Fanii lui Eminem au aflat atât de multe despre viața lui personală, deoarece rapperul nu s-a ferit niciodată să o relateze prin versurile pe care le fredona.
Iar pe cât de controversată a fost viața profesională și personală a interpretului, pe atât de strânsă e relația cu fiica sa, Hailie Scott. Deși s-a despărțit de mama fetei, când era foarte micuță, Eminem a păstrat legătura permanent cu Hailie. Relația lui Eminem cu fiica sa a fost o sursă de inspirație pentru muzica pe care o compunea. Melodii precum „Mockingbird”, „Castle” și „My Dad’s Gone Crazy” vorbesc despre Hailie. Așa cum a dezvăluit Eminem înainte de pauza muzicală, Hailie a fost cea care l-a ajutat să cunoască succesul în industria muzicală.
Pe perioada adolescenței, Hailie a ieșit din lumina reflectoarelor și a trăit o viață liniștită alături de mama sa. În tot acest timp, Eminem căzuse în patima drogurilor și a privit de la distanță um crește fiica sa. Tânăra a atras din nou atenția presei, în 2013, când Macomb Daily a anunțat că aceasta a fost numită regina balului de absolvire a liceului. Toată lumea a remarcat atunci cât de frumoasă se făcuse Hailie.
Într-un interviu recent acordat lui Daily Mail, tânăra de 22 de ani s-a confesat despre relația cu tatăl ei și, spre uimirea multora, a avut doar lucruri bune de spus. Proaspătă absolventă a facultății de psihologie, Hailie susține că este „foarte apropiată” de tatăl ei. „Bineînțeles, suntem foarte apropiați”, a declarat tânăra atunci când a fost întrebată cum se înțelege cu Eminem.
Hailie și-a făcut recent cont de Instagram și a dezvăluit că, datorită fotografiilor postate, a fost abordată de mai multe branduri și că îi face cu ochiul cariera de influencer.
https://www.instagram.com/p/BPoHFpRBWS2/?hl=ro&taken-by=hailiescott1