TABU.RO: Am văzut la tine o treabă foarte drăguță acum două zile la conferința de presă. Mergeai la toată lumea și te prezentai: "Bună, sunt Dana Nălbaru!", chiar dacă toți știu exact cine ești. Practic, datorită întoarcerii tale în Hi-Q venise toată lumea acolo. De ce simți nevoia să te mai prezinți?
DANA NĂLBARU: Mi se pare politicos ca, la orice eveniment pe care îl organizez sau în care sunt implicată, să merg și să mă prezint. Åži la concerte fac la fel, e un defect profesional. La concertele pe care le țin în cluburi fac la fel. Întâmpin pe toată lumea și le spun cine sunt.
T.RO: Dacă ar trebui sa compari trupa Hi.Q cu un obiect, cu ce ai compara-o?
D.N.: Cu acele păpuși rusești, Matrioska. Pentru că Hi-Q este un singur nume, dar fiecare dintre noi trei avem personalități diferite. Toți trei suntem altfel dacă ne vezi independent de Hi-Q. De fapt, în Hi-Q se regăsește câte puțin din personalitatea fiecăruia. Separat, toți avem ceva diferit. Eu am familia acum și proiectul solo, Florin e cunoscut pentru implicarea lui în online, iar Mihai a fost de curând în vizorul publicului și pentru activitatea lui din cadrul Tineretul Social Democrat.
T.RO: Care parte a personalității tale este total diferită de personalitatea HI-Q?
D.N.: Cea care tine de maternitate. În primul rând sunt mamă, sunt soție, sunt femeie și apoi sunt Dana Nălbaru de la HI-Q. Deși în buletin sunt Alina Daniela Bucur. Acesta e numele meu din buletin.
T.RO: Nu mai sunteți niște puști și nu mai puteți avea același gen de spectacole ca acum șapte ani. Cum vezi un spectacol reușit Hi Q? (coregrafie, lumini, regie scenica s.a.m.d.)
D.N.: Noi nu am avut niciodată o coregrafie pusă la punct. Am încercat, dar nu ne-a ieșit (râde). Acum avem noroc pentru că în formula actuală scena se umple. Vom fi nouă oameni pe scenă. Noi trei, cele două fete care fac backing vocal, Viky și Georgiana, si band-ul. Din punct de vedere al show-ului, noi facem un spectacol foarte bun. Când m-am întors la HI-Q și am intrat în sala de repetiții am avut o surpriză foarte plăcută. Band-ul e format din băieți care cântă foarte bine la instrumentele lor, fetele au niște voci foarte bune, iar asta înseamnă că spectacolul e aranjat deja, iar lumea se va simți bine. Eu garantez că la un spectacol Hi-Q lumea nu se plictisește.
T.RO: Ai vreo temere legată de voi ca trupă?
D.N.: Niciuna. Absolut niciuna. Am spus asta și la conferința de presă, noi știam de ceva vreme că o să revin în Hi Q, chiar din 2003, când am plecat din trupă. Pentru că și eu, și băieții, știam că ne lipsește ceva. În plus, numele meu va fi mereu asociat cu Hi-Q. Motivul este că ne lipseam unii altora. Am avut o perioadă atât de bună împreună încât era firesc să vrem să ne întoarcem la asta.
T.RO: Ce simțeai când îi vedeai la televizor cântând cu altă solistă?
D.N.: Cred că același lucru pe care îl simțeau și ei. Un fel de dorință de a-i avea înapoi în viața mea. Pe lângă asta, în ultimii șapte ani, pe stradă, în taxi sau la bancă, oamenii mă întrebau ce mai fac băieții, iar pe ei îi întrebau ce mai fac eu. Lumea nici nu știa că nu eu am cântat "Gașca mea", nici nu știa că eu plecasem din trupă, atât de puternic a fost impactul nostru mediatic împreună. Åži culmea, impactul ăsta nu a fost puternic doar asupra oamenilor, ci și asupra noastră. Noi am știut în tot acest timp că trebuie să fim împreună.
T.RO: Sunt locuri din țară unde îți dorești să te întorci pentru concerte? Locuri de care te leagă amintiri mai speciale?
