Tabu
PEOPLESlider

Dolly Parton, pe coperta revistei Playboy la 75 de ani

Dolly Parton a împlinit 74 de ani în acest an. Dar vârsta nu o împiedică să revină pe coperta revistei Playboy. Parton a apărut pentru prima oară pe coperta revistei în 1978, când avea 32 de ani. vrea să pozeze din nou, la 75 de ani. artista și-a dezvăluit planurile într-un interviu pentru emisiunea „60 Minutes Australia”.

„Nu intenționez să mă retrag. Tocmai am împlinit 74 de ani și am de gând să apar din nou pe coperta revistei Playboy. Vedeți, am mai fost în Playboy acum câțiva ani și m-am gândit că va fi grozav să fiu din nou pe copertă – nu știu dacă vor asta – când voi face 75 de ani.”, a mărturisit Dolly Parton.

Parton a apărut pe coperta revistei în 1978. Avea doar 32 de ani. purta un costum cu bustieră neagră și urechi de iepuraș. „Aș putea să mă îmbrac din nou așa. Sânii au rămas la fel”, a spus ea.

Vârsta este doar un număr pentru artista de muzică country, care  nu intenționează să se pensionze, iar toate „urcușurile și coborâșurile” din timpul carierei o ajută să rămână tânără. „Totuși, partea bună cu mine este imaginea mea. Arăt ca o caricatură, iar caricaturile nu îmbătrânesc niciodată”, a glumit Dolly Parton.

Filmul biografic despre cea mai premiată cântăreață de muzică country din toate timpurile  – Biography: Dolly – va avea premiera pe 12 aprilie.

ARTICOLE SIMILARE

“Cum a fost la școală?” De ce urăsc adolescenții această întrebare

realitatea

Roxana Blagu a devenit mamă pentru a doua oară pe 1 iulie

Tabu Tabu

Adela Popescu a dezvăluit sexul celui de-al treilea bebeluș

Andreea Damian

Beyonce a înlocuit limonada cu martini și toți sunt convinși că va interpreta coloana sonoră pentru Bond 25

Andreea Damian

Câştigător Chefi la cuţite 2023. Surpriză colosală, cine a plecat acasă cu 30.000 de euro

Andreea Damian

Ce s-a ales de toată averea lui Alexandru Arșinel. Decizia luată de fiul cel mare

Andreea Damian

Scrie un comentariu