Tabu
LIFESTYLESlider

Dichisar de iarnă ⎥ Sugestii de cadouri pentru Crăciun

Până pe 18 decembrie, pe www.dichisar.ro găsiți cea mai variată selecție de cadouri pentru Crăciun. Bijuterii și accesorii, obiecte din ceramică, îmbrăcăminte, decorațiuni pentru Crăciun, cosmetice, bunătăți de pus pe masă, cadouri pentru casă, copii cuminți, părinți și bunici — toate create și fabricate în România.

De azi în două săptămâni este Crăciunul. Cu fiecare sfârșit de an, această sărbătoare ne reamintește că dăruind vom dobândi. Deși tuturor ne place să primim cadouri, de multe ori, descoperim o și mai mare bucurie atunci când le oferim daruri celor dragi. Astfel ne exprimăm recunoștința, grija și, în definitiv, iubirea față de cei de lângă noi.

2020 a fost un an atipic și dificil din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, a fost și o perioadă în care am învățat să prețuim ceea ce contează cu adevărat. Mai mult ca oricând, am înțeles importanța de a fi împreună și de a ne purta de grijă unii altora.

Sărbătorile de iarnă vor fi și ele atipice, dar asta nu ne împiedică să fim la fel de buni și generoși ca în oricare alt an și să ne continuăm tradiția de a oferi cadouri de Crăciun. 

Dacă vreți să susțineți brandurile locale și, în același timp, să le aduceți mici bucurii apropiaților în preajma sărbătorilor de iarnă, aflați că Dichisar a pregătit o gamă diversă de produse specifice sezonului rece și lunii cadourilor. 

Lansată pe 7 decembrie 2020, Dichisar de iarnă este o colecție de articole vestimentare, accesorii, ornamente, produse de îngrijire, bunătăți culinare și tot felul de cadouri pentru Crăciun. Mai jos, vă oferim câteva sugestii, iar pentru restul produselor vă recomandăm să accesați site-ul www.dichisar.ro

Cadouri pentru casă

Cu un design minimalist și rafinat, setul conține un ceainic și două cești din ceramică în culori pastelate. Este un cadou ideal pentru orice cuplu.

Decorațiuni pentru Crăciun

Dacă vă doriți să împodobiți bradul într-un mod inedit, globurile albe în formă de fructe sau legume pot fi o alegere de luat în calcul. 

Cadouri pentru copii

Un sarafan raiat Christmassy pentru fetița prietenei noastre.

Cadouri pentru părinți și bunici

Ce cadou să-i facem mamei sau bunicii? O eșarfă elegantă din mătase cu un imprimeu floral creat de Mauverien.

Bijuterii

La capitolul accesorii, pe Dichisar găsiți o mulțime de bijuterii superbe, dar mie mi-a atras atenția această broșă din titan de la Gi Jewellery. O lucrare impecabilă, realizată manual și cu o cromatică în degradé care ar putea cu greu să displacă cuiva. 

Servicii de masă

Sunt multe obiecte din ceramică splendide, dar iată că MicaCera propune o farfurie din porțelan lucrată manual cu un design pe cât de elegant, pe atât de simplu. Decorată cu elemente vegetale, de forma unor lăstari turcoaz închis, fafuria prezintă și mici accente din aur coloidal. 

Îmbrăcăminte

Bluza din voal plisat galben muștar cu o fundă din mătase naturală pe post de guler și frunze din bumbac aplicate face parte din colecția Don’t Leaf Me de la Onibon Fashion și s-ar putea să fie pe gustul unei prietene de-ale tale. 

Cosmetice

Un pachet special de la Fain, numit neaoș „Pentru boier”, poate fi un cadou ideal pentru acel prieten care are mereu grijă de barba lui.

Bunătăți de pus pe masă

Și pentru cei care iubesc delicatesele, Fructos are o dulceață de ardei iuți delicioasă și perfectă pentru a acompania orice preparat din carne de pe masa de Crăciun.

Dichisar de iarnă

Târgul online de Crăciun de la Dichisar este disponibil până pe 18 decembrie 2020. Dacă vreți să evitați locurile aglomerate și, totodată, să cumpărați produse de calitate de la branduri românești, Dichisar de iarnă este o platformă pe care veți găsi cu siguranță cadouri ideale pentru prieteni și familie.

ARTICOLE SIMILARE

Mick Jagger e devastat! Iubita lui, designerul L’Wren Scott , s-a sinucis!

«Noul Efes» din Turcia ⎢ Un amfiteatru antic, descoperit la Izmir

Ciocîrlan

Apelul DISPERAT al Simonei Gherghe! Ce a pătit chiar in ziua de Crăciun

Drama neștiută a lui Giani din Las Fierbinți. Boala secretă de care suferă actorul Constantin Diță

Andreea Damian

Șarmul discret al cadoului de curtoazie

Ciocîrlan

Nunta Prințului Harry cu Meghan Markle i-a costat pe cetățeni 40 de milioane de dolari

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu