Ioana Chicet-Macoveiciuc, 29 de ani
Lucram într-o agenție de comunicare ca manager de proiecte online, când, la începutul lui martie, la o zi după ce am anunțat în presă existența diviziei pe care o conduceam, am aflat că din cauza crizei departamentul se închide. A fost divizia online cu cea mai scurtă durată de viață oficială: o zi. Aș fi putut să mă angajez în altă parte, dar am ales să devin freelancer, adică să continui să fac proiecte online, nu pentru o agenție sau un patron, ci pentru mine, lucrând direct cu clienții.
Muncesc de acasă. Mă trezesc disciplinată în fiecare dimineață nu mai târziu de ora nouă, îmi iau micul dejun deasupra tastaturii. Sunt zile în care mă prinde șase seara fără să mă fi ridicat din fața calculatorului. Când nu am de lucru, mă duc în parc și scriu pentru mine sau citesc, așezată în iarbă.
Nu ignor dezavantajele. E criză și chiar și cel mai mulțumit client va întârzia să plătească. Sunt luni în care, după ce achit chiria și rata la mașină, nu mai rămân cu mare lucru, dar sunt și luni în care clienții își plătesc restanțele și-atunci simt că am luat-o pe drumul cel bun.
Am învățat rapid că independența creează dependență. Mi-e bine să știu că nu-mi suflă nimeni în ceafă, că îmi gestionez singură resursele creative, umane și financiare, că îmi setez singură deadline-uri. Acum mi-e greu să cred că voi mai putea lucra nouă ore la un birou, cu ședințe din patru în patru ore, rapoarte și analize în Excel. Pe de altă parte îmi lipsesc confortul pe care ți-l dau un salariu fix, pe care știi că te poți baza no matter what, o asigurare medicală completă, colegi cu care schimbi două vorbe în pauza de masă.
Nu exclud nicio posibilitate: poate mă voi angaja, dacă primesc vreo ofertă interesantă, poate n-o să mă mai angajez niciodată. Deocamdată mă bucur de tot ce trăiesc. Scriu în fiecare zi câte ceva pentru mine, pentru blogul meu sau pentru clienți și asta mă face fericită, pe termen scurt și lung.
======
Cristina Mitu, 24 de ani
Åžeful mi-a zis că renunță la mine la mijlocul lunii noiembrie. A spus că nu-și permite să mă țină, preferă să facă el jobul meu, că-i iese mai bine și nu mai pierde timp să mă învețe. Lucram de o lună copywriter în agenția lui de publicitate din Cluj și eram în ultimul an de facultate. M-a sfătuit să plec în București dacă vreau să învăț meserie și l-am ascultat. Imediat după absolvire, în iulie, m-am mutat în Capitală.
Mulți mi-au spus că vara nu e perioada cea mai bună să-mi caut de lucru, că toată lumea e în concedii. Eu am vrut să profit de lunile astea să-mi fac relații. Am pornit un blog, mi-am făcut cont pe Twitter și am încercat să cunosc prin intermediul Internetului cât mai mulți oameni din industrie. E mult mai simplu să te duci la o agenție recomandat de cineva care a discutat cu tine și știe ce potențial ai.
Deocamdată stau la sora mea, iar financiar mă ajută părinții. Aplic pentru internshipuri și joburi de marketing assistant. Mă gândesc că n-ar fi rău nici secretară la o agenție de publicitate, le-aș pune condiția să mă lase să particip la brainstorming. Le duc cafeaua o vreme și dacă sunt bună o să mă remarce, iar când o să treacă criza o să mă angajeze.
Nu-mi place că s-a creat un fel de panică. Înainte de criză erau cereri adevărate pe site-urile cu locuri de muncă, acum cred că sunt joburi puse fictiv acolo. E imposibil să aplici pentru posturi care necesită un minim de experiență, de exemplu operator PC, și să nu ți se răspundă. Iar aplicații sunt 500 – 1.200 pe un job.
Până una alta, am văzut că sunt mai multe anunțuri pe partea de web design. Dacă tot am timp liber, învăț să lucrez în Photoshop, măcar afișele să le fac tot eu. Până la urmă tot trebuie să pătrund în domeniu. Dacă am noroc, mă angajez copywriter sau PR sau poate patronii vreunei agenții își vor da seama că au nevoie de un departament special la care nu s-au mai gândit și mă vor lua. Eu sunt hotărâtă să reușesc.
======
Andreea Preda, 27 de ani
La sfârșitul lunii aprilie, imediat după mini-vacanța de Paște, am fost anunțată că din cauza crizei se restructurează postul meu. Eram director de marketing la cel mai mare centru comercial din Pitești și lucram de șapte ani în media și publicitate. A fost scurt și la obiect: „Nu te mai putem plăti, renunțam la acest departament”.
Nu mi s-a părut corectă decizia, nu mi-au făcut nicio altă ofertă. După ce m-am sfătuit cu un avocat am hotărât totuși să nu deschid un proces, m-ar fi stors de energie și resurse financiare. Am semnat cum că mi se încheie amiabil contractul de muncă, dar le-am cerut un număr de salarii compensatorii.
Două săptămâni am stat acasă și noapte de noapte am avut insomnii cumplite. Mă speriau informațiile despre criză, cum că încă nu simțim ce va fi. În a cincisprezecea zi am zis „Nu se poate, trebuie să-mi revin” și m-am ridicat din pat, hotărâtă să pun pe picioare propria agenție de publicitate. M-am gândit că asta știu să fac cel mai bine, așa că trebuie să funcționeze.
A urmat alergătura: găsește-ți un sediu, înființează firma, fă-ți o ștampilă. Într-o săptămână am rezolvat totul și am început să lucrez la site-ul de prezentare. Ca să nu mă promovez în mod convențional, trimițând un mail la baza de date pe care mi-am făcut-o în timp sau distribuind flyere, am organizat un eveniment pentru comunitatea business din județ, un seminar interactiv despre marketing în cadrul căruia manageri din piața auto sau construcții au ținut scurte speech-uri despre cum supraviețuiesc în criză. Am avut o sută de invitați și feedbackul a fost extraordinar.
În momentul ăsta nu regret nicio secundă plecarea de la centrul comercial. Într-o lună și jumătate am câștigat cât patru salarii. Proiectele sunt încă mici, nu la anvergura pe care o visez, dar clienți există și piața se mișcă. Nu spun că o să mă transform într-un Abramovici și o să-mi cumpăr iaht vara viitoare, dar cred că o să-mi fie bine.