Tabu
CULTURESlider

Filmul „Liceenii” revine în curând. Cine sunt actorii care îi vor interpreta pe Mihai și pe Dana

Filmul Liceenii revine pe ecrane, după aproape 40 de ani de la lansare. Anunțul a fost făcut de Irina Margareta Nistor.

Fiul și fiica lui Ștefan Bănică Junior vor juca în noul film. În această nouă ecranizare va juca, de asemenea, și băiatul lui “Ionică”, Mihai Constantin, pe numele lui real, de asemenea nepotul lui Nicolae Corjos, cel care a regizat celebra serie Liceenii în 1986.

„Dau o veste bună. Se va face o serie nouă din «Liceenii». Cu băiatul lui Mihai Constantin, cu băiatul și fata lui Ștefan Bănică și, sper, cu nepotul lui Corjos, care este muzician și care este un băiat foarte frumos”, a spus Irina Margareta Nistor, citată de bucurestifm.ro.

„Încă nu știu să spun cine va fi regizorul. Nepotul lui Corjos va juca și el în film, sper. Producătoare este Anca Truță, care face filme independente și importante și va fi o referire la Ion Caramitru”, a mai adăugat Irina Nistor.

Filmul Liceenii a apărut în anul 1986 și a fost regizat de Nicolae Corjos. Producția a fost printre cele mai apreciate filme din istoria cinematografiei românești. Rolurile principale au fost interpretate atunci de actorii Ștefan Bănică junior, Mihai Constantin, Oana Sîrbu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez și Cesonia Postelnicu.

ARTICOLE SIMILARE

SHANNEN DOHERTY, RĂPUSĂ DE CANCER LA 53 DE ANI. MĂRTURISIRI CUTREMURĂTOARE CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE SĂ MOARĂ

Andreea Damian

Dragoş Bucur, prima reacție după ce Dana Nălbaru a anunţat că s-a pocăit

Andreea Damian

Scenă nud cu Marilyn Monroe, descoperită după 60 de ani

Andreea Damian

Cel mai bun soţ din zodiac

Andreea Damian

Nou pe DVD – aprilie

realitatea

Celia a născut o fetiță. Cum se simt proaspăta mămică și fiica sa

Andreea Damian

Scrie un comentariu