Interviu realizat de Cristian Lupșa
"La un moment dat mi se pusese pata, că m-am uitat la niște reviste și am văzut gagicile cu țâțe și stăteau tricourile mișto pe ele și am zis: bă, nu cred că mi-ar sta rău cu țâțe. Åži m-am dus inițial și mi-am pus cea mai mică mărime de țâțe. Acum vreo doi ani jumate-trei, chiar mai mult. Medicul mi-a zis: „Oana, va fi o diferență atât de mică… Sunt prea mici. Dacă tot îți pui, puneți mai mari”. Eu, nu. Vreau așa. Eu sunt delicată. Bineînțeles, după patru-cinci luni, am zis: „Vreau mai mari”. Mi-a pus mai măricele.
Am stat eu, am stat și zic „bă, da tot nu prea se distinge că mi-am pus țâțe. Iară l-am sunat pe medic – care ține foarte mult la mine, d-aia m-a suportat. Zic: băi, vreau și mai mari. Åži mi-am pus niște țâțe, fraaaate. N-aveai cum să nu le vezi. Încântată vreo jumătate de an… Mamă, eram mândră nevoie mare. Pepe mi-a zis: „Bă iubire, sunt cam mari.” Ntz, Taci, nu știi tu. Am pozat în Playboy, dar nu dezbracată. Aveau ei un pictorial de seducție, care era în lenjerie intimă, sexos, mișto. În ăla principal am zis „nu, frate.” Mi-au oferit o sumă extraordinar de mare, dar am zis nu.
Dacă aș fi fost la început, poate ca rampă de lansare, da. Așa zic, mi se pare că banii ăia se duc repede și nu se cade. Åži în pictorialul ăla, în care eram toată în lenjerie intimă și nu știu ce, aveam niște țâte – mamăăăă! Aștia de la Libertatea au luat o poză și au pus-o pe prima pagină și au zis „Zăvoranco, ce sexi ești!” Era o poză mărită. Zic, bă frate, parcă sunt prea mari. Acolo le-am văzut, că așa nu mă vedeam. Sunt cam de Cicciolina. Nu-mi place. M-am dus la același medic: mi le dai jos! „Ieși afară, pleacă, la revedere, pa”, mi-a zis.
Păi dorm aici. Mâine când vii, mă găsești tot aici. Bineînțeles, am stat pe capul lui. Mi le-a scos și mi-a pus unele între prima și a doua mărime. Am stat cu ele vreo jumătate de an. Era OK. „Frumos, ți-am zis cu toții că era exagerat. Așa, foarte frumos.” Åži nu-ți spun, că mă uit într-o seară pe Fashion TV și văd o prezentare de modă și acolo manechinele sunt cam cu platfus toate. Avea una o rochie foarte decoltată și era aproape plată. Zic: uite ce mișto e fără țâțe. N-am îndrăznit să spun încă la nimeni. Era gudurită la mine în minte. Dacă mă duc să-i spun să mi le scoată și pe astea, pe ăla îl lasă nervii. Cedează. Că și așa mi-a zis la ultima că o să plece, că o să-și mute clinica în altă parte și-și schimbă și telefonul că l-am înnebunit.
Åži m-am dus la altă doctoriță și i-am zis: „Åžtiți, eu aș dori să-mi scot silicoanele”. Åži mi-a zis – da bă Oana, da’ ai avut mai mari, ai avut așa, ai avut așa. Ai avut vreo problemă cu ele?” Nu. „Păi și de ce vrei să le scoți?” Nu le mai vreau. M-am plictisit. „Cum te-ai plictisit?” Ce, tu nu ți-ai luat vreodată o bluză și nu-ți mai place și n-o mai porți? M-a pus să semnez, pentru că a fost foarte întinsă pielea. „Dacă vrei să le scot de tot, îți dai semnătură. Că s-ar putea să rămâi cu niște șosete, cu niște țâțe la buric, nu vreau să vii să mă înjuri pe mine”. Bine, domnule, dă încoace foaia să-ți semnze.
Åži norocul meu este că zici că nici nu mi-am pus silicoane vreodată. Am aceeași sâni de dinainte de a-mi pune. Sunt bună de carne, mulțumesc lui Dumnezeu. S-a închinat doctorița. „N-am văzut asemenea caz niciodată. O recuperare atât de spectaculoasă. Fără să-ți atârne. E fantastic.” Dar eu mi-am făcut damblaua. Åžtiu cum e să ai țâțe aproape deloc, și mici și mijlocii și foarte mari și din nou, fără. Mi-am satisfăcut damblaua? Mi-am satisfăcut-o. Eu nu pot să experimentez în funcție de ce fac alții."