După naştere, Ellie White a ales să urmeze o dietă care o ajută pe Victoria Beckham să se menţină în formă. De trei ori pe zi consumă sucuri proaspete de broccoli, morcovi şi ţelină, pe care şi le prepară singură.
“Medicii mi-au recomandat multe vitamine în perioada după naştere şi mi-au dat undă verde să revin la stilul vegetarian de dinainte. În perioada naşterii a trebuit să mănânc carne slabă, pentru nutriţia complexă a copilului, însă acum mă limitez doar la fructe, legume şi seminţe. Am descoperit că îmi fac bine sucurile de broccoli, ţelină şi morcovi. Conţin numeroase vitamine şi fier, mă simt mai tonică şi am energie toată ziua. Este o metodă încercată şi de Victoria Beckham, care a dat rezultate imediat”, a declarat Ellie White.
Însă, noua dietă a dat şi rezultate, Ellie reuşind să slăbească în doar o lună şi jumătate cele şapte kilograme acumulate în timpul sarcinii, după cum informează Agenţia de Presă Mondenă.
Chiar dacă băieţelul îi ocupă cea mai mare parte a timpului, în perioada în care cel mic doarme, Ellie se retrage în altă cameră şi compune piese noi. Mai mult, după botezul celui mic, care va avea loc la sfârşitul lunii martie, ea promite că va reveni pe scenă şi ne va surprinde şi cu noi proiecte.