Tabu
CULTURESlider

A fost decernat Premiul Nobel pentru Pace 2019

Premierul etiopian Abiy Ahmed a primit Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2019, pentru eforturile sale în reconcilierea cu statul vecin Eritrea. Etiopia și Eritrea au dus un război cu privire la graniță din 1998 până în 2000 și au restabilit relațiile în iulie 2018 după ani de ostilitate.

I s-au recunoscut astfel „eforturile lui pentru obținerea păcii și a cooperării internaționale, în special pentru inițiativa sa decisivă de soluționare a conflictului legat de frontieră cu Eritrea, țara  vecină”, a declarat Berit Reiss-Andersen, președinta comitetului Nobel norvegian.

Una dintre cele mai mari victorii ale lui Abiy Ahmed de la venirea la putere în aprilie anul trecut a fost acordul de pace semnat trei luni mai târziu, care a pus capăt unui conflict militar de aproape 20 de ani cu Eritrea, în urma războiului privind frontiera, din 1998-2000.

Abiy Ahmed a realizat reforme care au schimbat radical situația din Etiopia, stat recunoscut drept unul dintre cele mai represive din Africa. „Sunt atât de încântat … Mulțumesc foarte mult. Este un premiu acordat Africii, acordat Etiopiei și îmi pot imagina cum restul liderilor africani o vor lua în mod pozitiv pentru a lucra la procesul de construire a păcii pe continentul nostru”, a spus Abiy. „Sunt atât de fericit și sunt atât de încântat de știri … Mulțumesc foarte mult, este o mare recunoaștere.”

Cel puțin 200 de persoane și 78 de organizații au fost nominalizate anul acesta pentru Premiul Nobel pentru Pace. Printre ele s-au aflat activista pentru mediu, în vârstă de 16 ani, Greta Thunberg, Angela Merkel, cancelarul german, și activiști din Hong Kong.

Nouăzeci și nouă de Premii Nobel pentru Pace au fost acordate din 1901. Dacă ceilalți laureați ai Premiului Nobel sunt anunțați la Stockholm, Premiul Nobel pentru Pace este acordat în capitala norvegiană, Oslo.

În 2018, Premiul Nobel pentru Pace a fost câştigat de către Denis Mukwege şi Nadia Murad pentru eforturile lor de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război. Ambii laureaţi au adus contribuţii cruciale la îndreptarea atenţiei şi combaterea acestor crime de război.

Cine este Abiy Ahmed?

Abiy Ahmed, de 43 de ani, și-a făcut o reputație de lider îndrăzneț pregătit să-și asume riscuri pentru a face față problemelor vechi de zeci de ani. După ce a preluat frâiele celei de a doua celei mai populate ţări din Africa, în aprilie 2018, Ahmed a zguduit până în temelii un regim anchilozat de peste 25 de ani de autoritarism şi a influnţat dinamica în Cornul Africii.

La şase luni de la învestire, Abiy Ahmed a încheiat pace cu vecinul său eritreean, a eliberat mii de disidenţi, a cerut în mod public scuze pentru violenţele forţelor de securitate şi i-a primit cu braţele deschise pe membrii unor grupări exilate, catalogate drept ”teroriste” de către predecesorii săi.

Fost ofițer militar specializat în informații informatice, Ahmed a surprins și a încântat zeci de milioane de oameni din Africa de Est când a încheiat acordul de pace cu Eritrea. Recent, acesta a jucat un rol esențial în intermedierea unui acord politic din Sudanul vecin.

Abiy, care se bazează adesea pe inițiative personale îndrăznețe și carismă pentru a produce schimbarea în loc să lucreze prin instituții guvernamentale, este primul lider Oromo, o comunitate etnică, care zeci de ani s-a plâns de marginalizare economică, culturală și politică și a numit femei pe poziții înalte, inclusiv în fruntea unor ministere.

Reformele interne au inclus ridicarea interdicțiilor asupra partidelor politice, eliberarea jurnaliștilor închiși și concedierea unor oficiali până atunci de neatins, unii acuzați de tortură. Alte inițiative, cum ar fi plantarea a milioane de copaci, au câștigat și mai mult sprijin internațional și simpatie.

Fiul unui musulman şi al unei creştine, născut într-o comună mică din partea de centru-vest a ţării, Beshasha, Abiy Ahmed „a crescut dormind pe jos”, într-o casă care nu avea nici electricitate şi nici apă curentă.

Ca adolescent, Abiy se angajează în lupta armată împotriva regimului dictatorului Mengistu Haile Mariam. Tânărul Abiy, un operator radio, învaţă din necesitate limba comunităţii tigray, un grup etnic majoritar în această luptă şi care va forma nucleul dur al regimului, după căderea lui Mengistu în 1991. Abiy începe atunci o ascensiune în rândul coaliţiei aflate la putere, Frontul Democratic Revoluţionar al Poporului Etiopian (EPRDF), mai întâi în cadrul aparatului de securitate, iar apoi în partea politică.

El urcă în ierarhia armatei şi obţine gradul de locotenent-colonel, iar în 2008 este unul dintre fondatorii Agenţii Naţionale etiopiniene a Informaţiilor (INSA), pe care o conduce de facto doi ani. În 2010, el îşi schimbă uniforma cu costumul de politician. Devine deputat al Partidului Oromo, membru al coaliţiei aflate la putere, iar apoi, în 2015, ministru al Ştiinţei şi Tehnologiei.

La sfârşitul lui 2015, o mişcare populară de protest antiguvernamental ia amploare în cadrul principalelor două comunităţi din ţară – oromo, din care face parte Abiy Ahmed, şi amhara. Mişcarea, în pofida faptului că este reprimată violent, reuşeşte să-l înlăture pe premierul Hailemariam Desalegn, un simbol al unei coaliţii incapabile să răspundă aspiraţiilor tineretului. EPRDF îl desemnează pe Abiy Ahmed să salveze situaţia, iar acesta devine astfel primul oromo care ocupă postul de premier.

ARTICOLE SIMILARE

Drake cântă despre pericolele schimbărilor climatice, dar își ia avion de 185 mil. $

Andreea Damian

CHA CHA LITIX! Episodul 39. Cum să-ți iei Lamborghini cu bani de la guvern?

Andreea Damian

Smiley şi Gina Pistol, primele detalii despre botez. Cine sunt nașii lui Josephine

Andreea Damian

Cum arată Anamaria Prodan ca NFT? Impresara, de nerecunoscut

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 22 iunie!

realitatea

Cum arată Oana Roman în costum de baie. FOTO

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu