Mihaela Cernea divorțează de pictorul Costin Craioveanu după 18 de ani de căsnicie. Fosta solistă a depus actele de divorț la Judecătoria Sectorului 5, tot acolo unde a introdus, în ianuarie, și un ordin de restricție împotriva soțului său.
Din declarațiile vedetei, Costin Craioveanu ar fi agresat-o. Ordinul a fost emis pe 20 ianuarie, anul acesta, şi nu îi dă voie pictorului să se apropie la mai puţin de 200 de metri de Mihaela, iar timp de trei luni, Costin Craioveanu este obligat să facă psihoterapie la Centrul de Asistență al Agresorului din sectorul 5.
Deși au un trecut împreună și doi copii mari, nu mai există cale de împăcare între cei doi soți. „Da! Am introdus actele de divorț!”, a declarat Mihaela Cernea, pentru Click!. De partea cealaltă, Costin Craioveanu a declarat că nu știe nimic despre divorțul intentat de soția sa: „Eu nu știu nimic. Nu am primit nici o înștiințare, nici actele. Acum aflu și eu de la voi! Vorbiți cu ea!”.
„Costin nu vrea să divorțeze! Nu mi-a zis nimic Costin că ar fi primit actele de divorț. Eu tot ce știu este că el nu vrea în ruptul capului să divorțeze. O iubește pe femeia aia la nebunie, și pe copii îi iubește foarte tare! Dacă așa este mie îmi pare rău că nu au decis să divorțeze la notar. Eu îl reprezint pe Costin în dosarul penal în care a fost bătut în ultimul hal. Acolo solicităm niște daune, deocamdată nu se întâmplă nimic, trenează dosarul!”, a declarat avocatul pictorului, Dragoș-Cristian Lica.