Blana ecologică
Ca și pielea ecologică, a venit să înlocuiască varianta naturală, a fost repede acceptată de grupurile care militau pentru salvarea animalelor pe cale de dispariție. Există o dezbatere între cei care susțin că blana ecologică este blana naturală netratată chimic provenită de la animale sănătoase care au trăit într-un mediu nepoluat și cei care consideră că blana ecologică este blana sintetică.
Bumbacul organic
Bumbacul organic este crescut fără pesticide, din plante care nu au fost modificate genetic. Din totalul de pesticide folosite în lume pentru creșterea plantelor, cele folosite pentru bumbac reprezintă 16%. Agricultura organică utilizează în locul pesticidelor rotația culturilor și comba-terea dăunătorilor prin modalități naturale.
Campanii fashion eco
Environmental Justice Foundation (Marea Britanie) și câțiva designeri importanți au cerut producătorilor să culeagă bumbacul cu grijă și să oprească abuzurile, munca copiilor pe plantații, folosirea pesticidelor precum și irosirea rezervelor de apă. În timpul Fahion Week-ului londonez, s-au alăturat proiectului Betty Jackson, Christian Lacroix și Luella Bartley care au fabricat tricouri din bumbac organic fair trade, iar fondurile au mers către această fundație.
Eco-designeri
A fi eco nu este numai un stil de viață, ci și un fel de a promova produsele unor companii de renume. Diesel a avut o colecție lansată cu tema încălzirii globale, Levi’s a lansat o linie de jeanși din texturi ecologice cu nasturi de nucă de cocos, H&M are o linie pentru copii din textile organice, iar o serie de companii olandeze recuperează deșeurile care blochează scurgerile, reciclându-le și transformându-le în accesorii.
Hibridul
Vehicolul electric hibrid combină sistemul de propulsie tradițional cu un sistem reîncărcabil de stocare a energiei pentru a economisi mai bine combustibilul decât vehiculele convenționale. Vehiculele hibrid au devenit cunoscute la sfârșitul anilor ’90 când au apărut modelele Honda Insight și Toyota Prius.
Stella McCartney
Stella McCartney a produs nu numai o linie de cosmetice și make-up eco, linie de haine din bumbac organic, o linie de accesorii din rafie, acum a revenit cu port farduri și truse de voiaj eco friendly. Oficial, este cel mai implicat designer în găsirea de soluții inteligente în scopul obținerii standardelor eco pentru produsele care poartă numele său.
Eco vedete
Cu toată febra eco, era aproape imposibil ca vedetele să fie ocolite. Astfel Brad Pitt, Leonardo di Caprio, Julia louis Dreyfuss, George Clooney sunt unele dintre cele mai implicate staruri în salvarea planetei, au mașini hibrid, case ecologice și chiar fundații care militează pentru diferite cauze nobile și eco.
Costumul de baie solar
Au existat diferite prototipuri, însă se pare că primul costum de baie solar de serie va fi cel produs de cei de la Triumph și Conergy. Se poartă ca orice alt costum de baie, dar e mult mai util. El va produce suficientă energie pentru a încărca un telefon sau iPod-ul. Prețul produsului nu este încă disponibil.
Pantofi Vegani
Recent, magazinul Te Casan a lansat o ediție limitată de pantofi din piele ecolo-gică, sub semnătura lui Natalie Portman. Se pare că vedeta, o celebră vegană, avea de mult timp o problemă cu pantofii din piele semnați de designeri celebri. „E greu să găsești pantofi ok făcuți din piele ecologică, această colecție oferă o gamă largă fără să compromită stilul sau calitatea“.
Eco-dieta
Nu este nevoie să luăm ad li-teram cuvântul „dietă“, nu este vorba de înfometare, ci este vorba despre un regim de viață sănătos bazat pe alimente sănătoase, cultivate corespunzător, care nu au fost expuse pesticidelor, carnea animalelor care au trăit în condiții corespunzătoare, care au fost hrănite natural.
Fair Trade
Fair Trade înseamnă schimb cinstit și presupune că materialele textile sunt obținute din bumbac, in sau cânepă, 100% organice, iar cultivatorii sunt plătiți în mod corect pentru munca lor.
Magazine ecologice
Pentru moment, în România nu există magazine eco și, de cele mai multe ori, acestea se confundă cu plafarurile care nu pot fi însă certificate ca fiind eco dacă nu există un sistem de testare și etichetare din partea autorităților. Produse bio pot fi cumpărate în prezent din unele supermarketuri unde există raioane specializate, iar în curând se anunță apariția pe piață a lanțului de magazine BIO Markt, ale căror produse sunt importate și produse în Germania și Austria.
Eco-turism
Acest tip de turism se face în zone protejate, poate implica vo-luntariat și poate conține traininguri despre cum am putea ajuta planeta mai mult. Un alt tip de turism ecologic poate fi acela care presupune deplasarea către destinații cu hoteluri ce poartă eticheta eco, ceea ce implică: mâncare eco, produse destinate igienei eco, reciclarea deșeurilor etc. Cea mai recentă tendință a turismului eco recomandă alegerea unor destinații de vacanță cât mai aproape de casă pentru utilizarea inteligentă a resurselor și pentru un consum cât mai mic de carburanți, energie etc.
WC Eco
Se numește Envirolet și folosește apă puțină sau deloc, nu arde, nu folosește produse chi-mice și nu are nevoie de un rezervor septic. Toaleta ecolo-gică folosește doar 0,5l de apă eliberată cu presiune datorită tehnologiei noi Envirolet.
Not a Plastic Bag
A făcut ravagii anul trecut și noi nu credem că este un trend care ar trebui să dispară. Ca urmare, geanta creată de „regina poșetelor“, Anya Hindmarch, a prins de minune în toată lumea. Scopul a fost simplu: reducerea numărului de plase de plastic. Plasa a fost produsă cu sprijinul organizației non-profit We Are What We Do și a fost aleasă pentru cadourile de la petrecerea de Oscar Vanity Fair de anul trecut.