TABU.RO: Când te-ai apucat să cânți piese vechi?
AYLIN CADÎR: Îmi doream să fac asta de câțiva ani și m-am tot pregătit, am făcut cursuri de canto, m-am documentat, am ascultat foarte multă muzică și, cu ajutorul Ozanei Barabancea care mi-a fost profesoară, am găsit câțiva instrumentiști tineri și foarte talentați. Am început lucrul cu ei la începutul toamnei, dar eu începusem deja să mă pregătesc de la începutul anului trecut. Primul concert l-am avut în septembrie.
T.RO: Ce fel de muzică cântați?
A.C.: Repertoriul este destul de divers. Avem și jazz clasic, dar nu pot spune că eu cânt jazz pentru că nu cred că sunt la un nivel care să îmi permită asta. Mai cânt romanțe românești pe care le aleg în funcție de versuri și de ceea ce transmit, de spiritul piesei. Avem câteva piese în franceză, dar care nu se încadrează într-un gen anume. Printre ele e și o piesă de-a lui Serge Gainsbourg. Câteva bosse care sunt mai pe spirit latin. Åži o piesă în turcă. Aș vrea să cânt mai mult în turcește pentru că este limba mea maternă, dar este mai dificil pentru băieții din trupă. Piesa pe care o cânt eu este din anii ’70, dar sună destul de pop și ne place. Åži nouă și publicului. Am găsit câteva piese turcești pe care aș vrea să le includ în repertoriu și care chiar aduc a jazz. Am ales să cânt piesele în limbile în care au fost scrise pentru că mi se pare că așa sună mai bine și, în plus, își păstrează energia și transmit exact ceea ce trebuie să transmită.
T.RO: V-ați gândit să scoateți un album?
A.C.: Nu știu. Nu vreau să mă grăbesc. Îmi place să cânt, dar, în acest moment, nici măcar nu ne-am pus problema de a înregistra. Probabil că la un moment dat vom înregistra, dar nu e timpul să ne gândim la asta. Vreau să ni se așeze repertoriul și să înregistăm ceea ce avem mai bun. Aș vrea să am și câteva piese personale, dar, repet, nu e acum momentul. Toate la timpul lor. Acum sunt la alt stadiu decât a crea piese.
T.RO: Care a fost reacția publicului la concertele tale?
A.C.: A fost foarte frumos. Am avut emoții extrem de mari, dar oamenii m-au felicitat și încurajat să fac asta în continuare. Mi-am dat seama că oamenilor le place ceea ce cântăm în timpul concertelor din țară. În București erau foarte mulți prieteni în sală și m-am gândit că sunt subiectivi și îi influențează pe cei din jurul lor. Dar în țară am avut parte de reacții foarte frumoase. Oamenii au reacționat așa cum am vrut. Ascultau, nu vorbeau tare, aplaudau și mă felicitau. Chiar a fost frumos. La Galați am cântat, în cadrul unui festival de film, într-o sală imensă care era aproape goală. Åži nu știu de unde, dar s-a umplut. A fost un sentiment mai mult decât plăcut.
T.RO: Cânți și piese cunoscute?
A.C.: Unele dintre ele da. "Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?", "It Had to Be You", "I Hear Music". Sunt cunoscute pentru cei care ascultă muzică de genul ăsta. Repertoriul se schimbă mereu. Avem mereu în stand-by o mulțime de piese. E un proiect care se modifică pe măsură ce trece timpul. De obicei cântăm la Palatul Ghica și uneori la Godot. Sper ca de anul viitor să avem cel puțin un concert pe lună și să cântăm mai mult în țară. Chiar și la petrecerile de firmă am văzut că oamenii au început să prefere genul acesta de muzică… atmosferă de bar din anii ’60.
T.RO: Cum pregătești un concert?
A.C.: Singură. Sunt mereu atentă la detalii. Am grijă ca oamenii să înțeleagă ce e mai frumos din piesele mele. Nu avem coregraf. Aș vrea pe viitor să introducem și mai multe poezii. Deocamdată am o singură poezie. Åži aș mai vrea în viitor să am invitați în concerte. Actori, care să se schimbe de la un spectacol la altul, iar lumea să poată vedea ceva diferit de fiecare dată.
T.RO: Te-ai mai vedea cântând în POPS acum?
A.C.: Nu, dar nici celelalte fete nu cred că s-ar mai vedea. Am fost o trupă potrivită pentru momentul acela. Dar am cântat împreună cu ele la primele concerte ale mele. Am cântat chiar o piesă POPS adaptată. Mă bucur că am rămas prietene și că ținem legătura.
T.RO: Având în vedere succesul nebun în muzică pe care îl au românii în afara țării, te-ai gândit vreodată să cânți peste graniță?
A.C.: Nu prea. Mie îmi place România. Îmi place Bucureștiul. Sunt aici, în capitala asta, câteva locuri foarte frumoase. Dacă mă cheamă cineva să cânt în afară o voi face, altfel nu prea cred.
T.RO: Banii îi căștigi din muzică?
A.C.: Nuuu. Din actorie. Am terminat actoria. Câștig din teatru și televiziune. E adevărat, mult mai mult din televiziune. Deocamdată sunt colaboratoare la Teatrul Național unde joc cu Horațiu Mălăele în "Lecția" și în "Leonce și Lena". Åži joc în "Iubire și onoare" la Acasă TV. Sunt sigură că sunt oameni care condamnă faptul că joc într-o telenovelă, dar aceste seriale sunt o șansă unică pentru actorii tineri care așa pot profesa. Nimeni nu se gândește că nu e loc pentru toți în teatre.
T.RO: Cum ți-ar plăcea să evoluezi ca actriță?
A.C.: Aș vrea să fac măcar un film care să însemne pentru mine cam ce a însemnat "Procesul de la Nurnberg" pentru Marlene Dietrich. Îmi doresc mult să joc într-un musical. Îmi plac rolurile comice. Am fost la un casting de curând pentru un filmuleț-musical și am fost rugată să mă descriu în două cuvinte și am spus "simpatică și sensibilă". Cred că asta sunt.
T.RO: Mulțumesc frumos.
A.C.: Åži eu.