„Da, îmi citește scenariile, își spune opinia și îmi place că e critică pentru că am nevoie de opinii sincere.“ Când ești actriță, îți expui sufletul, mintea și trupul în fața unui bărbat, cel mai adesea (sunt mai mulți regizori bărbați decât femei), și-l lași să le folosească în realizarea filmului lui. E o relație intimă de o mare finețe între cei doi, pe care n-o poți simți decât dacă e nefardată în declarații publice.
E motivul pentru care am ales să nu-i intervievez în mod clasic pe toți cei pe care-i întâlniți în acest dosar, ci să transcriu discuții informale. Recitiți-le încă o dată poveștile. Dincolo de fapte, din ele se simte genul de relație pe care actrițele o pot construi cu regizorii cu care lucrează; sunt trei generații de regizori și tot atâtea modalități de comunicare, de construire a unei punți emoționale între ele și regizor.
E ca și cum v-ați uita pe gaura cheii când se așază covorul roșu pentru premiera cea mai importantă. Åži dacă vă imaginați că e diferit covorul de la o țară la alta, iată două mărturisiri ale unor regizori celebri europeni.
„Nu sunt capabil să posed, să colecționez, să păstrez. Din fericire, Giulietta, în limite modeste, are, ca majoritatea femeilor, sentimentul posesiunii lucrurilor, asigurând o administrare fără meschinărie, dar mai avizată decât a mea.” O rară mărturisire a lui Fellini despre actrița lui fetiș, Giulietta Masina cu care s-a căsătorit în 1943.
„Problema cea mai importantă a fost legată de actriță, de rolul principal. Szapolowska și cu mine nu eram în termeni grozavi, așa că nu eram sigur dacă vreau să lucrez cu ea. Dar când am parcurs toate probele, mi-am dat seama că ea a fost cea mai bună. Anumite soluții nu sunt în mod necesar gândite de către un actor sau operator, ci evoluează din faptul că ei au îndoieli. Iar Szapolowska, ca orice femeie, avea intuiție bună și m-am bazat pe asta.”, Kieslowski despre lucrul la „Decalog nr 6“.