TABU.RO: Cum ați luat contact cu "Felicia, înainte de toate"?
ADA SOLOMON: Dintr-un singur proiect la care lucrau Răzvan Rădulescu, Alex Baciu și Radu Jude, se chema "Principii de viață", s-au născut trei filme. "Principii de viață" a fost făcut de Constantin Popescu, Radu a făcut "Cea mai fericită fată din lume", iar al treilea proiect este "Felicia". Așa l-am cunoscut mnai bine pe Răzvan Rădulescu, prin "Principii de Viață". Apoi el mi-a spus că mai are un proiect, mi-a dat să citesc câteva pagini și pot să spun că m-am legat de această poveste mai mult datorită poveștii însăși decât datorită faptului că e scrisă de Răzvan și Melissa de Raaf. E foarte mult și povestea mea și cred că e povestea fiecărui om care, la un moment dat, înțelege unde este în relațiile cu părinții. Chiar dacă te muți din Berceni la Piața Unirii, despărțirea de părinți e momentul în care ai devenit un om matur. Filmul ăsta mai vorbește și despre transferul de responsabilitate. Granița dintre copilărie și maturitate este atunci când nu mai ceri tu ajutorul părinților, ci părinții îți cer ție ajutorul. E o responsabilitate care te lovește, la care nu te aștepți. Acum tu trebuie să fii puternic.
T.: Ați ajuns greu la producția efectivă a acestui film?
A.S.: Am călătorit mult cu acest proiect. Chiar l-am dezvoltat în cadrul unui MBA de producție de film unde a fost întors și analizat pe toate părțile. Apoi a fost ales pentru Cinefondation la Cannes. Acolo s-a îndrăgostit Michel Reilhac de acest film, devenind un fan al lui Răzvan Rădulescu. Pentru mine a fost un lucru minunat că am lucrat cu Răzvan și cu Melissa pentru că nu e doar un film, nu e doar un scenariu. E un univers întreg analizat de Răzvan și Melissa, totul e pus la punct în cel mai mic amănunt. E un altfel de film românesc și din punct de vedere vizual. E un film colorat, cu multe detalii, în care contează și cel mai mic lucru. De la muzica din fundal și felul în care fotografiile sunt așezate. Tapetul de pe pereți a fost ales după multe consultări. Hainele Feliciei au fost cumpărate integral din Olanda, de la ciorapi la cămașa de noapte. Totul e ales cu cap. Haina Feliciei, cu fire colorate și încurcate, spune ceva despre viața Feliciei.
T.: Cum i-ați descrie pe cei doi regizori?
A.S.: Nu mă așteptam ca Răzvan să fie atât de sensibil, de delicat, de fragil. Mi-am dat seama pe parcursul filmărilor, dar primul pas în acest sens a fost când mi-a trimis o bucată muzicală pentru generic și care este Shostakovich. Niciodată nu m-aș fi gândit la Shostakovich, iar când am ascultat preludiul respectiv, mi-au dat lacrimile. Atât de delicată, discretă și potrivită cu ceea ce credeam despre film. Când am intrat în producția efectivă a filmului, pot spune că drumurile lui Răzvan și al Melissei s-au separat. Răzvan s-a concentrat mai mult pe lucrul cu actorii, iar Melissa s-a dedicat vizualului acestui film. De la costume până la scenografie, orice mic detaliu.
A fost o experiență unică și prin prisma faptului că Răzvan era la primul film ca regizor, lucram într-un spațiu atât de neprietenos cum e aeroportul Henri Coandă. Pe lângă tensiunea filmului, a procesului de producție în sine, timp de trei săptămâni a trebuit să ne confruntăm cu zgomotul și forfota de acolo. Când ajungeam seara acasă și mă puneam în pat, încă auzeam zgomotul din aeroport. Eram într-un loc impersonal, adevărat și fals în același timp. Dar, și aici, Melissa a fost factorul de echlibru. "Felicia" nu ar fi fost posibil fără Melissa. Sau, mai bine zis, nu ar fi ieșit la fel de bine fără ajutorul ei.
T.: Am înțeles că dumneavostră ați venit cu ideea de a o distribui pe Ozana Oancea în rolul principal.
A.S.: Și pentru Ozana subiectul filmului e foarte personal. Când am citit scenariul am știut ca rolul e pentru ea. Răzvan o știa, iar când i-am propus-o a fost imediat de acord, dar a recunoscut că nu se gândise la ea.
T.: Cum ați găsit casa părinților Feliciei?
A.S.: E casa mamei lui Răzvan, un altfel de spațiu, unul cu povești pe care le simți tot timpul. Mama lui Răzvan ne-a permis să modificăm totul cum am vrut noi. S-a retapetat, s-a schimbat o parte din mobilier și, ulterior, chiar a păstrat modificările făcute de noi.
T.: Care a fost cea mai urâtă zi pe perioada filmărilor?
A.S.: Ultima. Pentru că se termina și ne-a lăsat un gol imens. Era o zi frumoasă de octombrie. Eram storși de energie, abia așteptam să plecăm din aeroport, dar tot ne-a părut rău. A fost dificil momentul în care lui Vasile Mențer i s-a făcut rău la filmare și ne-am speriat foarte tare. Am și schimbar cursul filmărilor din această cauză.
T.: Care este amprenta Adei Solomon asupra acestui film?
A.S.: În general nu îmi place să las amprente asupra unui film. Acesta este felul meu de a lucra cu artiștii. În cazul ăasta chiar vorbim de artiști, Răzvan și Melissa, pentru că ei trec de limitele cinemaului. Dorința mea cea mai mare este să îi las pe ei să se exprime cât mai complet și complex. Partea creativă a muncii mele ține de găsirea soluțiilor celor mai bune pentru a pune în practică demersul lor artistic. Seamănă cu meseria de mamă, pentru că trebuie să te asiguri că filmul, copilul tău practic, crește cât mai frumos cu putință.
T.: Ați găsit mereu cele mai bune soluții?
A.S.: Au fost momente când a fost greu să obțin un lucru sau altul, dar nu am făcut niciun compromis, nu am făcut nimic cu inima strânsă. A fost complicat până am găsit actrița potrivită pentru mamă. Am văzut actrițe de toate genurile, și o să mă laud puțin aici, dar Ileana Cernat este tot ideea mea și mi-am amintit de dumneaei din întâmplare în timp ce mă uitam pe fotografiile actrițelor de la Odeon și, prin nu știu ce conexiune, mi-am amintit de Ileana Cernat în Trahir al lui Mihăileanu. Apoi a trebuit să vedem dacă doamna Cernat era disponibilă pentru că pentru "Felicia" s-a repetat o lună și jumătate, ca pentru o piesă de teatru. Dar a fost disponibilă și a realizat un rol minunat. A fost o coincidență fericită pentru că mulți dintre actorii mari sunt antamați în proiecte care nu le-ar fi permis să ne acorde atât de mult timp.
T.: Care e cel mai important lucru pe care l-ați învățat de la filmul ăsta?
A.S.: Faptul că oricât de extraordinar, oricat de minunat este un film, el este doar un film. Și chiar dacă pelicula rămâne, relațiile cu oamenii sunt cele mai importante pentru mine. Apoi am învățat că lucrurile care sunt menite să se întâmple, se vor întâmpla. A fost ceva frumos la filmul ăsta legat de coproducători. A fost o coproducătoare croată, unul belgian și unul francez și toți au crezut in film fără a se gândi la eventuale beneficii financiare. Coproducătorul belgian chiar a pus banii din buzunar, iar felul în care a dezvoltat relația cu noi a fost minunat și asta contează.