Ultimul capitol al povestii anului 2014 se incheie la Artmark cu LICITATIA DE IARNA – EDITIE ANIVERSARA – 6 ANI DE ARTMARK. Un moment simbolic in viata Casei ce nu poate fi sarbatorit decat printr-o GALA A IUBITORILOR DE ARTA, in care marii maestri, de la formatorii de scoala de arta romaneasca la artistii postbelici si contemporani, se reunesc pentru a innobila spectacolul de licitatie si, implicit, aceasta aniversare speciala.
Printre artistii desavarsiti prezenti in licitatie se remarca Ion Tuculescu, al carui geniu este infatisat de operele “Pasari enigmatice” (estimare: € 55.000 – 75.000) si “Umbre negre” (estimare: € 25.000 – 35.000). Ambele opere sunt realizate in 1961, in ultima perioada de creatie a artistului, in care artistul atinge expresia sa desavarsita, de profunda originalitate plastica. Ambele opere provin din colectia Maria Tuculescu, sotia artistului.
Alte opere simbolice pentru Licitatia de Iarna sunt “Natura statica cu lalele si ochelari” de Theodor Pallady (estimare: € 25.000 – 35.000) din colectia Nicolae si Maria Radu, “Ciobanas cu oi, la Vlaici” de Nicolae Darascu (estimare: € 12.000 – 18.000), “Eva si sarpele” de Cecilia Cuțescu-Storck (estimare: € 4.500 – 6.500) – provenind din colectia reputatului colectionar si mecena Alexandru Bogdan-Pitesti, sau “Natura statica cu vioara” de Lucian Grigorescu (estimare: € 7.000 – 9.000) – provenind din colectia celebrului Primar al Balcicului, mecena artistilor decoperitori ai Balciului, Octavian Mosescu.
Expozitia poate fi vizitata pana marti, 16 decembrie, la Artmark, Palatul Cesianu-Racovita, iar pe 17 decembrie la JW Marriott Grand Hotel Bucharest, unde, de la ora 19:30, va avea loc licitatia.
1 comentariu