“Imigranti”: ce inseamna in 2017
In SUA, tara tuturor posibilitatilor, categoria de “imigrant” a capatat, de-a lungul timpului, diverse conotatii, odata cu perspectiva legislativa pe care fiecare guvern american a ales sa o urmareasca.
In luna august, Donald Trump a anuntat schimbarile pe care legile privind imigratia in SUA le vor suferi. Prezentata drept mult mai meritocratica, legea prevede un sistem de puncte, acordate in baza anumitor criterii – pentru a putea deveni imigranti legali in SUA, cei care aplica trebuie sa cumuleze un total de treizeci de puncte. Criteriile se refera la varsta, educatie, fluenta in limba engleza, dar felul in care se acumuleaza punctele depind si de domeniul in care potentialii imigranti ar urma sa activeze. O diploma de doctorat intr-un domeniu STEM iti aduce treisprezece puncte, in timp ce o diploma de licenta (in orice domeniu) valoreaza doar cinci puncte.
De mentionat este si faptul ca in ceea ce ii priveste pe imigrantii ilegali, Donald Trump s-a apucat de treaba in septembrie: DACA, o lege care le permitea copiilor adusi ilegal in tara, sa si ramana in mod legal (cu toate beneficiile pe care asta le presupune), cel putin pentru o perioada determinata de timp. Propunerea lui Trump suspenda posibilitatea de a cere reinnoiri pentru permisele de sedere care au expirat.
Romani americani
Climatul actual SUA este asadar nu unul care incurajeaza potentialii imigranti. Totusi, SUA ofera si altfel de optiuni care gradeaza drepturile celor care vor sa locuiasca acolo pentru o perioada, fara a fi nevoie sa aplice pentru vreun statut de rezident permanent. Printre ele se numara si viza care le permite potentialilor investitori straini sa locuiasca in SUA, cu conditia ca investitia pe care o fac sa genereze locuri de munca. Asadar, totul in spiritul american tipic antreprenorial. Romanii (atat cei cu cetatenie americana, cat si cei fara) s-au facut si ei remarcati prin proiecte de antreprenoriat de succes in SUA – una dintre cele mai de succes povesti ar fi cea a Anastasiei Soare, al carui brand a devenit o marturie a visului american. De remarcat este faptul ca odata atins, acest nivel de succes depaseste granitele vreunei tari care ar putea, in vreun fel, sa revendice vreun merit al culturii nationale care ar fi descoperit si hranit talentul promitator – succesul si notorietatea visului american consta in universalitatea lui.
Acest lucru este in special de remarcat la romanii care au facut contributii culturale importante, dar pe care guvernul american actual nu le-ar considera astfel: de la Brancusi si Eliade, la Ioan Petru Culianu si Eugen Ionescu, cu totii se pare ca au reusit sa se afirme numai prin prisma distantei pe care au pus-o intre tara de origine si locurile unde au ales sa se stabileasca. Pentru Eliade si Culianu indeosebi, care s-au si intalnit si imprietenit in Chicago, distanta pare ca i-ar fi vindecat, in mod ironic, de sentimente ultra-nationaliste. Ironia e cu atat mai frapanta daca avem in vedere actualul mediu cultural american (cu toate iluziile de adevar si post-adevar), a carui reactie vis-à-vis de contributiile celor doi filosofi, ca imigranti cercetand diverse traditii religioase si mistice – in contextul in care majoritatea votantilor lui Trump se identifica cu vreo ramura a crestinismului – ar face posibilitatea succesului lor in mediul mainstream cu atat mai putin probabila astazi (Eliade s-a bucurat de succes si in fata publicului american mai larg, nu numai in sfera academica). Asadar, concluzia pe care o putem trage este ca realizarea personala e un drum sinuos oriunde ar fi cautata, si presupune negocierea lucrurilor la care suntem dispusi (sau nu) sa renuntam.