ei de Instagram.

Potrivit unor surse din apropierea Deliei, solista muncește de zor, alături de echipa ei, pentru show-ul „Acadelia”, care se va desfășura în această primăvară, la Sala Palatului. Încă nu s-au stabilit toate datele, însă se pare că biletele vor fi scoase la vânzare în curând. Jurata de la „iUmor” şi „X Factor” (Antena 1) are un an plin, pe plan profesional, căci va lansa și un nou album, apoi va pleca într-un turneu prin întreaga țară.

ARTICOLE SIMILARE

Confort stylish pentru păsări

realitatea

Adevărul despre boala lui Cătălin Botezatu. Ce spun reprezentanţii clinicii din Turcia

DECLARAŢII INCENDIARE! Andreea Marin L-A DESFIINŢAT pe Ştefan Bănică!

HORROR: Din ce fac chinezii pilulele magice care vindeca orice boala!

La Vita e Bella, filmul care ne oferă lecții de viață importante

Tabu Tabu

Drama Flaviei Apostol: a ajuns sa cantareasca 38 de kilograme la 1,72 m!

Scrie un comentariu