În timpul Congresului Mondial al Herpetologiei [studiul reptilelor și amfibienilor] în 1990, cercetătorii au trebuit să admită că broaștele au dispărut, nu le-au găsit și nu au înțeles de ce au dispărut sau ce să facă. Apoi a fost prea târziu.
Criza a început încă din anii 1970, când broaștele au început să dispară una câte una din râuri, mlaștini și păduri ale lumii, ucise de o amenințare nouă și insidioasă: Batrachochytrium dendrobatidis, o ciupercă patogenă letală broaștelor. Aceasta sufocă încet broasca, deoarece afectează funcționarea normală a pielii. Animalele pot muri într-o săptămână de infecție. Întreaga populație pare să dispară peste noapte.
“A fost șocant să urmărim răspândirea bolii în timp real în urmă cu 15 ani”, spune Jamie Voyles, profesor asistent la Universitatea din Nevada. “În Panama, broaștele din pădurile tropicale făceau un zgomot asurzitor nici măcar nu puteai să te plimbi prin pădure fără să te îngrijorezi unde să pășești ca să nu calci pe ele. Vara următoare ele au dispărut.” Iar liniștea pădurii tropicale a arătat biologilor că ceva nu este în regulă.
Este greu de știut cu siguranță câte specii de broaște au dispărut dar un studiu recent arată că 200 de specii de broaște au fost afectate până la dispariție de către ciuperci.
Se crede că comerțul internațional cu broască africană Xenopus laevis – utilizat pe scară largă ca teste de sarcină în anii 1950 și 1960 – a eliberat ciuperca în sălbăticie. Pe măsură ce amfibienii africani coexistau cu ciuperca în habitatele lor native, au avut o anumită rezistență la aceasta. Dar alți amfibieni nu au fost atât de norocoși. Și specia care purta ciuperca s-a răspândit pe toate continentele, cu excepția Antarcticii.
Deoarece pielea amfibienilor este permeabilă, acestea sunt vulnerabile la orice factor de mediu care interferează cu straturile lor epidermice, cum ar fi pesticidele, îngrășămintele, radiațiile UV și medicamentele din apele uzate. Întrucât amfibienii își petrec o parte din viețile lor în apă și pe o parte pe pământ, sunt dublu afectate de orice amenințare la adresa mediului.
În cea mai recentă estimare oficială, o evaluarea globală a speciilor de amfibieni din 2004, 43% dintre specii sunt listate ca fiind în declin, iar 30% sunt amenințate într-o oarecare măsură (contrastând întunecat cu un sfert de mamifere și cu aproximativ o zecime de păsări). Aceste numere “oficiale” sunt depășite de acum un deceniu, iar majoritatea herpetologilor consideră că 50% dintre specii sunt expuse de fapt riscului de dispariție în următorii cinci ani.