Elizabeth Gilbert – careia oamenii ii spui Liz si careia eu o sa ii spun Julia Roberts – are 32 de ani ( in bestseller-ul autobiografic, cel putin), o cariera de scriitoare, un sot, si ceva ce multi ar numi o viata usoara si implinita. Doar ca nu este suficient pentru ca Liz/ Julia sa nu se trezeasca noaptea pe podeaua casei ei chic, implorandu-l pe Dumnezeu sa ii zica ce sa faca. Totul intr-o lumina glamour-cool, de film pentru suflet.
Raspunsul la intrebarea Juliei vine insa unde altundeva decat in Bali, de la un om fara dinti pe nume Ketut : O sa divorteze, o sa aiba apoi si o casnicie de lunga durata, o sa piarda toti banii, o sa ii castige la loc, o sa mai treaca prin Bali, o sa il invete pe Ketut engleza… cum zice si trailerul, de altfel. Pana sa le faca pe toate, Julia mai are o relatie cu un actor netalentat, David / James Franco, mai cade putin pe jos, langa pat, dar nu in cautarea lui Dumnezeu, dupa care, grandios, intr-un taxi trecand in viteza pe sub ramuri de platan (cred !) dispare in tripticul burghez Eat Pray Love. Altfel zis Italia, India, Bali (Indonezia). Toate incep cu I (Eu) deci treaba e serioasa.
Cele trei parti ale filmului dau impresia unui produs de televiziune, regizorul Ryan Murphy fiind de altfel celebru pentru realizarea serialului de comedie / musical Glee. Taieturile nejustificate si abundente, pe sistem « si acum camera 2 !» sunt si ele un indiciu in aceeasi directie.
Fiecare episod din cele trei este o buna ocazie de livrat clisee, fabricat emotie, condimentat cu rasul-copyright al Juliei Roberts si sarit de la una la alta cu gratia unei balene inaripate. Daca e Italia, e mancare, sunt paste cu mult sos, inghetata, femei dintr-o bucata ( nu tocmai un compliment !), gesturi grande pentru tot si toate. Dar sa retinem mancarea, dupa cum face si titlul filmului.
Al doilea episod – India. Si daca e India, Julia se roaga. Evident regasim si mizerie (tablou cu vaca mancand printre peturi), sunt si tantari, copii murdari precum si occidentali traumatizati sau superificiali (Richard Six Feet Under Jenkins se remarca prin rezumarea Juliei post Italia cu un cuvant simplu si de efect – Bacanie / Groceries, in original). Mai sunt si casatorii aranjate, pe care Julia le intelege ca pe orice lucru pe care nu il poate schimba, prin rugaciune si speranta in mai bine. Oricum, retinem rugaciunile, meditatia, regasirea de sine.
Urmeaza Bali, episodul trei, in care Julia se intoarce la batranelul fara dinti si da si peste Javier Bardem. Desi, tehnic vorbind, el da peste ea. Si iubire. Si cu asta basta.
Dincolo de toate elementele de comedie romantica bazata pe un bestseller – personaj feminin radios jucat de un star hollywoodian cu zambet impecabil (Julia Roberts e mai luminoasa ca o lampa cu bec de 200W), personaje secundare amuzante, de un pseudo-comic fie vulgar, fie pretentios, filozofii de revista cu retete de post, si muzica duios-frematatoare – Eat Pray Love m-a jenat prin concluzia extrem de nefeminista, pentru un film de un militantism declarat – dupa ce in primele secvente Julia Roberts se arata ofuscata pana la lacrimi de definirea ei inca din adolescenta doar in functie de sexul opus si de relatia cu acesta, in final, dupa un an de calatorii si 140 de minute de pelicula !, trage, pe stomacul plin si cu sufletul impacat, inteleapta concluzie ca barbatii sunt un rau necesar. Probabil, post Eat Pray Love, unul din truismele cu cea mai mare amprenta de carbon.