„Un prosop! Daţi-mi un prosop!” Strigătul răzbate cu ecou în piscina de 20 de metri pe 10 de la parterul vilei din Primăverii. Sună ca un strigăt al victoriei. Este ziua în care cartierul Primăverii a fost cucerit de grupuri de curioşi, atraşi de principalul eveniment turistic organizat cu prilejul referendumului: este „Ziua porţilor deschise la Vila Dante”, un eveniment organizat la câteva sute de metri de terasele subţiri, unde lumea bună din Dorobanţi aruncă un fleac de 12 lei pe o cafea.
Aici, pe strada Turgheniev, organizaţi în pâlcuri, oamenii se strâng ca să vadă grozăvia – relateaza www.gandul.info . Stau aliniaţi în spatele unor garduri de fier instalate de jandarmi, la o coadă groasă, întinsă pe toată lungimea străzii din selectul cartier al Bucureştilor. Oamenii aşteaptă în tăcere, cu o răbdare care trădează un îndelung antrenament în statul la coadă. Unii îşi fac vânt cu evantaiele, cu revistele sau pliantele găsite la îndemână. Afară sunt 39 de grade. Câţiva şi-au adus şi copiii. Ca să treacă timpul, mai fac o glumă, două, provocaţi de inscripţiile scrise cu creta pe asfalt, în care turiştilor de weekend li se arată direcţia către „Vila plagiatorului Ponta”. Genul ăsta de mesaje nu face însă decât să-i întărâte. Strâng din dinţi şi mai fac câţiva paşi spre vila dictatorului. „Dante, ăsta, o fi plagiat şi el?”, întreabă unul. Întrebarea rămâne fără răspuns. Afară sunt, totuşi, 39 de grade. Iar singurul lucru pe care îl aşteaptă sutele de oameni îngrămădiţi în faţa vilei Dante e să intre odată înăuntru şi să se răcorească, măcar pentru câteva minute, cât durează vizita-standard.
„Uite, faianţă! Asta e faianţa lui Băsescu!”
Ajunşi la intrare, sunt luaţi în primire de un jandarm cu beretă neagră şi o însoţitoare de la RAAPPS, îmbrăcată într-o rochie alb-crem. Li se face un instructaj, exact ca la muzeu. Oamenii sunt rugaţi să nu atingă exponatele şi să nu se abată de la traseu (marcat de nişte cârpe gri aruncate pe parchetul lăcuit). Odată trecuţi de poartă, oamenii fac, din instinct, o altă coadă, la automatele de apă şi beau cu lăcomie. Holul e mare şi frumos luminat. În mijloc, două scaune. Cine e obosit, se poate aşeza pe unul din ele. Cei mai mulţi o iau la stânga printr-un culoar strâmt. „Uite, faianţă! Asta e faianţa lui Băsescu! O placă d-asta trebuie să iau şi eu acasă, că sunt banii mei aici!”, spune un domn respectabil, cu pălărie albă. Lumea nu-l mai ascultă. Vârtejul de curioşi întră în bucătărie. Se deschid sertare, ba o femeie curioasă deschide până şi uşa de la cuptorul cu microunde „să vadă cum e înăuntru”. „Ia uite, ce masă de bucătărie mică!”, strigă altcineva. Vârtejul porneşte apoi prin alte culoare, săli de baie („asta e marmură din Italia!”, strigă acelaşi domn cu pălărie, de undeva din mulţime) şi dormitoare (aici, comentariile devin obscene).
Momentul în care poporul cucereşte piscina: „E piscina noastră, avem dreptul să facem o baie!”
Se fac poze „la sala de forţă”, după care, atrasă de umiditatea sporită şi clipocitul discret al apei, mulţimea de curioşi ajunge în punctul terminus al călătoriei, pentru a vedea minunăţia: piscina. Locul în care o doamnă trece de bariera invizibilă trasată de organizatori, pentru a se îmbăia în apa azurie. Se descalţă de sandalele albe cu talpă de plută şi păşeşte –destul de timid – pe treptele de marmură care coboară înspre adâncurile piscinei. „Cum e apa, doamnă?” „Cum să fie, nu e prea bună!”, spune vizitatoarea care cere un prosop pentru a-şi şterge picioarele ude până la genunchi. „E piscina noastră, avem dreptul să facem o baie!”, mai spune ea, după care se strecoară cu dexteritate printre însoţitoarele stupefiate de la RAAPPS care, după câteva secunde de uimire, o dau în consemn pe doamnă la jandarmi: „Veniţi repede, avem o nebună care a intrat în piscină!”. Femeia e lăsată în pace: jandarmii trebuie să se ocupe acum de următorul grup de curioşi care aşteaptă răbdători, pe treptele din faţa vilei, să înceapă vizita.