TABU.RO: Cum ai ajuns la interviu?
ADRIAN SÎNĂ: Cu mașina.
T.RO: Îți place să conduci?
A.S.: Conduc din 2002 și mi-am luat carnetul destul de târziu. Am tot amânat să fac școala de șoferi pentru că nu aveam mașină și când am câștigat primii bani din muzică mi-am cumpărat o mașină. Dar nu aveam carnet pe vremea aia.
T.RO: Când ai câștigat primii bani din muzică?
A.S.: În 2002. Chiar când am lansat Akcent.
T.RO: Îți mai aduci aminte momentul când ai pus, fizic, mâna pe primii bani câștigați din muzică?
A.S.: Primii bani au venit din primele concerte care au fost prin februarie 2002. Am avut într-un weekend șapte concerte. Åži, dintr-o dată, am câștigat mulți bani. Dacă stau bine să mă gândesc… eu am luat cam șapte sute de dolari pentru concertele din cele două zile. Åži atunci mi-am cumpărat o mașină de spălat. Nu aveam și mă săturasem să îmi tot spăl blugii de mână. Mașina de spălat chiar a fost o revelație. Automobilul l-am luat mai târziu, prin aprilie.
T.RO: Ce ți-a rămas în minte de la lansarea Akcent?
A.S.: Primul concert l-am avut pe 17 ianuarie în București, în Regie. Videoclipul se lansase undeva prin decembrie 2001. A fost interesant. Eram îmbrăcați cu haine din IDM pe care noi ni le alesesem. Probabil, secretul era în felul în care le combinam. Sorin avea, oarecum, o influență mai mare asupra felului în care ne îmbrăcam. El stătuse la Paris și a venit de acolo cu un aer mai occidental.
T.RO: Banii din muzică au fost primii câștigați de tine sau mai lucrasei în altă parte?
A.S.: Eu eram salariat la vremea respectivă. Lucram la Radio Contact. Aveam un salariu mic. Nu aș fi renunțat la radio, dar ajunsesem să avem un program foarte încărcat cu trupa și nu mai prea aveam timp să ajung la muncă.
T.RO: Care a fost reacția colegilor când au văzut clipul și au realizat că ești pe cale de a deveni celebru?
A.S.: S-au bucurat pentru mine. Åži acum țin legătura cu mulți dintre ei. Colegii știau piesa, dar când am lansat videoclipul și-au dat seama că era o treabă serioasă. Până atunci își imaginaseră că era vorba de o joacă.
T.RO: Tu vedeai Akcent-ul ca pe o treabă serioasă?
A.S.: Nu prea. Îmi doream tot binele din lume pentru noi, dar îmi dădeam seama că era foarte greu în industria asta. Å¢in minte că atunci când am lansat primul album și s-a creat o forfotă în jurul nostru, m-am gândit că ar fi extraordinar dacă am ajunge la 50.000 de discuri vândute. Așa îmi imaginam eu, pe atunci, punctul maxim al carierei noastre. La ora respectivă erau cei de la Hi-Q care vânduseră 100.000 de discuri și m-am gândit că, dacă vindem pe jumătate, e lucru mare. Åži am vândut 120.000 de discuri. Nu îmi venea să cred și nici nu mi s-a părut corect să fim noi cel mai bine vânduți. Erau alți artiști mai buni și mai experimentați.
T.RO: Când ți-ai dat seama că ai devenit celebru?
A.S.: Am trecut cu Mihai pe lângă o școală și copiii ne-au văzut și au început să alerge toți după noi. Atunci ne-am dat seama.
T.RO: Ești din Baia Mare. Mergi des acasă la ai tăi?
A.S.: Din păcate nu prea. Nu am mai fost de doi ani. Practic, de când a murit tata. Mama este în continuare acolo. Încerc să o conving să se mute la București, dar nu vrea. Mai vine în vizită, dar nu vrea să se mute deși a rămas singură acolo. Ceilalți frați ai mei sunt, unul în America, iar celălalt tot în București.
