Elton John a suferit o pierdere de 60 de milioane de dolari după ce turneul lui de adio a fost, pentru moment, anulat din cauza pandemiei. Presa britanică este de părere că e puţin probabil ca muzicianul în vârstă de 73 de ani să poată primi o despăgubire din partea asiguratorilor.
Elton John este forțat să concedieze mai mulți membri din trupă după ce o parte din turneul său de adio a fost anulat, relatează Daily Mail.
În perioada mai-iulie, artistul de două ori premiat cu Oscar trebuia să susțină mai multe spectacole în Statele Unite. Cele 34 de spectacole vor avea loc anul viitor, a promis Elton John. Anularea a 34 de concerte programate în SUA anul acesta e posibil să fie urmată de alte 48, programate în perioada septembrie – decembrie. Cel mai probabil, concertele vor fi reluate în 2021.
În ianuarie 2018, Elton John a anunţat că va susţine un turneu mondial de adio timp de trei ani. După acesta, se va dedica familiei. Lansat pe 8 septembrie 2018, în Allentown, turneul „Farewell Yellow Brick Road” este ultimul al lui Elton John într-o carieră de jumătate de secol.
Cântărețul are o avere estimată recent la 360 de milioane de dolari.