D.N.: Mâine (29.10.2010) avem primul concert la Roman. Am mai cântat o singură dată la Roman în această formulă și atunci a fost o isterie totală. Organizatorii amplasaseră scena în mijlocul spectatorilor, iar la final, bodyguard-ul a fost nevoit să mă ridice pe brațe ca să mă scoată de acolo. Era o mare de oameni care voia să vină înspre noi. Nu știam pe unde să coborâm de pe scenă. Sunt curioasă cum o să fie acum!
T.RO: Ai vreo amintire inedită legată de vreun fan?
D.N.: Am avut un mare fan. Mare, mare fan. Era de la Iași. Mi-a scris o carte cu o poveste imaginară. Pe el îl cheamă Alin, pe mine Alina, iar cartea se numea "Povestea de dragoste dintre Alin și Alina". Îmi pare rău că nu am păstrat-o pentru că era foarte amuzantă. Åži le multumesc celor care mi-au scris în ultimele zile și mi-au spus că au plâns de fericire când au aflat că mă întorc la Hi-Q.
T.RO: Tu ai plâns când ai hotărât să te întorci?
D.N.: Au fost mai mulți pași, dar, da, a existat și o reuniune oficială care a avut loc într-un bar. Atunci, și eu și Mihai am plâns unul în brațele celuilalt, iar Florin urla la noi (pentru că muzica era dată tare) să ne revenim. Pentru noi, a fost un moment foarte emoționant.
T.RO: Dragoș (n.r. Bucur, soțul) cum a reacționat la aflarea veștii?
D.N.: A fost primul om căruia i-am spus că m-am hotărât să revin la Hi-Q și m-a sfătuit – așa cum se întamplă de fiecare dată – să fac ceea ce simt și că el mă susține idiferent ce decizie aș lua.
T.RO: Ce așteptări ai de la Hi-Q? Când visezi cu ochii deschiși la viitorul vostru, la ce te gândești?
D.N.: Vreau să facem show-uri din ce în ce mai bune. Vreau să evoluăm mereu. Åži aș vrea ca publicul nostru să reacționeze pozitiv la întoarcerea mea. Pentru că publicul mi-a lipsit foarte mult. Când visez cu ochii deschiși, mă gândesc că vreau să cânt pe un stadion în fața a o sută de mii de oameni, care să cânte toți, cu noi, "Un minut" sau "Încă o dată" sau "Zbor". Ceea ce nu am spus la conferința de presă este faptul că eu și băieții vom cânta împreună nu doar piesele Hi-Q, dar și piesele mele, care vor fi împachetate altfel, într-o altă formulă.
T.RO: Å¢i se pare schimbată atmosfera din trupă?
D.N.: Absolut. Suntem mai mari cu șapte ani! Suntem mult mai maturi. Când eram mai tineri era o nebunie totală. Ne certam de la nimic. Nici eu nu îmi aduc aminte de ce am plecat. Dacă am să le reproșez ceva băieților este că m-au lăsat să plec acum șapte ani. Probabil vor mai fi certuri și acum, pentru că așa e în orice relație de iubire.
T.RO: Descrie-i într-un singur cuvânt pe Mihai și pe Florin.
D.N.: Păi… Hi-Q. Mihai e Hi-Q, Florin e Hi-Q. Åži eu sunt tot Hi-Q.
T.RO: Crezi că ești pregătită de un turneu mare? Cum vei împăca acest turneu cu viața de familie?
D.N.: Sunt pregătită. Vom avea un turneu mare în noiembrie, în 12 orașe din țară. Mi-am asumat treaba asta, iar Dragoș o să mă ajute. Singura mea problemă reală este că îmi voi petrece mai puțin timp cu Sofia, dar mi-am asumat și acest lucru și vreau ca ea să fie mândră de mine, vreau să fiu un exemplu bun pentru copilul meu. În orașele aflate mai aproape de București, Sofia și Dragoș vor veni cu mine.
T.RO: În afară de Hi-Q și cariera artistică, tu la ce visezi cu ochii deschiși?
