A manca doar ce ne ofera pamantul, plante si animale fara niciun fel de procesare industriala sau genetica, sta la baza dietei preistorice specifice omului in urma cu 10.000 de ani.
Toate studiile medicale au demonstrat ca “dieta paleolitica” ajuta la scaderea riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare, la stabilizarea tensiunii arteriale, la diminuarea proceselor inflamatorii, la pierderea in greutate, la reducerea acneei si, implicit, la o mai buna forma fizica si psihica.
Pentru a beneficia de toate aceste avantaje ar trebui sa mancam ca stramosii nostri. Ce presupune asta?
Practic, regimul alimentar al omului ar trebui sa contina doar ceea ce poate procura prin vanatoare sau cules. Asta presupune carne provenita de la animale neingrasate fortat, peste, fructe de mare, oua, orice fel de seminte, vegetale, radacini si fructe, fie ele de gradina, dar nestropite, fie salbatice, in masura in care le putem procura. Pe de alta parte, prin dieta preistorica ar trebui sa renuntam la lactate, la cereale, la legume, cartofi, la uleiul procesate si la orice alte produse alimentare care au aparut abia cand s-au pus bazele agriculturii.