Tabu: Care sunt filmele dvs. preferate? Citind cartea, mi-am amintit de filmul „In the Mood for Love”, apoi de „Cinema paradiso”.
Eric Fottorino: Filmele care-mi plac sunt cele din Noul Val, în special cele ale lui François Truffaut „Les quatre cents coups”, „L’enfant Sauvage” sau poveștile lui Antoine Doisnel ca „Baisers voles“. Îmi mai plac foarte mult și filmele lui Claude Sautet („César et Rosalie“ sau „Les Choses de la vie“), cum îmi mai plac și filmele lui Clint Eastwood ca „Million Dollar Baby“ pentru sensibilitatea și umanismul care sunt dincolo de violență.
Tabu: Care a fost prima întâlnire cu cinematografia? Ce vă amintiți de atunci? Care a fost momentul (filmul) la care v-ați emoționat atât de mult încât să deveniți fan cinema?
Eric Fottorino: Prima mea întâlnire adevărată cu cinematograful a fost cu Jacques Tati și filmul lui „Les Vacances de M. Hulot”, din cauza burlescului personajului care deși pare de neînțeles pentru cei din jur, e un exemplu pentru comunicarea între oameni. Filmul mi-a devenit apropiat, însă, odată cu Truffaut pentru că mi se părea că peliculele lui vorbesc despre mine.
Tabu: Ați făcut research special (în partea de trimiteri cinematografice) pentru această carte?
Eric Fottorino: Nu m-am documentat în mod special. Merg constant la cinema de mai bine de 30 de ani!
Tabu: V-ați dorit vreodată să lucrați în industria filmului?
Eric Fottorino: Nu, nu în industrie. Prefer intimitatea scriiturii. Filmul se face cu echipe întregi, iar eu prefer aventurile solitare.
Tabu: De unde pasiunea pentru ciclism?
Eric Fottorino: Am ajuns să concurez la ciclism grație unei mari admirații pe care o am pentru marii campioni precum Coppi sau Merckx. Ciclismul mi-a dat întotdeauna o senzație de libertate, de evadare din viața normală.
Tabu: Aveți articole publicate încă de la 20 de ani. Le păstrați? Vă arhivați undeva articolele preferate?
Eric Fottorino: Da. Mai păstrez articolele despre ciclism și cele despre formarea celei de-a cincea republici.
Tabu: De ce ați simțit nevoia să vă exprimați și prin literatură, nu doar prin articolele/editorialele din ziar?
Eric Fottorino: Literatura îmi aduce altceva decât jurnalismul, pentru că avem nevoie de ficțiune ca să trăim. Jurnalismul este o confruntare permanentă și în forță cu realitatea. Literatura e precum ciclismul, îți permite să evadezi.
Tabu: Ca jurnalist, știți foarte bine cât de ușor o informație care e făcută public poate lua amploare, poate fi speculată, poate fi întoarsă pe toate părțile. Cu toate acestea, ați ales să scrieți cărți despre relațiile de familie (tată-fiu, mamă-fiu), știind că jurnaliștii vor reveni cu întrebări asupra copilăriei dvs. și a momentului în care ați fost adoptat, precum și a celui în care v-ați cunoscut tatăl biologic. Nu v-a fost teamă să vă puneți o parte din viața privată în fața jurnaliștilor, a publicului?
Eric Fottorino: Viața privată nu e tema romanelor mele. În cărțile mele sunt autobiografii de sentimente, nu de fapte. Toate romanele mele „personale” povestesc viața unui personaj care a împrumutat mai degrabă sentimentele mele decât faptele pe care le-am trăit. Așa că nu mă regăsesc în personajele mele, ele sunt dublu deformate, mărite, remodelate, prin ficțiune.
Tabu: N-ați fost niciodată tentat să scrieți sub pseudonim? (Să nu duceți dintr-o parte în alta – presă/literatură – identitățile dvs. private și publice?)
Eric Fottorino: Mi-am schimbat numele când aveam 10 ani. (nota red.: Mama sa avea 16 ani când a rămas însărcinată, iar când Eric avea 10 ani, a fost adoptat de un medic). Să scriu sub pseudonim ar fi însemnat să-mi mai schimb o dată numele și cred că aș fi înnebunit.
Tabu: Aveți obiceiuri diferite de lucru atunci când scrieți o carte față de momentele în care scrieți articole?
Eric Fottorino: Îmi scriu romanele cu stiloul pe hârtie, de mână, articolele întotdeauna la computer.
Tabu: Ca director Le Monde aveți destul de mult contact cu bugete, cifre, previziuni de dezvoltare a pieței etc. E o junglă în care dacă nu ești cel mai bun, nu poți supraviețui. Cum se împacă toate acestea cu latura delicată, sensibilă, rafinată, discretă care se simte din romanele dvs.?
Eric Fottorino: Când scrii, ești într-o lume magică, ești într-o grădină secretă, liniștită și plină de vise, de momente în care timpul zboară. Pot să mă retrag în acest univers seara, în week-end, în vacanțe. A scrie e forma mea de a respira. Åži cine m-ar putea împiedica să respir?
Tabu: Trebuie să recunosc că aceasta este prima dintre cărțile dvs. pe care am citit-o. Dacă aș fi citit că directorul Le Mode a publicat cărți, mi-aș fi imaginat că sunt analize politice, nicidecum observații fine ale relațiilor interumane. De ce ați vrut să scrieți genul acesta de literatură?
Eric Fottorino: N-am ales să scriu un anume gen de literatură. Scriu despre ce mi se pare esențial, dincolo de politică. Literatura mea dezvăluie întotdeauna fragmente din realitate, din dragoste, din sentimente.
Tabu: De ce ați optat pentru titlul acesta un pic romanțios, Sărutări de cinema („Blaisers de cinema“) în locul celui inițial, de lucru, „Femeia necunoscută“ („Femme inconue“)?
Eric Fottorino: E un titlu mai aproape de roman, care are avantajul că te îndeamnă la visare.
Tabu: Copiii dvs. vă citesc cărțile? Le comentează?
Eric Fottorino: Sigur că îmi citesc cărțile. Cred că le apreciază, dar nu vorbim prea mult despre asta.
Tabu: Să amestecăm puțin literatura de ficțiune cu realitatea: care dintre actrițele anilor ’60-’70 v-ar fi plăcut să vă fie mamă?
Eric Fottorino: Mama mea? Să spunem Romy Schneider, cu Anouck Aimée drept mătușă!
Tabu: Continuând mixul realitate-ficțiune, care dintre calitățile lui Gilles v-ar plăcea să le aveți? (Într-una dintre cronicile pe care le-am citit, sunteți asemănat ca înfățișare cu Woody Allen, tot așa cum este descris și personajul dvs. în carte.)
Eric Fottorino: Îmi place că Gilles are mult timp ca să-și trăiască pasiunea.
Tabu: Există vreo istorie în spatele alegerii parfumului Jardins de Bagatelle de la Guerlain pentru eroină? Parfumul e în carte aproape personaj, de ce v-ați oprit la acesta?
Eric Fottorino: E un parfum încântător, diabolic, care trezește în mine senzații foarte puternice. Un singur subiect a fost ocolit în răspunsurile lui Eric Fottorino. Era ultimul în seria de întrebări trimise pe mail și făcea referire la povestea adulterină din cartea sa, „Săruturi de iubire“. Întrebările erau „Credeți în fidelitatea «pentru totdeauna» a unui cuplu?" și "Poate să fie adulterul o măsură a iubirii?“