Tabu
lifestyle

Fetișurile tehnice ale bărbaților

Gadgeturile care ne invadează viața nu puteau să aibă numai un rol funcțional, sunt pentru proprietar și pentru privitor deopotrivă o fascinație care deseori cochetează cu ideea de fetiș. Telefoanele smart, cu design impecabil și funcționalități multiple nu puteau să scape genului acesta de atracție și nu au întârziat nici site-urile dedicate amatorilor de gadgeturi-fetiș cum sunt iPhone-urile.

Dan, creatorul site-ului guyswithiphones.com (atenție! conține nuditate), spune că ideea site-ului i-a venit pur și simplu, asociind pasiunea pentru produsele Mac și fascinația vizuală pe care o exercită corpul bărbătesc. Site-ul se bazează pe contribuții ale cititorilor, aceștia trimițând poze în care își etalează corpul și iPhone-ul. Faptul că numărul de poze trimise de cititori a crescut de la câteva zeci în aprilie 2009 la câteva sute în numai câteva luni nu este deloc surprinzător pentru Dan. Mai degrabă, cazul i se pare ilustrativ pentru o tendință actuală foarte clară: dacă deții ceva, vei expune acel ceva ostentativ.

Nu numai conținutul site-ului s-a îmbogățit foarte puternic, dar și reacțiile au fost pe măsură. Michael Stipe, solistul formației R.E.M. s-a fotografiat pentru site, iar acest lucru nu i-a scăpat ochiului de vultur al lui Perez Hilton, care l-a taxat imediat. Dar cum și publicitatea negativă este tot publicitate, site-ul nu a avut deloc de suferit în urma atacului, dimpotrivă, traficul a crescut surprinzător, fapt devenit evident și prin mulțimea comentariilor.

Este site-ul destinat strict bărbaților gay? Dan este de păerere că nu, iar numărul mare de comentarii cu semnături feminine susține acest punct de vedere. Mai mult, armonia dintre comentatori de ambele sexe indică asocierea nudului și tehnicului ca fiind un loc comun al fascinației cotidiene. Tabu-ul nudului masculin este renegociat cu fiecare postare, întrucât utilizatorii site-ului au libertate deplină în alegerea fundalului și ținutei. Câteva politici editoriale există, așa cum are orice site care se respectă, în ciuda libertății aparente. Un alt semn al succesului și interesului pe care îl manifestă cititorii este în opinia lui Dan faptul că pozele nepublicate suscită discuții, cititorii solicitând explicații sau trimițând aceeași poză zilnic până la aprobarea ei.

Dacă dintr-o perspectivă site-ul guyswithiphones.com nu este diferit de chestionabilul fenomen hi5, cu poze făcute în toalete și cu variații pe tema sex-appealului personal, ca site de nișă adresat și comunității gay, spațiul acesta permite agregarea imaginilor atractive, afirmării personale, mândriei și nu în ultimul rând noțiunii de statut a purtătorilor de gadgeturi de ultimă generație.

ARTICOLE SIMILARE

CEL MAI GRAS COPIL DIN LUME. La 11 ani, are 146 kg

Nuntă costumată pentru Heidi Klum și Seal

realitatea

Brad Pitt îl critică pe Tom Cruise

realitatea

Ce i-a spus Raluca Pastrama lui Pepe după întâlnirea cu Oana Zăvoranu

Gay Travel – Istanbul

realitatea

Paparazzi: Secretele unei lumi perverse

Scrie un comentariu