A șasea ediție a Festivalului de Film Kazah se va desfășura exclusiv online în perioada 16 — 18 martie 2021.
Ambasada Republicii Kazahstan în România, în colaborare cu Rompetrol, marca KazMunayGas International, prezintă publicului român trei capodopere ale cinematografiei kazahe ca parte a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului de film kazah.
Evenimentul este unul dintre cele mai mari de acest gen din regiune, organizat în perioada 16-18 martie 2021. Filmele pot fi văzute online, gratuit pe https://eventbook.ro/program/elvirepopesco. Pe parcursul celor trei zile de festival, vor fi proiectate lungmetrajele Tomiris, Nucul și Drumul spre casă.
Tomiris
Filmul are la bază povestea lui Herodot despre moartea regelui persan Cirus cel Mare în timpul războiului cu geţii mari, conduşi de regina stepei – legendara Tomiris. Este cea destinată să devină o luptătoare destoinică, să îndure moartea celor apropiaţi şi să unească triburile scite sub autoritatea ei.
Tomiris este regizat de Akan Sataev, iar în rolurile principale îi veți vedea evoluând pe actorii Almira Tursyn, Adil Akhmetov, Aizhan Lighg și Erkebulan Dayirov. Proiecția online a filmului va avea loc pe 16 martie 2021, de la ora 19:00.
Nucul / Zhangak Tal
Nucul este un film despre Aisulu şi Gabit, doi tineri îndragostiţi. Filmul surprinde aspecte din viaţa acestui cuplu şi a oamenilor din jurul lor ce trăiesc într-un sat izolat. E plin de căldură sufletească, compasiune şi umor.
Regizat de Yerlan Nurmukhambetov, cu Rustem Zhanyamanov, Balnur Asyl, Nurzhan Zhumanov, Asylbek Musabekov în rolurile principale, filmul va fi proiectat online pe 17 martie, de la ora 19:00.
Drumul spre casă / Doroga Domoy
Filmul relatează povestea unui kazah care a ales viaţa departe de ţara sa natală, dar care, în cele din urmă, își dă seama că cel mai important lucru în viaţa unei persoane este dragostea pentru patria şi familia sa.
Lui Maksat, eroul filmului, îi place să trăiască şi să lucreze în Europa. Este microbiolog într-o companie mare şi conduce proiecte de anvergură. S-a obişnuit să-şi privească patria de la fereastra avionului, cu ocazia rarelor vizite şi călătorii de afaceri. Doar moartea bunicului său, care trăieşte izolat într-un sat îndepărtat, îi schimbă planurile.
În regia lui Rashid Suleimenov, Drumul spre casă îi are în rolurile principale pe actorii Sanzhar Madiev, Aruzhan Dzhazilbekova, Obonna Endabuese, Erkebulan Daiyrov, Sergey Shtern și va putea fi vizionat în data de 18 martie, de la ora 19:00.