Tabu
HEALTHSlider

Este periculoasă tehnologia 5G pentru sănătate? Ce spun experții

Tehnologia 5G nu a fost încă activată în România, dar multă lume se întreabă deja dacă prezintă riscuri pentru sănătate. Precum tehnologiile celulare precedente, rețelele 5G se bazează pe semnale transmise prin unde radio între o antenă sau transmițător și telefonul mobil.

Suntem în permanență înconjurați de radiație electromagnetică – de la televiziune și semnale radio, la cea produse de alte tehnologii, între care și cea a telefoniei mobile, dar și din surse naturale precum razele soarelui.

5G folosește unde radio pe frecvențe mai înalte decât rețelele mobile anterioare, permițând conectarea simultană la internet a mai multor dispozitive și la viteze mai mari. Acest tip de undă radio se propagă pe distanțe mai scurte în mediul urban, astfel că rețelele 5G au nevoie de mai multe relee comparativ cu tehnologiile precedente. Totodată, aceste transmițătoare vor trebui poziționate la înălțime mai mică.

Care sunt îngrijorările?

Radiația electromagnetică folosită de toate tehnologiile mobile a determinat îngrijorarea unora cu privire la presupuse riscuri asupra sănătății, inclusiv temeri legate de apariția unor tipuri de cancer. În 2014, Organizația Mondială a Sănătății anunța că „nu au fost identificate efecte negative provocate de utilizarea telefonului mobil“. Cu toate acestea, OMS împreună cu Agenția Internațională de Cercetare au Cancerului a clasificat toate radiațiile generate de frecvențele radio ca „posibil cancerigene“. Termenul „posibil“ a fost utilizat pentru că „există dovezi aproape concludente că expunerea poate cauza cancer la oameni“. Consumul de murături sau utilizarea pudrei de talc sunt clasificate a avea același grad de risc, în timp ce băuturile alcoolice și carnea procesată sunt incluse la o categorie mai mare de risc.

Un raport toxicologic dat publicității în 2018 de către Departamentul american al Sănătății, raport citat deseori de cei care își exprimă îngrijorările, a arătat că șoarecii masculi care au fost expuși la doze mari de radiații radio au dezvoltat o tumoră canceroasă la inimă. Pentru acest studiu, șoarecii au fost expuși la radiații de la telefoane mobile timp de nouă ore pe zi, în fiecare zi, timp de doi ani, începând din primele momente ale vieții.

Potrivit unui cercetător care a participat la experiment, „expunerea utilizată în acest tip de studiu nu poate fi comparată direct cu expunerea unui utilizator de telefonie mobilă“, fie el și utilizator frecvent. „Deși unele studii sugerează o posibilitate statistică mai ridicată de risc de cancer pentru utilizatorii frecvenți, datele pe care le avem până-n prezent nu sunt suficient de convingătoare pentru a sugera nevoia implementării unor măsuri de siguranță“, a explicat doctorul Frank De Vocht, consilier guvernamental pe probleme de siguranță a telefoniei mobile.

Cu toate acestea, un grup de cercetători au contactat organismele Uniunii Europene pentru a cere blocarea implementării tehnologiei 5G.

Radiații inofensive

Plaja de frecvențe a undelor radio, utilizate în rețelele de telefonie mobilă, nu este una ionizată „astfel că nu are suficientă energie pentru a afecta ADN-ul și a afecta celulele“, consideră medicul și cercetătorul în afecțiuni cancerigene David Robert Grimes. Mai sus în spectrul electromagnetic, mult peste frecvențele utilizate în telefonia mobilă, există un risc evident asociat cu expunerile prelungite. Razele ultraviolete se încadrează în această categorie nocivă și pot favoriza apariția cancerului.

Există limite stricte de expunere la radiații mai ridicate, cum ar fi radiografiile sau radiațiile gama, ce pot fi extrem de nocive pentru organismul uman în cazul expunerii prelungite. „Oamenii sunt în mod natural îngrijorați de factorii ce pot ridica riscul de cancer, însă trebuie înțeles faptul că undele radio au mult mai puțină energie decât însăși lumina pe care o vedem zilnic“, a spus Grimes. „Nu există dovezi că telefoanele mobile sau rețelele wireless ne-au provocat probleme de sănătate”, a adăugat expertul, potrivit BBC.

Ar trebui să ne îngrijoreze releele?

Tehnologia 5G are nevoie de multe relee care să primească și să transmită semnale pentru telefonia mobilă. Însă, pentru că sunt mai multe transmițătoare, acestea pot funcționa la nivele mai mici de putere comparativ cu tehnologia 4G, ceea ce înseamnă că nivelul radiațiilor provenite de la antenele 5G vor fi mai mici.

Potrivit Guvernului britanic, nivelul câmpurilor de radiație radio din zonele frecventate este cu mult sub cel maxim recomandat. „Deși o creștere mică a nivelului de expunere la unde radio este posibil cu adăugarea rețelelor 5G, nivelul de expunere va continua să fie unul mic“, conform Guvernului britanic. Totodată, frecvența semnalelor 5G se situează în aria neionizată a spectrului electromagnetic, astfel că nu există nici un fel de indicii cu privire la presupuse riscuri de sănătate.

Dar pericolele?

La nivelurile utilizate pentru tehnologiile mobile de 5G (și tehnologiile mobile anterioare), efectele de încălzire nu sunt dăunătoare, spune Prof  Rodney Croft, consilier al International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection (ICNIRP). Nivelul maxim de frecvență radio la care o persoană ar putea fi expusă este atât de mic încât nu s-a observat o creștere a temperaturii până în prezent.

Când va fi lansată tehnologia 5G în România?

5G în România va ajunge cel mai devreme în 2020. ANCOM va elabora documentația necesară pentru a se putea face licitația pentru spectrul viitoarelor rețele 5G, aceasta urmând a fi organizată până, cel târziu, în luna decembrie 2019. 5G vom avea de la Orange, Vodafone, Telekom și Digi Mobil, toți cei patru mari operatori de telefonie mobilă anunțăndu-și intenția de a crea infrastructura necesară pentru lansarea acestor rețele.

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Bălan, primele declarații despre relația cu tenismenul Victor Cornea

Andreea Damian

IANIS HAGI ȘI ELENA TĂNASE, NUNTĂ CA-N POVEȘTI PE DOMENIUL ȘTIRBEY. IMAGINI DE LA EVENIMENTUL ANULUI

Andreea Damian

Modurile în care vremea rece ne poate afecta corpul

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 6 august!

realitatea

Globurile de Aur 2019. Actrițele care au purtat jeans sub rochie și pantofi de 45 $

Andreea Damian

Netflix | Ce vedem nou în noiembrie

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu