TABU.RO: Cât de blondă sunteți?
EMILIA POPESCU: Nu sunt deloc blondă. Sunt vopsită. Sunt șatenă. Am și apărut șatenă la televizor. În "Moromeții", primul meu film, am fost șatenă dar nu se vedea că aveam o basma pe cap. Am fost și roșcată o perioadă lungă și am redevenit blondă în 2003 când am jucat în "Marlene".
T.RO: La ce altceva în afară de actorie vă pricepeți?
E.P.: Cânt foarte bine la pian. În ultima vreme nu am mai prea cântat pentru că am avut o problemă de sănătate, o operație pe coloană în 2005, cu o pareză pe mâna dreapta și, din păcate, nu mai pot să cânt la fel de bine.
T.RO: Dacă mâine v-ați hotărî să vă lăsați de actorie, ce ați face?
E.P.: Probabil aș preda actorie. Iar dacă aș ieși complet din sfera asta, aș vrea să fiu educatoare.
T.RO: Dumneavostră de la cine ați învățat actoria?
E.P.: Olga Tudorache mi-a fost profesoară. Am avut o relație foarte frumoasă cu Olga Tudorache. Åži mă iubea foarte mult. Este reperul meu, modelul meu. Ca profesoară era extraordinară. Un munte de dragoste. Sub masca dură este un om care nu face altceva decât să iubească în mod necondiționat. Toți studenții o adoră. Nu putea vedea defectele copiilor pe care îi iubea. E plină de umor și avea multă înțelegere pentru vârsta noastră, că iubeam, că sufeream. Ne respecta stările. Ne dădea o mare libertate, dar, în același timp, ne ajuta să ne transpunem în starea și personajul pe care îl jucam. Mi-e foarte greu să vorbesc despre un profesor care nu avea metodă, ci intuiție. Florian Pittiș mi-a mai fost profesor. Florin Zamfirescu. Olga făcea un cuplu minunat cu amândoi. Ei erau mai raționali, iar ea era un fluviu de creativitate.
T.RO: Olga Tudorache este percepută ca un titan alături de care, pe scenă, majoritatea actorilor pălesc. Vă vedeți jucând alături de dumneaei?
E.P.: Da. Mă văd. Åži este unul dintre marile mele regrete că nu am jucat în nimic împreună. Ar fi trebuit să fac ceva în sensul ăsta, nu să stau să aștept să se întâmple pur și simplu. Din păcate, nu am făcut nimic.
T.RO: Credeți că "Dansez pentru tine" v-a influențat în vreun fel cariera?
E.P.: Cariera nu. Dar mi-a adus un imens aport de imagine. Mulți mă văd acum ca pe "doamna bună din juriu". O mare parte din publicul de la "Dansez" nu a fost niciodată la teatru și nu m-a văzut pe scenă, iar ăsta nu este un lucru bun. Ceea ce este bine e faptul că unii dintre cei care m-au plăcut la "Dansez" au venit apoi la teatru. E un capital de notorietate imens ceea ce am căpătat prin această emisiune. Important este că mi-am păstrat o imagine decentă. Mi se întâmplă ca, după unele spectacole, să vină oameni la mine și să îmi spună: "A fost frumoasă piesa, dar ce drăguță ați fost la Dansez…!" E o imagine puternică.
T.RO: Cum vă înțelegeți cu ceilalți membrii ai juriului?
E.P.: Bine. Nu ținem legătura, dar ne înțelegem bine.
T.RO: Să ne imaginăm că ați naufragia pe o insulă pustie împreună cu Åžtefan Bănică Jr.. Cum credeți că ar fi viața dumneavostră acolo?
E.P.: Hahahaha! Eu și cu Åžtefan pe o insulă pustie!! Dacă am naufragia acum, nu ne-am plictisi pentru că avem multe lucruri să ne povestim. Am fi, așa, ca doi moși. Am râde foarte mult. Râdem mult de când ne cunoaștem. Fiind o relație foarte veche, nu avem ascunzișuri. Ne știm și calitățile, și eșecurile… Ne cunoaștem foarte bine. Nu vrem să părem ceea ce nu suntem unul față de celălalt. Suntem deschiși unul cu altul.
T.RO: Simțiți că ați trecut de 40 de ani?
