Tabu
LIFE & LOVE

DOUĂ ZODII ÎȘI VOR SCHIMBA COMPLET VIAȚA PÂNĂ PE 14 AUGUST!

Luna august este destul de complicată, din punct de vedere astrologic. 

Din 5 august, Mercur retrograd se află în Fecioară, iar din 14 august, planeta va intra în Leu, până la finalul lunii. Cu toate acestea, viața se poate schimba complet pentru două zodii anume, până pe 14 august.

Aceste două zodii vor beneficia din plin de energia planetei Mercur în această lună. Iar până pe data de 14 august, când Mercur începe să tranziteze Leul, nativii acestor două semne zodiacale își vor putea schimba complet viața. Divinitatea le va ajuta să-și îndeplinească cele mai mari dorințe.

Fecioară

Pentru nativii din zodia Fecioară, mișcarea lui Mercur în retrograd va aduce o perspectivă noua asupra tuturor aspectelor vieții. Fecioarele vor avea impresia că li s-a ridicat un văl din fața ochilor, iar acum vor vedea totul mai clar ca oricând. Cu această nouă energie și mentalitate, fecioarele își vor putea dea seama că ceva nu funcționează deloc în viața lor, așa că vor face o schimbare.

Iar această schimbare se anunță a fi una majoră! Fie că este vorba despre un nou job, o nouă relație, sau poate chiar că se vor muta în altă țară, cert este că viața fecioarelor se va schimba complet, destul de rapid! Este foarte posibil ca această schimbare să apară înainte ca Mercur să tranziteze Leu, din 14 august.

Pești

În general, Mercur va aduce destule dificultăți semnelor zodiacale în această lună, însă peștii se vor număra printre rarele excepții de la regulă! Este foarte posibil ca acești nativi, mai ales dacă au fost singuri de mult timp, să se simtă copleșiți de dorința de a trăi o poveste de dragoste la fel ca în povești.

Iar până pe data de 14 august, când Mercur începe să tranziteze Leu, nativii din zodia Pești vor avea mari șanse să își întâlnească sufletul lor pereche! De obicei destul de tăcuți și timizi, acești nativi vor fi acum mai energici ca oricând, iar astrele îi vor putea răsplăti cu acea poveste de dragoste pe care și-au dorit-o mereu.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

ADELA POPESCU – primul pictorial sexy! FOTO

Cea mai puternică femeie a zodiacului

Andreea Damian

Cum pozeaza o blonda sexy pentru o revista de barbati (FOTO de making of)

Aceste clişee ne dor (6): Virginitatea e o virtute / un blestem

Cel mai tare DIVORT din 2014!

Trump, bătut și legat de o femeie, într-o reclamă controversată

Andreea Damian

Scrie un comentariu