Ela Crăciun a fost, în weekend, nașă pentru a noua oară. Vedeta de televiziune, cunoscută drept unul din cei mai citiți inflenceri de parenting, a creștinat fetița unor prieteni apropiați, pe care aceștia au botezat-o Maria Elisabeta, al doilea nume fiind și cel de botez al vedetei.
Micuța Ela a fost creștinată la biserica Nașterea Maicii Domnului din București, pentru ca apoi cei 25 de invitați să participe la o petrecere în aer liber, pe un gazon transformat în loc de joacă pentru cei mici. Prietena mea a amânat de două ori botezul din pricina pandemiei. Ieri am reușit până la urmă să organizăm evenimentul, respectând toate măsurile de distanțare socială. Am fost în total 25 de persoane și totul s-a derulat în aer liber. Viața merge mai departe. Să ne bucurăm de tot ce oferă frumos, însă având grijă să ne adaptăm noului context, spune Ela Crăciun. Vedeta a avut două apariții vestimentare foarte elegante.
La slujba religioasă a purtat o rochie midi roșie, cu sandale argintii și cercei în formă ovală, cu pietre prețioase, iar la petrecere a ales o rochie Little Black Dress, de tip sirenă, care i-a pus în evidență silueta de tip clepsidră. Ținuta a fost accesorizată cu colier fin și cercei cu piatră prețioasă neagră. Micuța Maria Elisabeta a purtat o rochie albă de prințesă și a fost sărbătorită cu un tort în nuanțe pastelate, decorat cu căpșuni, fructe de pădure, trandafiri roz și îngerași din zahăr. Este pentru a noua oară când Ela Crăciun botează un copil și se pregătește acum pentru a zecea experiență de acest tip. În luna septembrie va boteza un băiețel ce poartă numele copilului ei cel mic, Nicholas.