Forma sistemului reproducător al femeii permite doar spermatozoizilor puternici să ajungă la ovul pentru a-l fecunda, sugerează un nou studiu. Oamenii de știință au descoperit că organul genital feminin este configurat în așa mod încât „înotătorii” slabi să nu mai ajungă la destinație.
Cercetătorii au folosit modele la scară mică și au făcut simulări pe calculator pentru a arăta că anumite puncte care se comportă ca „porți” de acces de-a lungul traseului dificil de parcurs al milioanelor de spermatozoizi permit numai celor rapizi să treacă de ele.
Testele cu spermă de la bărbați și tauri au arătat că cei mai puternici spermatozoizi au putut să treacă prin stricturi (n.r., strâmtare a unui organ cilindric; de exemplu, strictura esofagului, strictură uretrală), în timp ce cei mai slabi au fost prinse în curenții care i-au tras înapoi, când s-au apropiat prea mult de destinație.
„Efectul general al acestor stricturi este de a preveni fecundarea unui ovul de un spermatozoid slab și de a selecta spermatozoizii cu cea mai mare motilitate” , a spus Alireza Abbaspourrad, autorul principal al studiului realizat la Universitatea Cornell din New York.
Fecundarea naturală este un joc dur: cursa începe din momentul juisării. Fiecare spermatozoid vrea să ajungă la ovul ca să-l „atace”, dar pentru ca unul să aibă această șansă, trebuie să depășească toți rivalii și să îndure pericolele de pe parcursul cursei.
Morfologia şi capacitatea de mişcare a spermatozoizilor au mai fost studiate înainte, de oamenii de știință de la Universitatea Cornell au analizat modul în care aceștia se comportă când ajung în stricturile aparatului reproducător feminin, cum ar fi colul uterin și trompele uterine.
Spermatozoizii mai trebuie să facă față unei provocări: ei trebuie să „înoate” în amonte, ceea ce înseamnă că trebuie să țină piept și lichidului produs de femeie în timpul orgasmului. Pentru a vedea cum se comportă spermatozoizii când ajung la respectivele stricturi, Abbaspourrad și colegii săi au construit un mic dispozitiv „microfluidic” care imită aceste puncte strânse de care spermatozoizii trebuie să treacă.
Dispozitivul a avut trei compartimente mici, fiecare fiind separat de o strictură. Oamenii de știință au aranjat dispozitivul, astfel încât să imite călătoria spermatozoidului către ovul.
Într-un singur experiment, un spermatozoid avansa cu 84,2 micrometri pe secundă străduindu-se să treacă de o strictură, în timp ce „rivalii” săi erau împinși înapoi de fiecare dată când încercau să treacă. Cei mai slabi spermatozoizi erau aruncați înapoi, permițându-le celor cu șanse mai mare de succes. Analizând videoclipul de mai sus, se poate observa că spermatozoizii se mișcă formând un model care arată ca aripile unui fluture. Aparent, doar cei care se apropie de pereții canalului reușesc să treacă prin strictură, în timp ce aceea care pătrund prin mijloc sunt măturați din cale.
Studiul, publicat în revista științifică Science Advances, arată că organul de reproducere feminin vrea să se asigure că cel mai bun spermatozoid va ajunge la ovul. Ca-n viață, de altfel: fie ca cel mai bun să câștige!
1 comentariu