D.N.: Visez să am o insulă care să fie doar a mea. Nu glumesc. Eu să fiu șefă acolo. Sa intre pe ea numai cine vreau eu. Åži să iasă cine vreau eu. Aș vrea să fie o insulă foarte verde, cu puțină plajă și cu puțin munte. Nu vreau să fie foarte mare, pentru că nu îmi plac aglomerațiile de oameni.
T.RO: În afară de insula asta, te vezi trăind în altă parte decât în București?
D.N.: Da. La Londra sau la Paris. Acolo mi-ar plăcea să crească fiica mea. La Londra, mai ales.
T.RO: Ce ai vrea să facă Sofia (n.r. fiica) când va fi mare?
D.N.: Am vorbit despre asta cu Dragoș atunci cand Sofia era mult mai mică și amândoi am spus ca o vom susține, indiferent ce va alege să facă în viață. Chiar și dacă va vrea să fie stripteuză, tot o vom susține…
T.RO: Ce tabieturi ai?
D.N.: Cafeaua, pe care am descoperit-o la 28 de ani, odată cu Dragoș. Eu nu băusem cafea până la vârsta aia. Dimineața beau o cafea mare în cană, cu zahăr brun și fără lapte.
T.RO: Cum a fost prima întâlnire pe care "ți-ai dat-o" cu Dragoș?
D.N.: La ora șapte dimineața, la el la ușă cu croissante. El avusese o filmare și era rupt de oboseală. N-am mai avut timp să ieșim în oraș.
T.RO: Ai vreo superstiție?
D.N.: Nici măcar una.
T.RO: La concertele căror artiști ai vrea să mergi?
D.N.: Aș fi vrut să merg la Sting Symphonicity care e în desfășurare acum, dar nu am ajuns, iar în București nu e programat niciun concert din turneul ăsta. Aș mai vrea la Skunk Anansie și la Poets of the Fall, la Robbie Williams.
T.RO: Am căutat pe unde am putut căutat și nu am găsit nimic despre copilăria ta. Cum a fost?
D.N.: Am avut o copilărie fericită alături de părinții mei și sora mea mai mare, Tatiana. Părinții mei au fost niște oameni modești, acum sunt pensionari. Eram o familie normală pentru acele vremuri, cu părinți muncitori și copii care mergeau la Åžcoala generală nr. 3 din Brașov. Mergeam aproape în fiecare weekend pe munte, la picnicuri.
T.RO: Care este cea mai marcantă amintire pe care o ai din copilărie?
D.N.: Când am compus prima piesă. A fost în clasa a patra și se numea "Mama". Am cântat-o la o serbare și îmi aduc aminte că toate femeile din sală plângeau. A fost un moment foarte emoționant.
T.RO: Ce voiai să te faci când erai mică?
D.N.: Cântăreață. Îmi aduc aminte foarte bine asta. Am avut jurnal în care am scris asta. Îl păstrez și acum. În plus, când eram la bunici, la Galați, organizam cu verișorii mei și alți copii din sat spectacole la care eu cântam mereu pe prispă.
T.RO: Ce facultate ai făcut?
D.N.: Nu am terminat facultatea. Am făcut doi ani la psihologie, dar am renunțat din cauza programului haotic pe care l-am avut, din cauza meseriei pe care mi-am ales-o. Nu pot spune ca am un regret vizavi de acest lucru pentru că, Slavă Domnului, mi-a mers bine și nu am avut nevoie de o diplomă…
T.RO: Un banc?
D.N.: Nu știu niciun banc. Nu cred despre mine că sunt un om cu simțul umorului. Deloc.
T.RO: Trebuie!
D.N.: Pfoaaa!! Åžtiu unul de la 14 ani. Era un tip în troleu și se ține de bară și se tot văita în continuu: "Mamă ce le fac! Le dau foc! Când ajung acasă îi distrug, îi nenorocesc!!". Åži un călător din troleu îl întreabă: "Pe cine dom’le?". "Pe chiloții nevesti-mii!!!". "Păi de ce???". "Mă strâng de-mi sar ochii!".