E.P.: Nu vreau să fiu ipocrită, dar nu. Dacă mă doare spatele, mă gândesc că e din cauza operației, nu pentru că am peste 40 de ani. Åžtii cum se spune: "Dacă te scoli dimineața după 40 de ani și nu te doare nimic, înseamnă că ai murit!" Nu e așa. Meseria mă ține în tensiune și am o vigoare pe care, poate, nu o au toți oamenii de această vârstă.
T.RO: Sunteți o persoană cunoscută, cum vă explicați faptul că nu apar niciodată articole despre dumneavostră în revistele de scandal?
E.P.: Nu au cum să apară. I-am zis fiicei mele că o să dau un interviu pentru Tabu și mi-a zis: "Maaaamă, ești și tu vedetă acum!" Oamenii de teatru, care vorbesc corect româna, nu sunt percepuți ca vedete. Am apărut o singură dată (n.r. cu divorțul), dar nu s-a putut continua pentru că nu am alimentat în niciun fel acest subiect. Nu am nevoie de publicitatea asta.
T.RO: Alături de care mari actori vă vedeți jucând în distribuția ideală?
E.P.: Am avut noroc să joc cu cei mai mari acori. Am debutat în film cu Victor Rebengiuc. Am jucat cu George Constantin, cu Gheorghe Dinică, cu Stela Popescu, Marin Moraru, cu colegii mei de generație, Bleonț, Oana Pellea. Au fost experiențe pe care le-aș repeta oricând. Distribuția ideală pot spune că am avut-o în "Trei surori" de Cehov, în regia lui Ducu Darie, unde am fost pe scenă alături de Oana Pellea, Marcel Iureș, Luminița Gheorgiu, Ion Besoiu. Era un spectacol aproape perfect.
T.RO: Åži dacă ar fi să facem o distribuție de Hollywood, alături de cine ați vrea să jucați?
E.P.: Al Pacino. Măcar să îl văd puțin. Nu știu dacă aș putea juca cu el pentru că m-ar pune la pământ, dar măcar să îl văd. Îl ador. E atât de inteligent. Cu Meryl Streep aș vrea să joc. Mi se pare cea mai bună actriță. Cred că dacă primește acum, la 60 de ani, rolul Julietei să zicem, nu ar avea nicio problemă de credibilitate. E fabuloasă!
T.RO: Am întrebat-o pe Stela Popescu pe cine ar distribui în rolul Elenei Udrea dacă ar regiza o piesă despre viața acesteia și mi-a răspuns pe loc: Emilia Popescu. Vă vedeți jucând acest rol?
E.P.: Bineînțeles. Ca personaj îmi place mult. Îmi oferă multe posibilități.
T.RO: Vă vedeți îmbrăcată în Louis Vuitton din cap până în picioare?
E.P.: Măcar așa. Dacă mi-aș permite, nu aș face asta. M-aș duce în Mexic sau pe o insulă exotică.
T.RO: Cum a fost copilăria dumneavostră într-o familie de artiști?
E.P.: Foarte frumoasă. Mă duceam cu tata la operetă, el era actor acolo. Atunci opereta era într-o ascensiune extraordinară. Iar mama ne-a învățat pe mine și pe fratele meu ce este muzica. Fratele meu a și făcut carieră în muzică. E violoncelist. Era o atmosferă foarte veselă în casă și locuiam în acest apartament din Drumul Taberei în care m-am și născut și în care locuiesc și acum.
T.RO: Vă mai aduceți aminte prima dragoste?
E.P.: Prima a fost în clasa a patra. Îmi plăcea un vecin de bloc, era mai mare decât mine. La un nivel mai serios s-a întâmplat pe la nouăsprezece ani și m-am îndrăgostit de colegul alături de care studiam pentru facultate.
T.RO: Cum vedeți evoluția filmului românesc, în contextul în care majoritatea filmelor noi sunt despre comunism sau mizeria din România?
E.P.: Asta putem vinde deocamdată. Cu asta atragem atenția. Occidentalii văd asta ca pe o treabă exotică. Restul de povești le fac mult mai bine rușii, iar noi nu am avea nicio șansă, deocamdată, în fața lor. Nu am ieși în evidență cu o poveste banală. Cel puțin nu acum. Dacă facem un film despre un avort, lumea ne va vedea. Mi-a plăcut foarte mult "Marți, după Crăciun". E o poveste extraordinară, făcută frumos, cu o finețe extraordinară în a lucra cu actorii.
T.RO: Care e filmul dumneavostră preferat?
