Faptul că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu s-au mai afișat împreună de mai bine de un an a iscat numeroase controverse în mediul online. Urmăritorii celor doi au lansat imediat zvonuri despre divorț, însă designerul și artista nu au vrut să comenteze nimic.
Acum, după ceva vreme, a apărut și dovada că cei doi au decis, într-adevăr, să meargă pe drumuri separate.
Alexandru Ciucu i-a intentat un proces Alinei Sorescu, urmând să se întâlnească la tribunal pentru a stabili custodia copiilor!
Pe portalul instanței de judecată apare în prezent cererea lui Alexandru Ciucu, care a depus o ordonanță președințială. Se pare că separarea ar avea potențial de a fi „cu scandal”, motivul fiind custodia fetițelor lor.
Creatorul de modă i-a deschis un proces Alinei Sorescu prin care cere program de vizită, ca să-și poată vedea cele două fiice pe care le au împreună. Astfel, se pare că cei doi parteneri nu s-ar prea fi înțeles cu privire la custodia copiilor, în urma separării.
Zvonurile cu privire la divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au făcut subiectul mai multor articole de presă, încă de la începutul anului. Cei doi parteneri au păstrat însă tăcerea, nedorind să confirme sau nici măcar să infirme speculațiile.