Pentru ca tot v-am indemnat – in revista TABU – sa va duceti la Festivalul Orchestrelor de Radio (RADIRO) inca de asta primavara,
revenim cu o mica trecere in revista a celor déjà intamplate acolo: poate va convingem sa veniti macar de-acum incolo!
Aceasta initiativa vine cumva sa umple golul de un an dintre editiile Festivalului “George Enescu”. Mizand pe salile pline de la acest eveniment, sa spunem ca, de aceasta data, preturile biletelor sunt absolut rezonabile. Asta in conditiile in care, in prima zi, uimitorul si neobositul Christian Zacharias a dirijat Orchestra Nationala Radio (un ansamblu in mare crestere valorica, am putea spune chiar ca a trecut deasupra Filarmonicii). Deschiderea a fost marcata de interpretarea a trei antracte din Schubert – opera Rosamunda. Trecand peste obsesiile lui Zacharias, lirismul lui Schubert este probabil unul dintre instrumentele cu care poti fi introdus cel
mai repede in atmosfera de visare, reusind desprinderea de realitatea anosta si imbecila. Din pacate, cum se stie, nimeni nu e profet in tara lui: aceasta opera a lui Schubert a fost descoperita abia dupa moartea lui (e drept, a murit la 32 ani!). Orchestra Nationala Radio a sunat neasteptat de bine, cald, rotund, inca o surpriza placuta chiar si pentru cei care frecventeaza stagiunea. A urmat un
Beethoven – Simfonia a Noua. Evident si pentru a demonstra evolutia triumfala a corului condus de Mihai Goia. Cei care au ascultat multe interpretari ale simfoniei au avut surpriza sa isi adauge una efectiv noua (de fapt acesta este si unul din misterele
interpretarilor live, nu seamana una cu alta), poate putin mai “ritmata”, poate extranuantata, dar ce ar mai fi insemnat, de pilda, Van Gogh, daca isi facea portretul in aceeasi maniera ca si Rembrandt… Si, evident, e fabulos sa pleci acasa dupa o Oda Bucuriei care a sunat maiestuos, victorios, incarcand orice om prezent in sala de adrenalina.
Serile a doua si a treia – alte regaluri! Orchestra nationala RAI, dirijor Juraj Valcuha, in program Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major op.35, solist Alexandru Tomescu si Rahmaninov – Simfonia nr.3 în la minor op.44, si miercuri Brahms – Concertul pentru pian şi orchestră nr.2 în si bemol major op.83 , solist Christian Zacharias, Strauss –”Till Eugenspiegel” op. 28, Strauss – Suita de concert “Der Rosenkavalier” op.59. Ca sa nu stricam momentul si ceea ce s-a intamplat in sala sa nu-si piarda magia, vom sari peste comentariul interpretarii lui Tomescu la concertul lui Ceaikovski – care pentru ceaikovskieni a fost macelarie curata, iar pentru iubitorii orchestrelor a fost inca o dovada ca a armoniza cu o orchestra este in sine un talent. In rest,
Orchestra Nationala RAI a interpretat atat de bine, cum mai rar ti-e dat sa auzi, incat probabil ca bis-urile ar fi tinut pana dimineata, daca lumea nu realiza ca totusi oamenii au obosit. N-am putea, analizand, sa dam vreo justificare magiei create, insa probabil foarte mult a venit din zona suflatorilor, poate din cea a interpretilor la harpa, poate de la violoncel. Nimic strident, fortat, temporizat – totul se scurgea precum nisipul in clepsidra, lin si linistitor. Cristian Zacharias la pian parea ca era insusi Brahms, cand compunea Concertul.
Veniti macar intr-una din zile, pana sambata mai aveti timp! Daca nu la Sala Palatului, macar la Sala Radio! Merita din plin!