T.RO: Care a fost reacția părinților tăi față de succesul vostru?
A.S.: S-au bucurat, dar nu au înțeles foarte bine despre ce e vorba. Apoi și-au dat seama. Mă tot întrebau când îmi voi lua un serviciu adevărat. La mine a fost o situație specială. Eu câștig bani de la 16 ani când am avut primul job ca DJ într-un club la Baia Mare. Åži de la vârsta aia nu am mai avut nevoie de banii părinților și mă lăsau pe mine să fac alegerile în viață. Åžocul cel mai mare a fost când le-am spus că vreau să vin la București.
T.RO: Sunteți unul dintre proiectele cu succes uriaș peste graniță, iar una din țările în care aveți un succes uriaș este India. Cum ați ajuns să aveți succes în India și cum a fost primul concert acolo?
A.S.: Nu știu. Pe internet, dar habar nu am cum s-a ajuns la efectul ăsta în India. Când ajungi acolo totul este foarte ciudat. Ei sunt foarte mulți și mici, e foarte cald și foarte multă mizerie. E ca într-un film. Am avut peste 10 concerte în India, iar primul contact a fost maxim. Ei sunt un popor care se exteriorizează foarte mult. A fost ciudat să luăm contact cu un public total necunoscut și care să ne placă atât de tare. Mai avusesem experiențe asemănătoare în Egipt, Dubai sau Pakistan. Noi mergem foarte bine în Orientul Mijlociu și cred că asta s-a întâmplat din cauză că le-a plăcut acordeonul din piesele noastre și că sunt atrași de curentul balcanic. Sunt foarte pătimași și romantici.
T.RO: Cât zburați până în India?
A.S.: Mult. E criminal. Mie nu îmi place deloc să zbor. Asta e partea cea mai urâtă. Zburăm ore în șir la economic pentru că e scump să transporți patru oameni la business, iar de multe ori biletele sunt luate de pe o zi pe altă și sunt scumpe oricum. Până în Mumbai facem câte opt ore.
T.RO: Å¢i-a fost vreodată frică în avion sau de ce nu îți place să zbori?
A.S.: Nu îmi place și gata (râde). Dar am avut și probleme de vreo două ori. Zburam din Frankfurt la Sankt Petersburg și a început o furtună. Am stat o oră pe pistă și la vreo o oră după ce am decolat a început avionul să se scuture rău de tot și pilotul le-a spus însoțitorilor de zbor să se așeze și turbulențele foarte puternice au durat vreo 40 de minute. Mie nu îmi e frică de moarte, dar îmi e frică din chinurile prin care poți trece până mori. Așa… Åži am mai fost într-un avion care a fost lovit de un fulger. Åži s-a făcut o flamă pe aripă. Eu nici nu am priceput ce s-a întâmplat. Åži apoi a rămas o pată neagră. Nu mi-a plăcut asta deloc.
T.RO: Există vreo țară în care ați vrea să aveți succes și să deveniți cunoscuți?
A.S.: Vrem să mergem în UK. Nu am ajuns până acum ca trupă. E foarte greu, dar nu imposibil. La asta lucrăm acum. Britanicii sunt trendsetteri în muzică și, dacă reușești acolo, e foarte ușor să ajungi pe multe alte piețe. Am făcut tot felul de conexiuni și sper să și facem ceva cu ele mai departe. Casele de discuri din Anglia știu de Akcent și, mai mult, chiar le place. Sper că în viitorul apropiat să lansăm o piesă acolo. Dar, deocamdată, nu știu când se va întâmpla acest lucru.
T.RO: Ai făcut și Facultatea de Actorie după ce ai devenit celebru. De ce?
