Flyboard-ul, cel mai nou sport acvatic, devine din ce în ce mai răspândit printre vedete. După ce a fost practic de Dani Oţil sau chiar de primarul Radu Mazăre, acestora li s-a alăturat şi Iulia Mladin, deja celebra Miss Facebook. Dornică de senzaţii tari şi adrenalină, prezentatoarea de la Money Channel a încercat noua jucărie de fiţe, zilele trecute, la Snagov.
Iulia Mladin a făcut recent senzaţie pe lacul Snagov. Prezentatoarea tv s-a urcat pe flyboard, ultima fiţă în materie de sporturi acvatice, şi s-a descurcat de minune cu noua jucărie, fiind protagonista unui adevărat spectacol.
„De când am început să prezint emisiunea “Săptămâna Turistică” de la Money Channel, am cam prins gustul sporturilor extreme, aşadar îmi doream de ceva vreme să încerc flyboard-ul. Senzaţia este unică, vibraţia începe din vârful picioarelor şi avansează pe măsura ce te înalţi deasupra apei. Ca şi în viaţă, nu ridicarea în sine, cât menţinerea la înălţime, este partea cea mai grea. Cu toate acestea, m-am descurcat foarte bine, m-am distrat de minune şi abia aştept să revin cât de curând la Snagov pentru noi aventuri pe apa!”, susţine voluptuoasa şatenă.
Flybordul, cel mai nou mijloc de distracţie, a fost inventat de un iubitor al sporturilor de apă, francezul Franky Zapata din Marseille, iar cu ajutorul lui poţi înota ca un delfin. Invenţia este, de fapt, un dispozitiv cu tunuri de apă cu ajutorul căruia te poţi ridica la câţiva metri deasupra apei sau te poţi scufunda. Acest sport se poate practica atât pe litoral, cât şi pe lacul Snagov.