De Ani Sandu
La 14 ani, Ioana Grigorescu știa deja ce vrea să facă în viață. „O să dau la liceul de limba engleză și dup-aia mă fac avocat, asta mi se potrivește”, le spunea tuturor la sfârșitul gimnaziului. Avea o imagine foarte clară despre cum va arăta peste câțiva ani: la costum, cu pantaloni la dungă și servietă, alergând de dimineață până seara prin sălile de judecată și câștigând toate procesele.
Astăzi, la 27 de ani, Ioana și-a păstrat siguranța din adolescență. E avocat stagiar la o societate civilă de avocatură, urmează să-și dea definitivatul și vrea să-și deschidă propriul cabinet. N-a ajuns însă femeia carieristă care se visa. Îi place profesia pe care și-a ales-o, dar nu e dispusă să lase jobul să-i înghită viața personală. Vrea să aibă timp pentru ea (desenează și face mult sport – înot, karate, fitness), pentru familie și călătorii. Acum evită pe cât posibil costumele, se simte încorsetată în ele, fără libertate de mișcare. Preferă haine comode, dar elegante și sexy: cizme fără toc lungi până la genunchi, blugi, cămăși colorate (când nu e la serviciu poartă și unele cu spatele gol), bluze strâmte pe corp, veste, geci de blugi sau de piele.
Când i s-a atras atenția la muncă să fie mai atentă cu stilul de îmbrăcăminte, a venit a doua zi la costum, ca toate colegele. N-a rezistat însă și în scurt timp s-a întors la blugi. „Eu mă duc acolo să muncesc și să învăț”, spune ea. „Bineînțeles, n-o să merg într-o rochie cu spatele gol, dar nici costumele nu mi se par necesare. Nu cred că pot spune foarte multe despre valoarea ta profesională, asta se vede în timp”.
Am întâlnit-o într-o dimineață de vară, înainte să meargă la serviciu. Avea ochelari de soare și o salopetă de blugi cu fustă scurtă care-i evidenția talia subțire și-i dădea un aer degajat și elegant în același timp. Trăgând ușor în sus de mânecile scurte ale salopetei, mi-a povestit că a purtat-o la mare și prin discoteci și că, deși are o garderobă variată, preferă să se îmbrace în aceeași haină de zece ori într-o lună, atâta timp cât se simte bine în ea.
Åži-a personalizat biroul astfel încât să-i facă plăcere să se așeze la el. Pentru că spațiul e mic, a izgonit dosarele pe jos și a lăsat biroul să fie cucerit în timp de creioane colorate, reviste de modă și de business, poze cu persoanele dragi, suveniruri, ciocolată și pliculețe de ceai (preferatul ei e cel de arțar). Dosarele se întorc pe masă doar când le ia la studiat. În pauzele de lucru desenează sau stă pe net.
În afară de costume, urăște hainele în serie. Vara asta, de exemplu, a fost alergică la cizmele croșetate turcoaz și roz și nu i-au plăcut nici „sandalele cu glugă” (cele care acoperă glezna piciorului ca o cizmă). De cele mai multe ori își cumpără haine „lucrate cu suflet, cum fac anumiți designeri tineri de la noi”. Printre preferatele sale e Ludmila Corlățeanu, care i-a și pregătit o ținută specială pentru o nuntă acum câteva luni. Visează ca în câțiva ani să-și deschidă un atelier-magazin, unde să expună creații ale tinerilor designeri români, care nu i se par promovați cum ar merita. Åži-l imaginează ca pe un spațiu în care clienții pot proba diverse obiecte de vestimentație în timp ce servesc un ceai sau un suc și studiază cataloage de modă.
Între timp își vede de avocatură. Dosește costumele prin dulap și e sigură că peste zece ani, dacă va avea propriul cabinet, n-o să scormonească printre vechituri după ele. Se simte mult mai liberă în blugii drepți peste care își trage niște cizme înalte și la care asortează o cămașă șic.