A.S.: Eu nu mă gândisem să fac facultatea asta. Dar Geo Saizescu, cel tânăr, m-a chemat la un casting după ce m-a văzut într-un videoclip. Avea nevoie de un băiat cu părul mai mare și creț. M-am dus, m-a pus să fac câte ceva… A fost primul meu casting. Åži l-am luat. Filmul se numea “Milionari de weekend”. Cu Tudor Chirilă și Andi Vasluianu. Aveau nevoie de mine pentru 40 de zile de filmare, iar eu aveam multe concerte programate cu trupa și l-am refuzat apoi pe Geo Saizescu. Åži l-au luat pe Bendeac în locul meu, dar mi-a zis să dau la actorie. Am dat și am luat la ATF. M-am bucurat că am luat și chiar m-a prins. Îmi place mult actoria. Eram pasionat de orele de actorie. Îmi place mult, dar momentan nu am niciun plan legat de asta pentru că sunt prea ancorat în muzică. Nu ar fi o mișcare prea inteligentă să las acum muzica pentru actorie.
T.RO: Actoria a fost prima facultate pe care ai făcut-o?
A.S.: Nu. M-am apucat târziu de asta. Am făcut și Istorie și Geografie, dar am renunțat la amândouă. Nici nu știu de ce am dat la facultățile astea.
T.RO: Ca actor, la ce te gândești când ai nevoie să plângi pentru un rol?
A.S.: Nu m-am gândit pentru că nu am avut nevoie, dar cred că m-aș gândi la tata care nu mai e. A fost o experiență foarte dureroasă cu el pentru că am știut că e bolnav și nu se mai poate face nimic. Noi am fost foarte apropiați.
T.RO: Până la câți ani te vezi în Akcent?
A.S.: Nu foarte mulți ani de aici înainte. Avem o vârstă și 10 ani în spate cu trupa. O să îmbătrânim și mai tare. O să se termine la un moment dat, dar nu pot spune când. Eu vreau să fiu DJ. Fac asta și acum. Nu sunt rezident deocamdată, dar sigur îmi voi găsi un loc. Asta vreau să fac în viitor.
T.RO: Åži ca producător muzical?
A.S.: Acum produc Lora, tocmai am lansat videoclipului pentru “No More Tears”. Produc Akcent și Adrina Sîna. Acestea sunt cele trei proiecte la care lucrez. Am și alte colaborări. Cu Ana Lesko. Am mai făcut o piesă pentru Corina, Andreea Bănică. Am lucrat cu Beverlei Brown pentru proiectul Adrian Sînă. Am cunoscut-o printr-un prieten. Aveam piesa “I Can’t Live Without You”, dar nu găsisem vocea feminină potrivită pentru ea, iar Beverlei mi s-a părut exact ceea ce căutam. Are o voce specială. Clipul l-am făcut în Egipt. Piesa e făcută la casa mea de discuri, Sisterhood Live Records.
T.RO: De ce Sisterhood?
A.S.: Îmi place mult cum sună. Sunt partener cu Mihai. Mă ajută foarte mult. Åži ni s-a părut că sună interesant și mai comercial decât Brotherhood sau Fratelli! E complicat și aici. Avem multe acte și hârtii de rezolvat.
T.RO: Cu ce artiști internaționali ai vrea să lucrezi?
A.S.: Mi-ar plăcea mult să fac o piesă pentru Rihanna.
T.RO: Te-ai gândit vreodată să te muți în altă țară?
A.S.: Da. Aș vrea în America, la Los Angeles. E cald, e frumos. Am fost și mi-a plăcut mult. Să stau acolo și să compun piese. Mi se pare ideal.
T.RO: Ești însurat?
A.S.: Nu.
T.RO: Åži vrei să te însori?
A.S.: Așa aș vrea.
T.RO: Copii?
A.S.: Îmi doresc un copil mult de tot.
T.RO: Åži de ce nu îl faci?
A.S.: Nu am cu cine.
T.RO: Åži, ultima chestie, spune-mi un banc.
A.S.: O să îți spun unul pe care îl știe toată lumea. O blondă întreabă altă blondă: “Auzi fată? Cum se zice corect? Iran sau Irak?”. iar cealaltă îi răspunde: “La ce fată?”.