Despre D’or by Roxana Davidescu…
Siragurile d’or au venit pe lume acum 4 ani. Daca esti trista, te binedispun si daca esti vulnerabila te apara, ca toate podoabele adevarate. Sunt si un fel de Fata Morgana, fiindca te duc cu gandul, iar femeile adora mirajul asta.
Cand auzi de sticla de Murano, esti cu mintea la Venetia, daca vezi coralii mari roz, te crezi in Sicilia, margelele rosii te fac sa te gandesti la Frida Kahlo, iar siragurile aurii nu sunt falsuri – sunt lemnisoare vopsite bila cu bila si lacuite pe deasupra. nu isi propun sa para altceva decat sunt de fapt, alaturarile sunt cele care le fac sa vibreze, iar intregul sa devina in cele din urma echilibrat in toata asimetria voita cu tot dinadinsul. acum cativa ani cand am descoperit Villa Giulia, la Roma, aproape ca mi-am vazut fragmente de siraguri in colectia de podoabe etrusce, rafinate, asimetrice, si m-am simtit bine, fiindca nu poti reinventa roata, dar poti face in continuare roti frumoase.
Scoicile incastrate si coralii rosii cumparati la Balcik asta-vara au dat nastere unei serii albe si rosii somptuoase purtate odata de Regina Maria. cel putin asa mi-am imaginat eu. am reevaluat perlele cu tonuri rozalii sau fumurii si le-am aruncat printre scoici si lemn ivoriu. Sunt zgarzile scumpe si grele fiindca te misti altfel sub "povara" lor, coplesita in cel mai placut sens al cuvantului. acum un an am vizitat Muzeul Benaki in Atena – o vila clasica de forma unui cub aproape perfect – un fel de Arca lui Noe pe pamant elen – in care au pus toate comorile de salvat – de la arta cretana, minoica pana la Grecia moderna: bijuterii antice facute dintr-un aur-soare-pur, piese de port de o frumusete rara, ceramica pictata, pictura. calatorii ca acestea devin cele mai subtile si mai rafinate surse de inspiratie – ca o sita prin care cerni de azi inainte – lumea. siragurile d’or sunt podoabe in podoabe – exista zone transparente si fragile care alterneaza cu zone puternice. Si eu cred ca e bine asa – fiindca bijuteriile sau accesoriile sunt accente in vestimentatie, deci seduc prin forta si farmec. despre felul in care se impun publicului. Nu exista o reteta. Podoabele sunt obiecte care vin foarte aproape de trup – si aici sunt legi afective care le fac sa fie acceptate sau nu. Podoabele nu tin de varsta.
O prietena m-a intrebat la ce ma gandesc cand le fac? Am mai multe variante de raspuns…. – la nimic – la baieti – la bani Dar inainte sau dupa alatur “din dragoste” Pentru ca eu cred ca orice lucru bun sau rau il facem din dragoste. Cand nu ma gandesc “nimic”, le fac repede, la fiecare sens ale celorlalte doua cuvinte in parte, dureaza ceva vreme…
Podoabele mele vechi si noi – cele pe care le voi arata pe 11 aprilie la Cafepedia in cadrul targului de Vintage: Vintage Fashion Icons, sunt un stil de viata, stilul meu de viata, se poarta foarte bine la Jeans cu maillot sau… fara. Glumesc, nu ma luati non-stop in serios! despre atelierul-galerie o casa stil vagon – construita de strabunicul la inceputul secolului trecut – se preface dupa voia locatarelor. Are rabdare cu noi – si se prinde surazand in jocul-nostru-cu-margele-de-sticla…
La ce bun?
la citit, la taifas cu musafiri, la grasse-matinee-uri in pijama cu croissant si cacao-cu-lapte, reverii in lumina amurgului pina cind personajele devin voci. am in minte suprafete scaldate in culori pline, calde sau reci, care sa isi vorbeasca desigur cu restul spatiului – asta pentru cuverturi. Suntem mereu in fata unei optiuni, nu vitale, sa nu exageram, dar importante pentru starea noastra si pentru felul in care comunicam cu spatiul in care locuim. Sa ramanem sobri sau sa ne bucuram de culoare. Optiuni, optiuni.
Despre materiale
Folosesc materiale naturale, bumbac imprimat, soie sauvage, lina, in, taffetas, niciunul nu este prea scump pentru a face sa straluceasca sofaua ta preferata sau dormitorul. Totul este finisat cu o bordura din trei rinduri cusute de mana cu fir de matase colorata care isi schimba nuantele vibrind in tonurile materialului sau surprinzind curajos cu un accent ciclame. Matasea le da greutate si daca ne plictisim de benzile late in mai multe tonuri de rosu, cuvertura se poate intoarce pe cealalta fata, pe care o fac de obicei uni. Pernele sunt pentru mine adevarate dive – trebuie sa fie sclipitoare, colorate, salvatoare in griul zilelor curgatoare. Ca sarbatorile. Asa incit, daca materialul este inflorat umplu flori cu paiete, asta le schimba consistenta – devin frumoase si pline de mister – un fel de Venetii tacute dupa carnaval.
De ce Itaka?
Fiindca m-am gandit la legendara Penelopa si la felul ei harnic de a astepta. E bucuria inegalabila a lucrului facut pina la capat. Atat de rar astazi. Decoratiunile interioare de fapt asta fac: salveaza intr-un fel spatii, le innoiesc, le transforma, le innobileaza. La asta putem visa cu totii. texte oana davidescu