Are o voce bulversantă, versatilă, care te ţintuieşte locului, când o auzi prima oară live. Are o popularitate eruptivă, care îi transformă fiecare apariţie publică într-un prilej de veselie generală. Şi un fel de a fi absolut iubibil. Îşi spune, simplu, Andra.
De ce ai ales un pseudonim artistic format doar dintr-un prenume, şi încă unul extrem de frecvent întâlnit?
Nu am fugit niciodată de numele meu real și complet, mă numesc Alexandra Irina Mihai, acum Măruţă, și sunt mândră de acest nume, sună frumos, clasic. Un artist are nevoie, însă, de o amprentă personală, de o semnătură cool. Așa am simțit eu, așa a apărut ”Andra”.
—-
Ai fost copil cuminte? Care-s cele mai mari nebunii pe care le-ai făcut, pe când erai fetiţă?
Am fost un bebeluș cooperant, dar şi când voiam ceva… făceam mare scandal! Cred că fiul meu îl moşteneşte pe Cătălin, pentru că el a fost un copil tare cuminte.
Am debutat devreme, am studiat muzica, nu aveam atât de mult timp liber, dar nici nu-mi doream. Cu toate acestea, găseam vreme să mă joc cu prietenii de pe strada mea. Furam fructe, ca toți copiii. Odată, ne-a prins proprietarul unui teren cu poala plină de vișine, țin minte că ne-a dus la părinții noștri aproape pe sus, trăgându-ne de urechi. Ai mei nu m-au certat mai deloc, doar mi-au spus că aveam vișine și acasă, în frigider, nu era nevoie să devastez pomul omului. Dar nu reușeam să le explic că nu vișinele erau miza mea, noua ne plăcea aventura, ne amuzam furând fructe.
—-
Ai avut vreo materie preferată? Care era aceea şi cum te-a captivat?
Am avut mai multe materii preferate, de-a lungul timpului. Când eram în clasele primare, îmi plăceau științele, mai ales biologia. Visam să am un vapor și să merg pe mare, ca regretatul Jacques Yves Cousteau, să găsesc specii noi de pești, de fluturi, de păsări.
(Continuarea, în revista Tabu de noiembrie, acum la toate punctele de distribuţie a presei.)