Din mulțimea de filme cu tematică gay nu lipsesc nici filmele romantice gay. Dar sunt ele o necesitate cinematografică sau un instrument politic? Dacă publicul gay poate avea obiecții la verosimilitatea poveștilor și personajelor, la fel cum și filmelor romantice în general li se poate imputa același lucru, nu trebuie ignorat faptul că pentru publicul straight filmele romantice gay pot însemna lecții de acceptare și de normalitate și o percepție profundă asupra relațiilor gay.
Deși scenariile filmelor romantice gay permit puține variații (practic doar două modele fiind frecvent folosite, cel al intrigii amoroase și cel al despărțirii din cauza neînțelegerilor sau răuvoitorilor), adevărata diversitate a filmelor romantice gay constă în alegerea personajelor. Åži, fiind vorba de un gen light al cinematografiei, cu cât mai exotic personajul, cu atât mai mult cresc șansele ca individualitatea sa să fie luată în vizor mai ușor. Alcoolicul Tom din ‘All over the Guy’ (2001) sau mormonul Aaron din ‘Latter Days’ (2003) sunt exemple de acest gen.
Merită totuși menționat faptul că tocmai această diversitate căutată a personajelor este cea cu factorul politic cel mai pregnant. Arătând personaje gay din toate păturile sociale și cu toate ocupațiile posibile, filmele romantice gay aduc cu sine normalitatea și acceptabilitatea.
În același timp, filmele romantice gay prezintă uneori personaje pe care nu poți să nu le iubești. Aducând în prim plan personaje carismatice, aceste filme pot convinge în esență și cel mai înverșunat homofob de faptul că efectul de alienare față de persoanele gay este bazat în general pe necunoaștere și lipsă de interes. Lecții de acceptare sunt poveștile lui Tobi din ‘Sommersturm’ (2004) sau Timoftei din ‘You I Love’ (2004), mizând pe această rețetă a personajului carismatic care depășește constrângerile mediului sau condiției sale.
Dacă un personaj gay carismatic reprezintă o valoare adăugată, același lucru se poate spune despre anturajul său. Filmele romantice gay au avantajul de a minimiza agenda politică și de a reduce numărul de personaje care cauzează conflicte identitare. Åži cum exemplele de prieteni sau familie care trăiesc homosexualitatea personajului carismatic la fel de bine ca și el nu sunt puține, lecția de acceptare este una implicită. Jeffrey din filmul omonim (1995) și Gabriel din ‘Trick’ (1999) trăiesc în medii în care faptul de a fi gay nu numai că este acceptat, dar și reprezintă o realitate acceptabilă pentru toate personajele.
Motivele de mai sus se propun ca o apologie a homosexualității. Menirea lor este, în cel mai bun caz, să arate cum o formă artistică poate deveni un instrument convenabil în educarea publicului. Evident, cinematograful gay romantic are detractorii săi, gay sau straight. Ca și în cazul filmelor romantice straight, presupun!