Tabu
CULTURE

Festivalul de Film de la Veneţia | Două producţii româneşti, în selecţie

România este reprezentată la Festivalul de Film de la Veneţia cu două producţii – ”Miracol”, de Bogdan George Apetri, în competiţia Orizzonti, şi ”Plastic semiotic”, scurtmetraj de Radu Jude, prezentat în afara concursului.

Selecţia a fost anunţată luni de Alberto Barbera, directorul artistic al festivalului. Înaintea lui, Roberto Cicutto, preşedintele La Biennale, a declarat că ediţia de anul acesta va fi una „mai relaxată”. „Anul trecut a început ştiind foarte puţin şi am reuşit să organizăm un festival de film cu prezenţă fizică, cu protocoale foarte eficiente. Anul acesta sper că vom fi mai relaxaţi. Avem vaccinuri, green pass, dar vor fi şi câteva restricţii”.

El a adăugat că numărul permis de spectatori va fi unul redus faţă de anii anteriori pandemiei şi că pot fi făcute rezervări în avans pentru proiecţii. „Noi suntem gata şi sperăm că numărul infecţiilor să se reducă”, a completat el. Cicutto a subliniat şi că festivalul va lansa o cercetare pentru dezvoltarea unui plan de reducere a emisiilor de carbon. Barbera a punctat că anul acesta calitatea filmelor înscrise, mai multe decât anul trecut, a fost una foarte bună. Din lipsa spaţiului, multe producţii au fost respinse. Au fost selectate filme din întreaga lume, toate continentele fiind reprezentate. Potrivit lui Barbera, au fost alese filme din 59 de ţări.

În competiţie au fost selectate cinci producţii realizate de femei, cu trei mai puţine faţă de 2020, şi directorul artistic a semnalat revenirea la Veneţia a studiourilor americane şi a starurilor de la Hollywood. Lungmetrajul ”Parallel Mothers/ Madres paralelas” al lui Pedro Almodóvar, cu Penélope Cruz şi Milena Smit în rolurile principale, va fi proiectat, în premieră mondială, în deschiderea festivalului, pe 1 septembrie. Filmul este selectat şi în competiţia ediţiei din acest an. Aşa cum a fost anunţat anterior, „Dune” al lui Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet şi Zendaya, va fi prezentat în afara competiţiei, la fel şi „Halloween Kills”, de David Gordon Green, cu Jamie Lee Curtis.

În competiţie au fost selectate: “Parallel Mothers”, de Pedro Almodovar (Spania), “Mona Lisa and the Blood Moon”, de Ana Lily Amirpour (SUA), “Un Autre Monde”, de Stephane Brizé (Franţa), “The Power of the Dog”, de Jane Campion (Noua Zeelandă, Australia), “America Latina”, de Damiano D’Innocenzo, Fabio D’Innocenzo (Italia, Franţa), “L’Evenement”, de Audrey Diwan (Franţa), “Official Competition”, de Gaston Depart şi Mariano Cohn (Spania, Argentina), “Il Buco”, de Michelangelo Frammartino (Italia, Franţa, Germania), “Sundown”, de Michel Franco” (Mexic, Franţa, Suedia), “Lost Illusions”, de Xavier Giannoli (Franţa), “The Lost Daughter”, de Maggie Gyllenhaal (Grecia, SUA, U.K., Israel), “Spencer”, de Pablo Larrain (Germania, U.K.), “Freaks Out”, de Gabriele Mainetti (Italia, Belgia), “Qui Rido Io”, de Mario Martone (Italia, Spania), “On The Job: The Missing 8”, de Eric Matti (Filipine), “Leave No Traces”, de Jan P. Matuszyski (Polonia, Franţa, Cehia), “Captain Volkonogov Escaped”, de Yuriy Borisov (Rusia, Estonia, Franţa), “The Card Counter”, de Paul Schrader (SUA, U.K., China), “The Hand of God”, de Paolo Sorrentino (Italia), “Reflection”, de Valentin Vasyanovych (Ucraina), şi “La Caja”, de Lorenzo Vigas (Mexic, SUA).

În secţiunea Orizzonti vor concura lungmetrajele: “Les Promesses”, de Thomas Kruithof, “Atlantide”, de Jury Ancarani, “Miracle”, de Bogdan George Apetri, “Pilgrims”, de Laurynas Bareisa, “The Peackock’s Paradise”, de Laura Bispuri, “The Falls”, de Chung Mong-Hong, “El Hoyo En La Cerca”, de Joachin Del Paso, “Amira”, de Mohammed Diab, “A Plein Temps”, de Eric Gravel, “107 Mothers”, de Peter Kerkekes, “Vera Dreams of the Sea”, de Kaltrina Krasniqi, “White Building”, de Kavich Neang, “Anatomy of Time”, de Jakrawal Nilthamrong, “El Otro Tom”, de Rodrigo Pla şi Laura Santullo, “El Gran Movimiento”, de Kiro Russo, “Once Upon a Time in Calcutta”, de Adita Vikram Sengupta, “Rhino”, de Oleg Sentsov, “True Things”, de Harry Wootliff, şi “Inu-Oh”, de Yuasa Maasaki.

Anul acesta debutează Orizzonti Extra, în care va fi acordat un premiu al publicului, prin vot. Aici au fost selectate: “Land of Dreams”, de Shirin Neshat şi Shoja Azari, “Costa Brava”, de Mounia Akl, “Mama, I’m Home”, de Vladimir Bitokov, “Ma Nuit”, de Antoinette Boulot, “La Ragazza Ha Volato”, de Wilma Labate, “7 Prisoners”, de Alexandre Moratto, “The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic”, de Teemu Nikki, şi “La Macchina Delle Immagini di Alfredo C”, de Rolando Sejko.

În afara competiţiei, vor fi proiectate trei scurtmetraje, între care ”Plastic semiotic” al lui Radu Jude, numeroase lungmetraje de ficţiune, printre care ”The Last Duel”, de Ridley Scott, cinci episoade ale serialului ”Scenes From a Marriage”, cu Jessica Chastain şi Oscar Isaac, adaptare a lungmetrajului din 1973 al lui Ingmar Bergman, şi documentare ca “Hallelujah: Leonard Cohen, A Journey, A Song”, de Daniel Geller şi Dayna Goldfine.

Cineastul sud-coreean Bong Joon-ho va prezida juriul principal, iar Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni vor primi premii pentru întreaga activitate. Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc între 1 şi 11 septembrie, cu prezenţă fizică.

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoritul zilei de 6 octombrie

realitatea

Literatura în cuvinte-cheie

realitatea

Industria jocurilor video are o problemă cu abuzul: momentul #MeToo

realitatea

Un juriu a decis: un mare hit al lui Katy Perry este plagiat

Andreea Damian

Calea Lactee a înghițit o altă galaxie în urmă cu 10 miliarde de ani

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Scrie un comentariu