Romanii au intrat si ei in hora rapirilor, din nefericire. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că doi români, aflaţi la muncă în Nigeria, au fost răpiţi, de o grupare criminală africani, pe 20 ianuarie, însă au fost eliberaţi pe 28 ianuarie.
Potrivit ministrului de Externe, românii sunt acum liberi, tot în Nigeria, fără probleme de sănătate, şi nu au cerut să fie repatriaţi. Cu toate că prima variantă luată în calcul a fost că românii au fost răpiţi de gruparea islamistă Boko Haram, autorităţile române au eliminat această ipoteză. Din “raţiuni de protecţie”, oficialul român nu a putut da mai multe detalii despre situaţie.
După ce am eliminat suspiciunea iniţială, care a fost cea mai serioasă şi anume că ar fi fost vorba despre gruparea islamist radicală Boko Haram, am eliminat această ipoteză din analiza noastră, fiind vorba de o grupare criminală, care avea ca obiectiv principal obţinerea de răscumpărări pentru eliberare”, a mai spus ministrul de Externe.
Românii fuseseră răpiţi pentru o recompensă, însă eliberarea lor nu a fost făcută după o anumită plată.
“Statul român nu a plătit nicio recompensă în acest caz”, a precizat Bogdan Aurescu, de la sediul MAE.