A cântat la București împreună cu Sting asumându-și riscul de a nu fi înțeles de public și de a fi umbrit de marea personalitate muzicală pe care o acompania, dar ne-a vorbit despre muzică cu pasiunea și respectul unui om care a înțeles de multă vreme care îi este locul în industrie și cât de departe pot să ajungă proiectele sale.
– Cum ai decis că vrei să cânți la lăută?
Mi-au plăcut întotdeauna tablourile din Renaștere. Åži dacă te uiți cu atenție, lăuta e în aproape toate aceste tablouri. Așa că m-am îndrăgostit; întâi de frumusețea fizică a lăutei. Åžtii, toți îngerii cântau la lăută. Ăsta a fost primul lucru care m-a atras. Apoi când am auzit pentru prima dată pe cineva cântând, m-a fermecat și am decis că vreau să fac asta. |mi amintesc că era muzică de Bach, iar interpretul era Hopkinson Smith, profesorul meu. Eram în Germania pe atunci. Mi-am făcut rost de o lăută și am început să cânt singur.
– Unul dintre profesorii tăi a fost Sergiu Celibidache. Se știa despre el că refuză să facă înregistrări și că avea o relație specială cu publicul. Cum era el de fapt?
A fost cea mai intensă experiență muzicală pe care am trăit-o vreodată. Să am un astfel de maestru, să învăț de la un astfel de dirijor! Aveți motive să fiți mândri de el, mai ales că, pentru mine, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor. Pe de o parte, era ca un copil mic, se juca, pe de alta voia să fie înțelept și era foarte inteligent și filozof, dar voia și să dea tot timpul ce era mai bun în el. Căuta confirmarea asta la public, cred că era foarte fragil, artist fiind. Vorbea mult despre toate, și toate lucrurile pe care mi le-a spus sunt de neuitat.
– Vorbind despre joacă, cam cât de mult îți este permis să te joci când faci muzică la nivelul acesta?
Desigur că te poți juca. Mie îmi place să cânt uneori pe stradă. Åžtii că lăuta era instrumentul trubadurilor, nu este făcută pentru concerte. Așa că din când în când mă întorc pe stradă și cânt. Acolo se vede că copiii sunt cei mai atrași de muzică. Când cân, încerc și eu să învăț de la ei și să rămân la fel de fascinat de muzică precum un copil.
– Voiai să cânți în copilărie?
Am fost atras de muzică, așa cum e orice copil. |mi amintesc că eram doar un băiețel când am luat o bucată de lemn pe care am pus o coardă, mă jucam cu „instrumentul” acela. Am avut noroc. În Bosnia, pe atunci, puteai să cânți foarte devreme pe o scenă, în concerte. Era uimitor, copil fiind, să stau pe o scenă. Apoi am părăsit Bosnia devreme, când aveam doar 14 ani. Am plecat să studiez.
– Spune-ne câteva lucruri despre proiectul tău împreună cu Sting, „Songs from the Labyrinth”.
Sting este, și el, un copil. Pe tot parcursul acestui proiect am avut grijă să învățăm unul de la celălalt, de la călătoriile pe care le-am făcut împreună, din experiența de a cânta împreună. Este un proces de învățare și de fascinație pentru muzică.
– Cât de familiar era Sting cu un instrument ca lăuta? Åži de ce ați ales să interpretați în acest proiect piese compuse de John Dowland?
Eu l-am rugat pe Sting să facă acest proiect împreună cu mine pentru că știam că este cel mai potrivit pentru asta. Este englez, compozitor, își scrie textele, e la fel de melancolic și de popular ca și John Dowland la vremea lui. În plus, Sting știe să spună povești, ceea ce e foarte important în muzica Renașterii. Are o conexiune impresionantă cu muzica englezească din trecut.
– Sting spunea la un moment dat despre cântecele lui Dowland că sunt niște melodii pop scrise în alte vremuri. Așa și este. Asta pentru că muzica e una singură și un cântec pop bun, ceva din Bach sau o bucată de jazz înseamnă același lucru. Muzică.
– Cum reacționează publicul la astfel de proiecte? Ați văzut asta. Cuvintele sunt mai greu de înțeles pentru că sunt în engleza veche; dar sunt foarte importante. Apoi, muzica e de o calitate atât de bună încât fiecare cântec e o capodoperă în sine și cred că poți să rezonezi cu ele și acum.
– Albumul „Songs from the Labyrinth” a stat vreme de 13 săptămâni pe locul întâi în Billboard Classical Traditional Chart. Ce înseamnă acest lucru? Succesul acesta se datorează în mare parte și renumelui lui Sting. Doar așa am reușit să aducem acest gen de muzică în fața altui public. Cât despre Sting, el e un artist clasic, eu așa îl văd și așa îl știu, așa că avea tot dreptul să stea în fruntea unui top clasic.
– Noul tău album, „The Lute is a Song”, a apărut în martie. Ce înseamnă el? Este primul meu album Decca, și cânt împreună cu 4 prieteni foarte talentați: Andreas Scholl, Kaliopi, Renee Fleming și Sting. Sunt fericit pentru că e ultimul album din acest proiect. Voi încheia, cu el, o etapă.
– Åži ce ai învățat din toate astea? În primul rând, am aflat că sunt un începător, și că muzica e divină, nu e un lucru uman. Astfel eu, ca muzician, sunt un începător perpetuu. Trebuie să respectăm muzica, să o învățăm în fiecare zi și să rămânem fascinați de ea, pentru că nu poți învăța niciodată totul despre muzică. Deci învăț încă. Mă pregătesc și muncesc în fiecare zi. Mi-e ușor să rămân un copil când mă gândesc la muzică, dar nu atunci când îmi vine în minte lumea în care trăim. Vezi, muzica e o salvare, o oază, are în ea calități care ar putea ajuta întreaga omenire. De asta avem nevoie de muzică.
– Care a fost cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat la finele unui concert? Cel mai bun feedback e să nu spui nimic. Când toată lumea tace, când muzica se întoarce la liniște, când nu aplaudă nimeni, atunci știu că oamenii au înțeles.