Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Documentarul despre Aretha Franklin va fi lansat, în sfârșit, după 46 de ani

Un documentar despre Aretha Franklin va fi lansat săptămâna viitoare la DOC NYC Festival din New York. Filmul „Amazing Grace” a fost regizat de Sydney Pollack în anul 1972, dar a petrecut 46 de ani într-o formă needitată.

Filmarea concertului de gospel, susținut de „regina muzicii soul”, în urmă cu mai bine de 4 decenii, a fost motiv de dispută în instanță. Producătorul Alan Elliott a cumpărat drepturile pentru documentar în 2008, după moartea lui Pollack, și urma să aibă premiera în 2015, la festivalurile Telluride și Toronto.

Dar avocații familiei Franklin au obținut un ordin judecătoresc care a oprit proiecțiile. Apoi s-a dus o luptă aprigă în instanță, pentru că producătorul a folosit imaginea artistei fără a avea permisiune. Abia după moartea acesteia, s-au încheiat disputele în privința lansării filmului, familia ei fiind de acord să îl vadă.

Lungmetrajul a fost filmat timp de două nopți la o biserică baptistă din Los Angeles – New Temple Missionary Baptist Church, când Aretha Franklin a înregistrat albumul „Amazing Grace”. Mult așteptatul documentar va avea premiera pe 12 noiembrie la New York, după care va fi proiectat în Los Angeles și în New York, timp de o săptămână, în acest an, ca să fie eligibil pentru Oscar.

Filmul a reușit să-i cucerească și pe membrii Academiei Americane de Film, care au ținut să-l felicite pe Elliott. Producătorul spune că a fost sfătuit de agenți și publiciști să mai aștepte și să lanseze filmul anul viitor, ca să poată desfășura o campanie publicitară, în așa fel încât filmul să aibă mai multe șanse la un Oscar și nu numai pentru categoria cel mai bun documentar ci chiar pentru cel mai bun film, însă a ales să nu țină cont de aceste sfaturi.

Aretha Franklin a murit răpusă de cancer, în luna august, la vârsta de 76 de ani. De-a lungul unei cariere impresionante, cântăreața a câștigat 18 premii Grammy. „Regina muzicii soul” a lansat 41 de albume de studio și a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill.

 

ARTICOLE SIMILARE

Salt-N-Pepa și En Vogue au cântat împreună pentru Gala Billboard Music Awards 2018

realitatea

Încep înscrierile pentru Festivalul Internaţional de Film Anonimul. Când va avea loc

Andreea Damian

Lady Gaga și Jay-Z ar fi refuzat să apară în serialul documentar “Surviving R Kelly”

realitatea

Ce ruină a ajuns acum fosta casă a lui Irinel Columbeanu din Izvorani – FOTO

Andreea Damian

Concert Passion de Buena Vista

realitatea

Premiile BAFTA 2020: Filmul cu cele mai multe nominalizări

Andreea Damian

Scrie un comentariu