Interviu realizat de Cristian Lupșa
"Eu niciodată n-am ținut cont că sunt frumoasă, tânără, sexoasă, că am vreun decolteu. Eu când m-am dus la servici, am zis că muncim. Nu m-am gândit să mă dau bine pe lângă șefu’. Sunt aici să învăț, să fac pe spatele meu, pe puterile mele. Nu vreau să-mi fie rușine de mine, să mă uit în oglindă și să spun „ai stat cu picioarele în V, cum stau toate”.
Am vrut întotdeauna să simt că ceea ce fac, fac prin propriile puteri. Åži n-am vrut niciodată ca un bărbat să-mi spună: „taci fă, că dacă nu eram eu, nu se întâmpla”. Am avut niște chestii de mică – datorită educației. Eu mi-am iubit tații enorm. I-am divinizat. Ei m-au învățat așa: „o femeie trebuie să fie tot timpul pe picioarele ei, și independentă”. Nu trebuie niciodată să depinzi de un bărbat. El poate într-o zi să te iubească, altă zi să nu te iubească. Nu trebuie să atârni la un bărbat – să-i ceri bani să-ți iei un ruj, un demachiant, o cremă, sau să nu te poți despărți de el pentru că depinzi financiar. Sau, cum ți-am zis adineauri, să spună: „Ciocu’ mic că dacă nu eram eu…”
În momentul ăla, la muntele de orgoliu pe care-l am, cred c-aș fi explodat și aș fi înnebunit. Nu-mi sună nimeni mai tare și mai insistent la ușă. N-am datorii la nimeni. Sunt relaxată. Este și motivul pentru care îmi permit luxul de-a mă lua în piept cu ziariștii. Le-am zis: „frate, aveți ceva cu mine? Aveți vreo înregistrare, poze compromițătoare? Nu? Sictir.” Am stat, am dat search, am zis: e OK. Sunt tare. Åži toată lumea mă întreabă: „da’ nu îți e frică?” Să-mi sugă… ciorapii eventual. De ce să-mi fie frică? Chestii ilegale nu fac. Droguri nu consum, nu vând. Arme la fel. Nu sunt băgată în afaceri dubioase. Care-i problema? Åži asta mi-a dat o libertate foarte mare. Åži o libertate a vorbirii. Domnule, dacă-mi vine să spun ceva, spun.
Mulțumesc lui Dumnezeu sunt încă în mințile mele. N-am ajuns să mă cred Regina Maria pe stradă. Eh, că am eu o fire mai controversată… Să vezi cu scheletul. Åži iarăși, nu sunt de vină. M-ați chemat, ați zis: „Oana te bagi?” Băi, am zis, mișto. Cum să nu mă bag? Decât să facem eternele poze, cum să nu. Vrei să-ți spun de acum? Cât e astăzi? 3 februarie, nu? Vorbim pe 3 martie. Vrei să vezi cum se vor găsi tot felul de intelectuali, de filozofi, de bisericoși, care vor spune: „vai, este scandal. Cum domnule, cu un schelet? Dar femeia asta n-are limite. O caută cu lumânarea.”
Citește și Oana Zăvăranu, Episodul I