De Catinca Roman
Acum 6 ani când mă implicam în poiectul Tabu nici nu știam cât de legată voi deveni în timp de această revistă. Acum sunt în postura în care privesc înapoi către o perioadă despre care sunt nevoită să vorbesc la trecut și chiar dacă nu am avut timp să reflectez, nu este nevoie de multe pentru a declanșa un proces proustian veritabil. Madlena este înlocuită de tradiționala brânză Făgăraș. Tocmai începusem să țin o cură de slăbire extrem de drastică, iar printre alimentele permise în cantități aproape nelimitate era banala brânză Făgăraș. Spațiul în care se afla biroul meu era un veritabil loc de socializare mai ales pentru că avea și rolul de fumoar. Cafelele de dimineață, ședințele de redacție, mesele de pranz și nu de puține ori și cinele aveau loc pe un birou mare pe care îl împărțeam cu brand managerul revistei. Revenind la brânză, ea a fost imediat acceptată și inclusă în meniul tuturor, nu știu sigur dacă doar din cauză că le era milă de mine pentru că mă înfometam sau chiar le deschisesem apetitul pentru altceva. Noemi, brand managerul revistei, obișnuia să se ocupe de aprovizionare. Ana, la vremea respectivă secretarul general de redacție, a fost prima care mi s-a alăturat și a îndurat alături de mine.
Nu știu sigur dacă Robert, web editorul, și celălalt coleg de birou, a înțeles chinurile prin care treceam, ocazional mai trebuia să o audă și pe Simona Tache, fost senior editor tabu, la vremea respectivă redactor la Academia Cațavencu, văitându-se alături de mine și de Ana, în general de foame. Despina, chiar dacă nu a ținut cura de slăbire cu noi și nici nu fuma, își găsea timp să ne povestească despre tot ce era hip și trendy. Cred că Ioana, extrem de sensibilă la orice subiect social, dar rece la tot ce avea legătură cu fashionul era cea care ne înțelegea cel mai puțin chinurile. La fel și Vali, art-ul clasic, mereu distrat, care nu ezita să adune mormane de ambalaje de pizza și McDolands la el pe birou, sau Marius și cei doi Cristi la fel de insensibili la eforturile noastre.
Cristina, adepta unui stil de viață sănătos, e singura care a rămas rece la apelurile „disperate” ale lui Liviu care era, culmea, cel mai înverșunat promotor al unei imagini de fashionista silfidă și „aspirațională”. Nu știu cât și dacă am reușit să fac revista Tabu pe placul cititoarelor, la fel cum nu știu dacă am fost o șefă plăcută sau dacă peste câțiva ani se va vorbi la fel de mult despre „stilul tabu”, ce știu însă este că de câte ori mănânc brânză Făgăraș mă gândesc la acea coeziune fantastică dintre oameni atât de diferiți ce au format pentru câțiva ani o familie.