Am aterizat pe Lună“ e singurul clișeu valabil despre Islanda. Cratere, lavă solidificată în munți de tăciune pe care o vegetație timidă se chinuie să-i acopere cu un verde crud. Băieții ăștia islandezi stau cu fundul pe două continente. Aici se întâlnesc plăcile tectonice americană și europeană.
Am sub ochi un peisaj selenar sterp, dar irigat cu lacuri glaciare de un albastru cu efect de prozac. Mai în glumă, mai în serios, islandezii spun că n-au păduri pentru că n-au nimic de ascuns. Chiar n-au. Nu știu să mintă, nici să fure. În capitala Reykjavik mi-am uitat briceagul pe banca unei faleze. L-am găsit tot acolo, după cinci ore. Cinstea e molipsitoare și pentru străini. Åži dacă mi se fura ceva, habar n-aveam cui să reclam.
La cinci zile după sosire, încă nu dibuisem vreun polițist. Două lucruri n-am văzut: polițiști și prostituate. Islandezele n-au microbi de curtezane. Preferă să presteze munci bărbătești. Seara nu se afișează prin malluri, shoppingul e pentru femeile străine. Am văzut super-gagici muncind pe șantier cu lopata și cu roaba. Le-am luat drept studente la arheologie. Nu erau. I-am zis uneia că e prea frumoasă ca să facă munca aia nasoală.
Îmbibată cu diluant, între două bidinele, blonda mi-a râs în nas: „Åži ce dacă, mai sunt p-aici 10.000 ca mine!”. Seara, am văzut-o pe domnișoara zugrav într-o cârciumă la modă. Arăta beton, cu codițele blonde împletite peste puloverul negru de lână. Cam toată lumea se îmbracă în negru, zici că-i o națiune în doliu etern. Iar gagicile n-arată toate ca Bjork, dar nici ca suedezele, înalte ca bradul. E o combinație de frumusețe nordică și eschimoase cu zâmbet oblic.
Femeile discută mult despre sport. La finala olimpică de handbal masculin, într-un bar, la șapte dimineața, mi-a împuiat una capul despre cât de fericită e ea că Islanda joacă pentru medalia de aur. La pauză, a dat-o pe fotbal: mi-a enumerat fotbaliștii islandezi de la mari cluburi europene.
Au ajutat-o și alte femei din barul unde beau cot la cot cu bărbații. Mi-e clar că în țara asta foarte liberă femeile și bărbații au de sorbit multe lucruri comune. Poate și de asta rata divorțurilor tinde către zero. Bărbații cred că merită să le lase pe ele să ia decizii. Islanda e prima țară din lume care și-a ales și reales, până s-a plictisit, un președinte-femeie. Asta spune totul.
Alte mituri demolate
Islandezii nu (mai) sunt un popor de pescari. Multe pescadoare sunt transformate pentru uz turistic. Vânătoarea de balene e interzisă. Balenele doar se vizionează. Dar frigărui de balenă poți mânca în orice port. Al naibii paradox, nimeni n-a știut să mi-l explice. Ca și existența elfilor, ființe mitologice în care islandezii cred cu tărie.
Așa de tare încât deviază șoselele dacă bănuiesc că în drumul acestora s-ar afla sălașuri de elfi. Islandezii nu (mai) sunt bețivi. Berea se comercializează în anumite locuri și are 1,5 grade. Alcoolul tare e un fel de monopol de stat. Îl cumperi, ca și vinul, doar din magazine speciale care se închid la șase seara. În Islanda e mai cald decât se crede. Blândul curent oceanic Gulfstream ventilează țărmurile.
Åži islandezii exagerează: poartă tricouri și sandale când afară sunt 10 grade și plouă. Sunt căliți și disperați după sport. Aleargă și călăresc non-stop bicicletele. Vremea rea e un amănunt nesemnificativ. Pe afișele care anunță evenimente în aer liber scrie mereu că spectacolele au loc oricum, fie ploaie, fie ninsoare. Poate doar să erupă vreun vulcan ca să se amâne. Vulcanii și geologia în continuă evoluție mai degrabă îi ajută decât îi enervează.
După erupții și cutremure își reconstruiesc casele, cu calm. Statul îi despăgubește dintr-un fond special. În schimb, factura energetică e un mizilic. Geotermalul țâșnește din pământ. Aburul le încălzește casele, produce electricitate, le învârte economia. Cu un confort termal aproape gratuit le dă mâna să scrie cărți la gura sobei. O țară cu 300.000 de locuitori care are un Premiu Nobel. Ceva normal, le place să spună: jumătate din populație scrie cărți, iar cealaltă jumătate le citește.
3 comentarii