S-a vorbit si inca se mai vorbeste despre emigrarea tinerilor romani educati si bine pregatiti. In timp ce unii arunca in ei cu pietre, altii ii felicita si le spun sa nu se mai intoarca. Oricum ar fi, ce credeti ca ne da dreptul sa ii condamnam sau sa le judecam decizia?
Stiu romanii ce este libertatea?
Cum tara noastra nu s-a lamurit prea bine in ceea ce priveste democratia, este posibil ca cetatenii ei sa nu stie ca libertatea este chiar unul dintre principiile acestui regim politic. Filozofand, putem afirma ca libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe constrangerea celui de langa noi. Suntem liberi, dar prin libertatea noastra nu avem dreptul de a-i obliga pe altii sa faca ce vrem noi, deci nu avem dreptul de a incalca libertatea altora.
Asadar, fiecare om este liber sa aleaga ce crede ca este mai bine pentru el. Ati putea spune ca, in felul acesta, tinerii care aleg sa plece din Romania ii afecteaza, poate, indirect pe cei ramasi. De pilda, daca foarte multi dintre tinerii cu studii superioare emigreaza, v-ati putea intreba cine va mai munci la noi in tara sau cine va plati pensiile celor care muncesc acum (si care atunci vor fi in varsta).
Oare tinerii care pleaca spre alte state mai dezvoltate chiar fac un rau viitorului acestei tari, prin libertatea lor de decizie? Sau aceasta idee este doar in mintea noastra?
Problema este, la origini, culturala…
Desi ne vine greu sa credem, aceasta revolta interioara a unora dintre romani tine de psihologia culturala. Sa lamurim…
Exista doua credinte filozofice: individualismul (specific filozofiei lui Aristotel si, prin urmare, occidentalilor, adica locuitorilor din S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelanda si Europa Occidentala) si colectivismul (reprezentativ pentru popoarele est-asiatice, ca japonezii, coreenii si chinezii). In vreme ce individualistii se vad total diferiti fata de cei din jur si pun binele propriu pe primul plan, colectivistii se gandesc, mai intai, la binele grupului si abia apoi la binele fiecaruia dintre ei.
Data fiind pozitia cultural-politico-geografica a Romaniei si dupa cum arata si un studiu realizat de cativa psihologi americani si canadieni in 2008, tara noastra s-ar clasa exact la mijlocul celor doua opuse. Ce inseamna asta? Ca printre noi exista romani care sunt individualisti si pentru care primeaza propria stare de bine (tinerii care pleaca, de exemplu), in fix aceeasi masura in care exista si romani care se gandesc prima data la binele natiunii sau al poporului ca tot (cei care ii condamna pe tineri, sa zicem).
Nu putem prezice viitorul…
Fie ca ne regasim intr-o anume credinta filozofica sau in cealalta, nu putem sa avem certitudinea ca peste ani si ani – cand cei care sunt acum activi in campul muncii vor fi pensionati – tara noastra va fi ruinata sau va straluci. Ambele variante sunt posibile, la fel cum posibila este si o ipoteza de mijloc. Pentru ca de prosperitatea viitoare a unui stat nu tine numai de plecarea tinerilor bine pregatiti sau lipsa ei. Aceasta prosperitate depinde de multi alti factori. Si nu ne putem baza pe situatia prezenta pentru a evalua o situatie viitoare. Viitorul inseamna necunoscut. Asa ca, nu este prea inspirat sa condamnam mintile stralucite care ne parasesc pentru posibila stare precara a Romaniei de peste zece, cincisprezece ani.
Cel mai bun sfat legat de aceasta chestiune ar fi sa invatam sa nu mai judecam. Totul si orice. Pe toti si pe oricine. Poate ar fi mai intelept sa facem lucruri si sa vorbim mai putin despre ce fac altii.