Tabu
FASHIONSlider

FASHION SHOW ⎢ Saint Laurent, feerie în deșert

Pe 15 decembrie 2020, Saint Laurent a lansat filmul de prezentare a colecției de vară 2021 pentru femei. Un fashion show feeric în mijlocul deșertului. O odă închinată libertății de mișcare. Zeci de ținute imaginate de incredibilul Anthony Vaccarello așteaptă să fie, deopotrivă, admirate și criticate.

Lumea modei ca spectacol 

M-am îndrăgostit iremediabil de lumea modei în clipa în care am descoperit că fashion show-urile sunt spectacole în toată puterea cuvântului. 

Fie că mă uit la case cu o tradiție bogată precum Chanel, Dior și YSL sau la creatori contemporani magnifici ca Iris Van Herpen, Guo Pei și Thom Browne, senzația este aceeași. 

Trăiesc într-o continuă fascinație, mă simt inspirată și copleșită de forța creatoare și de imaginarul fantastic al acestor prezentări de modă, adevărate universuri teatrale. 

De la scenografie, muzică, lighting design și până la ținutele în care defilează manechinele, totul mi se pare de-a dreptul excepțional. 

De multe ori, prezentările de modă sunt mai creative, mai ingenioase, mai emoționante și mai inteligent construite decât multe spectacole de teatru. 

Deșertul lui Vaccarello

Astăzi, voi încerca să pătrund puțin în universul lui Anthony Vaccarello, directorul artistic al casei Saint Laurent care tocmai și-a lansat ultima colecție de vară 2021 pentru femei în… deșert. 

Un film impresionant de doar 11 minute despre feminitate, eleganță, vis, melancolie și putere. O experiență de care se pot bucura atât pasionații de modă, cât și iubitorii de artă. 

Dar înainte de a ne aventura în marea de nisip, vă propun să ne amintim fashion show-ul colecției de vară pentru femei 2020 al aceluiași brand.

Înaintea erei noastre

Pe 25 septembrie 2019, în inima Parisului, cu un impozant și strălucitor Turn Eiffel în depărtare, avea loc un spectacol incendiar în aer liber. 

Pe un covor de scenă negru, brăzdat de sute de reflectoare de ultimă generație, într-o explozie de fâșii albe de lumină, defilau modelele îmbrăcate de același Anthony Vaccarello. 

O muzică impetuoasă, aproape amenințătoare, creată de sound designer-ul Sebastian, anunța sfârșitul celei de-a doua decade a secolului al XXI-lea, prevestind parcă începutul sumbru al noii realități. 

Un show imperial, o adevărată desfășurare de forțe și, totodată, o celebrare a femeii puternice, gata să-și înfrunte fricile și să cucerească lumea. 

Negrul lucios și auriul dominau cromatica colecției. Ținutele erau statuare, nu exista aproape niciun articol vestimentar în culori mate sau note cuminți ori melancolice. 

Totul sclipea în Orașul Luminilor, iar spectacolul produs de Nathalie Canguilhem se încheia cu fabuloasa apariție a invitatei speciale: supermodelul Naomi Campbell. 

Prezentul melancolic 

Să revenim în prezent. Saint Laurent se pare că a renunțat la artificii, Paris și imaginea-simbol a femeii seducătoare. Vaccarello însuși a declarat recent că nu a putut să nu fie influențat de tot ce se petrece în lume, de criza în care se zbat națiunile planetei în lupta cu virusul.

Colecția de vară 2021 surprinsă în cadrele hipnotice din deșert emană multă căldură, melancolie, nevoie de intimitate și reflecție.

Solitudinea deșertului e pandantul izolării noastre de ceilalți din timpul carantinei. În mijlocul pustiului, siluetele suple drapate în haine ceva mai lejere, inspirate de moda anilor ’60 și ’90, se decupează perfect de fundalul beige al nisipului fin.

Este o linie de haine și accesorii care vorbește clar și simplu despre nevoia noastră de optimism. O dorință reală de a visa la viitorul luminos care se ascunde dincolo de dune. 

„«Mi-aș dori să fii aici.» O invitație la escapism. Deșertul cu peisajul său fin și infinit. Colecția este dedicată libertății de mișcare”, este mesajul concis și cât se poate de poetic care însoțește lansarea ultimului spectacol Saint Laurent.  

ARTICOLE SIMILARE

Rochia cu mască de față se vinde ca pâinea caldă. E mai ieftină decât am fi sperat

Andreea Damian

Peter Pan și Betsey Johnson

realitatea

Cum să întreținem hainele din bumbac astfel încât să reziste mai mult?

Andreea Damian

Vivienne Westwood la The Place concept store

realitatea

Abbey, câinele din I am legend – colega vedetă a lui Will Smith are acum 13 ani

realitatea

Cât primesc starurile ca să vină la prezentările de modă

realitatea

Scrie un comentariu