E.P.: Sunt mai multe. "Sophie’s Choice" să zicem. "Sperietoarea" cu Pacino și Hackman. Sunt foarte multe.
T.RO: Ați refuzat vreun rol ca mai apoi să regretați acest lucru?
E.P.: Nu am regretat niciodată că am refuzat ceva. Am regretat că am acceptat unele dintre ele, în schimb.
T.RO: Ați accepta să jucați în telenovele?
E.P.: Nu, pentru că asta ar însemna să joc cu amatori.
T.RO: Dacă vi s-ar oferi 20.000 de euro pe episod?
E.P.: M-aș mai gândi. Recunosc asta. Mă uit la telenovele ca să văd ce refuz. Nu judec pe nimeni. Nu vreau să se înțeleagă asta. E opțiunea mea.
T.RO: Cum vă vedeți la bătrânețe?
E.P.: Sper să trăiesc în primul rând și sper să fiu pe scenă.
T.RO: Ce ați vrea să vă aducă Moș Crăciun?
E.P.: Mie mi-a adus mereu Moș Crăciun ce am vrut. Anul ăsta îmi doresc atât de multe lucruri că nu știu ce să îți răspund.
T.RO: La televizor, păreți mereu foarte relaxată și împăcată cu dumneavostră. Ați fost vreodată foarte deprimată?
E.P.: Da. Bineînțeles. Nu las să se vadă. Din cauza asta mă îmbolnăvesc. Nu mă cert cu nimeni, iar asta nu e bine. Când ai un copil nu prea îți permiți să te lași dus de stările tale. Trebuie să duci lucrurile mai departe. Åži meseria e de așa natură. Trebuie să fiu mereu fermecătoare. Reușesc, însă, să scap de depresie prin rugăciune și conștientizând problema care m-a adus acolo. Am fost ajutată și de unii oameni.
T.RO: Am citit o știre care spune că multe dintre femeile trecute de 40 de ani visează să-și facă operații estetice. Intrați în această categorie?
E.P.: Mie îmi e foarte frică de durere și am văzut niște lucruri îngrozitoare la televizor. Nici nu cred că aș vrea să arăt cu 20 de ani mai tânără. Aș vrea să arăt bine, dar de vârsta mea. Poate mi-aș face mici intervenții la ochi, dar niciodată nu mi-aș face un lifting din ăla să rămân fără niciun rid. Nici meseria nu îmi permite asta pentru că trebuie să am fața foarte mobilă. Fața și corpul duc după ele tot ce am trăit și am făcut eu. În plus, uite cum e Cher, mi se pare curios să vezi pe cineva de 100 de ani care arată de 20. Ceva nu e în regulă! Din păcate, eu nici nu prea am grijă de mine și mereu zic că de MÂINE mă apuc să fac ceva în sensul ăsta.
T.RO: Cum vedeți prezentul și viitorul țării?
E.P.: Prost. În ambele cazuri. Românii nu au structura de a deveni civilizați. Intelectualii sunt o minoritate. Nu cred că se mai poate face ceva. Nici în alte țări nu sunt toți intelectuali, dar la ei există educație. Poporul român se ghidează după niște nonvalori și asta va face și de aici înainte.
T.RO: Dacă ați putea să alegeți un om cu care să petreceți o oră din viață, pe cine ați alege?
E.P.: Borges. Pentru că mi se pare incredibil cum un orb poate descrie atât de bine lumea, viața. L-aș întreba cum a reușit să ajungă la această seninătate care să îi permită să vadă lumea atât de bine, cu ochii minții.
T.RO: Sunteți credincioasă?
E.P.: Da. Nu merg foarte des la biserică, dar merg când simt nevoia. Am și eu păcatele mele. Fumez, mai mint uneori. Ca toată lumea. Nu am făcut rău oamenilor, în schimb. Îl simt pe Dumnezeu lângă mine și îmi vorbește prin oamenii pe care mi-i trimite.
T.RO: Cel mai mare defect?
E.P.: Nu iau atitudine și nu spun ce mă deranjează atât de repede pe cât ar trebui. Un alt defect ar fi că nu am încredere în mine.
T.RO: De unde vine asta? Sunteți o actriță de succes, o mamă fericită…
E.P.: Nu știu. Dar DA, chiar sunt o mamă fericită!
T.RO: Åži ca femeie?
E.P.: Åži…
T.RO: Aveți un partener?
E.P.: Da. De un an și jumătate.